Povestea mea: cum am devenit vegan

Veganii sunt persoane care aleg să nu participe la exploatarea animalelor în diverse scopuri (mâncare, îmbrăcăminte, divertisment ş.a.). Cei mai mulți dintre ei nu s-au născut vegani, dar în urma aflării unor informații, au luat o decizie care se aliniază cu valorile lor, ale oamenilor, în general: de a fi mai buni, de a nu răni inutil alte ființe, de a-i proteja pe cei mai slabi.

Ca răspuns la concursul „Povestea mea: cum am devenit vegan”, am primit 20 de povești diverse și unice.
Le mulțumim din suflet tuturor celor care ne-au împărtășit experiențele lor și vă invităm și pe voi să le citiți în această postare și să descoperiți, la fel ca noi, cât de minunate și variate sunt aceste povești. Nouă ne-au confirmat, din nou, că o lume vegană este inevitabilă!

Andreea

Andreea și cățelușa ei Beatrice

În urmă cu 13 ani asistam la o discuție între doi amici, la o bere, în bucătărie.
Îmi amintesc frânturi, știu doar că unul îi explica celuilalt că echivalentul curățării peștilor de solzi în timp ce încă sunt vii, pentru noi ar fi scrijelirea pielii de pe spate eventual, cu o spatulă, în timp ce noi suntem complet conștienți de durerea ce ne-a fost provocată.
Am tratat cu superficialitate subiectul, însă, fără să realizez, acela a fost momentul declanșator. În mintea mea s-au ivit zeci de întrebări chiar în zilele care au urmat.
Eu de ce mănânc animale? Ce înseamnă refuzul de a consuma carne, pe care îl simțeam inevitabil? Mie îmi plac animalele, cum este posibil să nu realizez proveniența cărnii? Nu este nicio diferență între câinii după care sunt atât de topită și porci! De ce nimeni nu vorbește despre asta?

Au apărut temerile, fragile, ce e drept. Oare este în regulă ce vreau să fac? Ce vor crede ceilalți? O să am probleme de sănătate? Temeri alternate cu momente de siguranță și certitudine.
Da, decizia de a refuza participarea la suferința altor ființe este întru totul corectă.
Era perioada de dinaintea Crăciunului. Am avut de întâmpinat mese bogate, zeci de sarmale, mirosul îmbietor din bucătăria lu’ maică-mea, platouri aranjate frumos pe care le mai puteam vedea faine și nu prea (am trecut cu o oarecare confuzie peste).
Cu fiecare zi înțelegeam tot mai bine imaginea de ansamblu, descopeream lucruri la care nu m-aș fi gândit. Am aruncat articolele vestimentare din piele, am refuzat să mai merg la grădini zoo, am descoperit că cercetarea în numele științei este un abuz care nu va putea fi tradus niciodată în termeni de evoluție și progres.
În urmă cu mai bine de 4 ani am devenit vegană, tabloul fiind complet în momentul în care am înțeles că industria lactatelor este mai înfiorătoare decât industria cărnii. Că nu există carne sau lapte de la animale fericite, pentru că nu există ființe dornice să se sacrifice sau să moară pentru asemenea mofturi în spatele cărora se află dependența de gust și nu numai. Am înțeles efectiv că actele oamenilor față de animale sunt complet inadecvate și că nimic nu poate justifica privarea de drepturi și libertăți pe care o înfăptuiesc indivizii care discriminează pe bază de specie.
Am ales să fiu vegană știind că a-i trata pe ceilalți așa cum se cuvine este nenegociabil. Este un act firesc.

Alberto

Alberto și cățelușa Becky

„Tati, ce face unchiu’ cu atâția iepuri?”. Asta fusese întrebarea mea după ce plecasem de la o vizită la un unchi acum mulți, mulți ani.
Câte lacrimi am plâns când tata mi-a explicat adevărul și când a încercat să mă calmeze…
„Dar și ție îți place să mănânci iepure; de unde crezi că vin cei pe care îi cumpără bunica de la magazin?”
Cu lacrimi în ochi i-am răspuns: „Dar ăia sunt morți”.
Din păcate, eram prea mic ca să devină un foc acea scânteie.
Au trecut mulți ani de atunci, dar scânteia nu s-a stins; a rămas în sufletul meu așteptând cu răbdare momentul potrivit.

Acum șapte luni am găsit pe internet un link „Cum să devii vegan”.
Nu cred în coincidențe; era doar scânteia mea care a hotărât că eram pregătit pentru a suporta acel „foc”.

De atunci, totul în viața mea a recăpătat un sens, toate piesele s-au așezat la locul lor, în sfârșit puteam spune cu coerență „iubesc animalele!”, puteam să mă uit în ochii lor fără rușine.

În următoarele zile am văzut toate filmele pe care le cunoaște orice vegan.
Am plâns toate cele 90 de minute cât ține „Earthlings”, cu lacrimi care au spălat atâția ani de disonanță cognitivă, 90 de minute care păreau să nu se termine niciodată pentru că odată ce deschizi ochii, nu vezi durerea, simți durerea lor și înțelegi că nimic nu va mai fi la fel pentru tine.

Au trecut șase luni de când am renăscut și nu a fost o singură clipă în care am regretat această alegere.

Niciodată nu-i prea târziu ca să ieși din întuneric, niciodată nu-i prea târziu ca să lași scânteia ta să-ți lumineze drumul spre o nouă viață frumoasă.

Theodora

Theodora

[…] Am avut mai multe tentative de a deveni vegetariană de-a lungul timpului, însă toate au eșuat, din cauza ignoranței. Dar de la un timp devenisem mult mai conștientă de ceea ce se află în salam, șuncă, pastramă și alte derivate din carne. Nu mai vedeam mâncare, vedeam o bucată din corpul unui animal, ceea ce începuse ușor, ușor să-mi producă o repulsie care s-a accentuat și am devenit ovo-lacto-vegetariană.

Am avut mai mulți hamsteri, iar când unul dintre ei s-a stins din viață am fost foarte afectată. În acele momente, privindu-i corpul fără suflare, mi-am amintit că unii oameni din diferite părți ale lumii consumă carne de hamster. Acest fapt m-a făcut să aprofundez partea etică și să realizez că oamenii nu mănâncă doar anumite animale, oamenii pot mânca orice animal, chiar și animale de care mă atașasem atât de mult. Atunci mi-am dat seama că viața unui porc, a unei găini, a unei vaci… e la fel de prețioasă ca a oricărui alt animal. În acel moment am devenit interesată de veganism, de care auzisem de la o persoană.

Îmi amintesc și acum că eram cu laptopul deschis și am dat de o poză care detalia ceea ce se întâmplă în industria lactatelor. Am rămas șocată. La fel ca majoritatea oamenilor, credeam că vaca dă lapte în mod firesc, că așa e normal. Când am văzut că puiul ei este furat pentru ca oamenii să bea lapte, am făcut toate conexiunile, mai ales faptul că oamenii sunt singura specie care consumă laptele altui animal o viață întreagă, total absurd. La ouă am renunțat ușor; nu mi-au plăcut într-un mod special niciodată […].

Mi-am dat seama atunci cât de importantă este informarea și că aș fi devenit vegană mult mai devreme dacă aș fi dat peste informațiile necesare.

Andra

Andra

Eu am devenit vegană acum doi ani, iar înainte fusesem ovo-lacto-vegetariană șase luni.
Două lucruri au fost hotărâtoare în decizia mea: documentarul Earthlings și faptul că am întâlnit o vegană minunată care ulterior mi-a devenit și prietenă bună.
A contat foarte mult să întâlnesc un vegan în carne și oase, care mi-a dat primele sfaturi cu privire la alimentația vegană dar și cu privire la vestimentația vegană și m-a convins astfel că se poate trăi sănătos fără produse de origine animală.

Ulterior am început să mă documentez și eu de pe diverse site-uri și cărți cu privire la o alimentație vegană cât mai sănătoasă și gustoasă, și m-au ajutat mult grupurile vegane de pe Facebook pentru suport și sfaturi.
Practic m-am simțit ca și când mi s-au deschis ochii la o realitate crudă pe care alesesem din comoditate s-o ignor până atunci.

Perioada de tranziție către veganism, chiar dacă a fost puțin incomodă la început (trebuie să te obișnuiești inițial să citești toate etichetele din magazin, să gătești altfel etc.) nu a fost nicidecum dificilă sau imposibilă.
Este minimul pe care îl putem face pentru a stopa exploatarea nedreaptă a animalelor.

Următorul pas logic după trecerea la veganism a fost zona de activism și promovare activă a veganismului, unde sper să se îndrepte cât mai mulți vegani, deoarece doar în felul acesta putem aduce schimbări majore în ceea ce privește exploatarea animalelor.

Daniel

Daniel și cele două cățelușe adoptate Stella (stânga) și Sophie (dreapta)

Povestea mea începe și se termină în bibliotecă.
Am citit Peter Singer, i-am studiat opera timp de câțiva ani și, chiar dacă eram aproape în totalitate de acord cu el, încă nu făcusem pasul către veganism. Am avut ocazia să-l întâlnesc în persoană și să discutăm în privat.

Ceva mai târziu am purtat o discuție lungă și extenuantă cu mine însumi și veganul a câștigat. Era timpul să pun în practică valorile la care aderasem cu mult timp în urmă.

Monica

Monica și prietenul ei

Eu am devenit vegană datorită prietenului meu. L-am cunoscut anul trecut în noiembrie și nici nu știam ce înseamnă a fi vegan. Când mi-a zis, mi s-a părut absurd, însă era de admirat în același timp.
Când mi-a propus să fim împreună, am avut dubii deoarece eram sigură că nu o să funcționeze așa.
Apoi mi-a zis de discursul lui Gary Yourofsky și mi-e era oarecum teamă că voi fi convinsă. Deci, am evitat să mă uit, tot îi ziceam că nu am timp și că oricum nu o să funcționeze. Până într-un final, când m-a rugat să mă uit de dragul lui.
Rezultatul a fost așa cum mă așteptam. Mă simțeam deja vinovată și nu puteam să nu mă gândesc cum de nu am auzit de toate efectele negative pe care le au, nu doar consumul de carne, dar și de lactate, asupra organismului.

După ce mi-a trecut starea de șoc, a trebuit să îi arăt și prietenei mele acest discurs, iar împreună cu ea
ne-am decis să scăpăm de tot ce aveam în frigider și să începem un stil de viață vegan.
Bineînțeles, după acest discurs, au urmat Forks over Knives, Earthlings etc.

După câteva luni, eu m-am mutat cu prietenul meu, continuând să fim vegani, iar colega mea de cameră a revenit la vechile obiceiuri. […]

Acum marea provocare este să îi conving pe ai mei să mănânce măcar mai puțină carne dacă nu vor să renunțe complet la ea.

Ștefan

Ștefan

Am devenit vegan după ce mi-am dat seama ce suferință cauzam fără niciun motiv în afară de plăcerea gustului.

La 14 ani am tăiat un cocoș după ce m-a rugat bunicul și mi-am dat seama, văzând privirea cocoșului, că era conștient și știa ce o să se întâmple. Atunci credeam că e absolut necesar pentru sănătatea noastră, dar youtuberi precum VeganGains și alții care acoperă subiecte asemănătoare m-au făcut să înțeleg că produsele animale dăunează sănătății și putem să trăim mai bine fără.

Văzând că omoram, fără niciun motiv, niște ființe conștiente ce experimentează durere și frică, am decis să mă opresc.
Am devenit mai întâi ovo-lacto-vegetarian și pe urmă vegan. Fiind în trecut un mare iubitor de brânză, lapte etc., mi-am turnat un pahar de lapte și am vrut să văd dacă pot să rezist până dimineață fără să beau. Dimineața următoare, am aruncat laptele și mi-am pus moralul în fața plăcerilor dacă aceste plăceri vin la costul altora. #VeganForLife

Ioana

Eram prin clasa a 12-a când am dat pentru prima oară de clipuri în care am văzut abuzul ce are loc în ferme. Am devenit peste noapte vegetariană, dar faptul că am plecat la facultate m-a făcut să revin la vechile obiceiuri alimentare, deși știam că scuzele pe care mi le găsesc nu vor ține mult.
Când o prietenă foarte bună de-ale mele a renunțat la carne, a fost momentul de cotitură și pentru mine. Următoarea zi am renunțat la carne și m-am dedicat întru totul acestui demers.
Am început să mă documentez serios, să citesc, să urmăresc documentare și pot să zic că a fost cea mai frumoasă și sinceră decizie pe care am luat-o cu privire la viața mea.
M-am lăsat să ies la suprafață, am început să mă conectez cu fiecare ființă din jurul meu și am ajuns să simt iubirea care ne leagă, indiferent de specie.
Cel mai frumos e că am început să fiu înconjurată și de oameni cu aceeași viziune, (mai ales când l-am întâlnit pe actualul meu iubit și el ovo-lacto-vegetarian pe atunci), iar tranziția către veganism a venit de la sine.
Acum am aproape trei ani de veganism, intre timp mama și cumnata mea au devenit și ele vegane, iar tatăl și fratele sunt vegetarieni.
Puterea exemplului e minunată și eu îmi păstrez încrederea că viitorul e vegan!

Catherine

Catherine

Mereu spuneam că eu când o să mă fac mare o să mă fac vegetariană (ovo-lacto-vegetariană; nu știam pe vremea aceea ce înseamnă vegan, având 16 ani).
Într-o zi, când am spart un ou să îl prăjesc în tigaie, am observat că era plin de sânge și chiar se vedea o umbră de puișor… Din clipa aceea nu am mai mâncat carne și ouă.
Treptat am eliminat și restul produselor obținute în urma suferinței animalelor, iar luna viitoare [august 2017] aniversez 11 ani de veganism! A fost cea mai bună decizie din viața mea.

Ramona

Motanul Ramonei

El a fost motivul și începutul meu. Când a murit, am realizat că nu există nicio diferență intre un animal iubit și un asa zis „animal de consum”.
Am suferit enorm iar suferința mea nu diferă cu nimic de suferința altor mame. Cel mai mult îmi displac iubitorii de câini și pisici prin ipocrizia cu care își spun „iubitori de animale”.

Am găsit foarte mult ajutor pe grupurile vegane și pentru asta, vă mulțumesc!

Ramona

Oana

Oana

Eram la începutul clasei a 12-a. Culmea ironiei e că atunci când m-am făcut vegană eram chiar la KFC, unde mâncam zilnic și eram dependentă de carnea de pui de acolo.
În timp ce stăteam la masă stăteam și pe Facebook, unde am dat de un videoclip despre animalele tratate oribil în ferme. Dar chiar și înainte de ziua aceea aveam ideea de a încerca să fiu vegană, dar nu am băgat de seamă și am tot amânat, că încep „de mâine”.

A fost o tranziție ușoară. Am plănuit să fiu o lună ovo-lacto-vegetariană, crezând că e nevoie să mă acomodez, dar eram deja marcată de ce văzusem în videoclipul respectiv și m-am simțit ca o ipocrită să mai cumpăr chiar și produse pe bază de lapte și ouă, așa că am devenit vegană foarte ușor.
Am intrat și în grupuri online de vegani unde am început să cunosc oameni minunați și să văd rețete de mâncăruri vegane, am aflat și o grămadă de informații pentru a putea face activism, să vorbesc cu oamenii care nu cunosc acest stil de viață și să pot face ceva pentru animale.
Când am devenit vegană, nu am avut nevoie de tot felul de informații despre nutriție; singurul lucru care m-a motivat să fac această schimbare a fost faptul că animalele sunt exploatate și că vreau să pun punct acestui lucru. […]
A fost efectiv o decizie luată din iubirea pentru animale, pentru că m-am gândit că era ipocrit să mă autoproclam iubitoare de animale când eu le și mâncam.

Cristina

Cristina

Am văzut pe YouTube un clip cu Ellen DeGeneres în care vorbea despre bunăstarea animalelor și în care a menționat documentarul „Earthlings”. Cu toate că ai mei creșteau animale pentru carne și ouă, deci teoretic nu eram complet neinformată, filmul m-a impresionat din două motive.
În primul rând, m-a făcut conștientă de speciism, un concept de care nu mai auzisem; chiar din prima parte a documentarului, despre animale de companie, am înțeles că e fundamental greșit să perpetuăm specii bolnave (cum sunt unele rase de câini foarte sensibile) doar pentru anumite caracteristici pe care le caută oamenii și am conchis că a ne folosi de orice animal e la fel de greșit și egoist.
Un alt efect pe care l-a avut filmul asupra mea a fost că m-a făcut să derulez mintal fazele în care mă ascundeam sau plecam de acasă când urmau să fie ucise animalele din gospodăria alor mei, că nu voiam să fiu martoră la uciderea animalelor, unele dintre ele fiindu-mi simpatice, nu voiam să le aud țipând și să trebuiască să mă ocup de niște sentimente contradictorii atunci când le mănânc. În urma vizionării filmului, m-am simțit datoare să îmi schimb stilul de viață cu totul.

Am început să urmăresc youtuberi vegani din străinătate precum Bitesizevegan și Unnatural Vegan care postează conținut foarte util și să îmi extind cunoștințele de nutriție, despre ce se întâmplă în industrii, cât și despre alte domenii care au o oarecare legătură cu veganismul, fiindcă îmi doresc să informez oamenii așa cum aș fi vrut și eu să fiu informată mult mai din timp. Comunitatea online a fost cea care m-a susținut inițial, iar un an mai târziu am cunoscut vegani și offline și atunci am început să mă implic mai activ pentru drepturile animalelor.
Eu nu mă consider o persoană iubitoare de animale și nici nu cred că e o condiție necesară să fii iubitor de animale ca să înțelegi că ele nu merită ceea ce le facem și că poți trăi sănătos și confortabil în timp ce le lași în pace.

Dacă ești împotriva injustiției de orice natură, atunci a fi vegan nu e ceva ieșit din comun, ci e o alegere firească.

Alexandra

Alexandra și porcul Frank la sanctuarul Animal Place

Am adoptat o alimentație bazată pe plante (plant-based) la recomandarea medicului meu stomatolog, Estella Breban, acum aproximativ cinci ani.

Am început să mă documentez în detaliu despre alimentația vegană și așa am descoperit și înțeles cu adevărat aspectele etice ale veganismului.
M-au ajutat foarte mult cărțile Becoming Vegan, de Brenda Davis și Vesanto Melina și  Why We Love Dogs, Eat Pigs and Wear Cows, de Melanie Joy, și filmele Cowspiracy: The Sustainability Secret, Live and Let Live și The Ghosts in Our Machine, pe care le recomand tuturor.
Singurul meu regret e că nu am devenit vegană mai devreme!

E minunat să văd cât de mult s-a extins veganismul în România în ultimii doi ani și sper ca tot mai mulți vegani să se implice activ în lupta pentru drepturile animalelor.
Adevărul și dreptatea trebuie să învingă și am să fac tot ce îmi stă în putere pentru a vedea cu ochii mei o lume vegană cât mai curând!

Maria

Maria și iepurașul Parashu

Simplu: m-am trezit.

Iulia

Am devenit vegană acum puțin timp. Am început prin a fi ovo-lacto-vegetariană, deci am eliminat carnea din alimentația mea, apoi ușor, ușor, lactatele și ouăle.
Totul a început când am petrecut mai mult timp singură, am citit diferite articole și am vizionat diferite documentare, filme despre veganism. M-am informat și nu mi-a fost greu să renunț la carne pentru că sunt o fire foarte optimistă și dacă îmi propun ceva, reușesc cu siguranță să duc la capăt.

Pot să spun că a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o până acum; mă bucur în fiecare zi că nu rănesc animalele din jurul meu și că în schimb reușesc să le ofer grija de care au nevoie.

Simona

Simona

Am devenit vegană acum 4 ani, când am dorit să-mi schimb stilul nesănătos de viață. Perioada de tranziție a fost complicată, întrucât mi-a fost greu să renunț la dulciurile favorite.
Din fericire, am rămas uimită când am descoperit gustoasele rețete vegane.
Datorită doctorului Virgiliu Stroescu, am învățat ce înseamnă o alimentație sănătoasă. Mi-a explicat limpede efectul negativ al produselor rezultate din prelucrarea cărnii asupra corpului nostru. Toți nutrienții esențiali pentru organism pot fi obținuți cu ușurință printr-o alimentație vegană.

După un timp, urmărind documentare, am aflat adevărul. Mentalitatea oamenilor este greșită. Efectul de turmă e o boală socială de care am reușit să scap. Am vrut să mă implic în comunitatea vegană, să lupt pentru drepturile animalelor. Suferința lor este ignorată; din păcate, ceea ce îi împiedică pe oameni să renunțe la carne este ego-ul lor. De mică am iubit animăluțele, sunt foarte atașată de ele.
Am renunțat la toate produsele de origine animală, iar acum încerc să-i îndrum și pe ceilalți să adopte acest stil de viață. Prin intermediul unui prieten, am descoperit grupuri vegane, având ocazia să cunosc o multitudine de oameni minunați.

Raluca

Raluca

Povestea mea cu și despre veganism a început încă de prin anul 2014-2015. Căutam grupuri, urmăream postări, dar pot spune că lipsea acel ceva. Mereu încercam, mereu eșuam. […]
Am citit „Studiul China” și am rămas șocată de ce se întâmplă cu corpul nostru în prezența așa-numitor mari proteine „bune” (animale) pentru organism. […]

Într-o zi din noiembrie, am văzut o postare în grupul Sunt vegan care spunea: „De cât timp sunteți vegani?”
Am zis – ăsta oare să fie pasul meu? Să mă bag și eu? Zic – da, îmi iau inima în dinți, citind comentarii și văzând că sunt adolescenți și copii care au acest stil de viață și nu au pățit nimic, eu de ce aș păți?
Iar de la acea postare am ajuns în grupul Ce mănâncă veganii care era încă la început. Am zis să profit că fiind numărul mic de membri, susținerea e mai mare; zis și făcut! […]

Mi-au fost de ajuns: Earthlings (văzut printre șiroaiele de lacrimi și zicându-mi că am fost o inconștientă și că nu mă pot numi o iubitoare de animale știind că pe unele le iubesc iar pe altele le chinui inconștient), apoi Cowspiracy, despre mediu și faptul că nu se vorbește nicăieri despre așa ceva, despre adevăr; m-a șocat, m-a făcut să urăsc lumea pentru câteva minute, pentru faptul că nu se zice adevărul și mass-media încă o dată se dovedește a fi de… mai bine mă abțin!
Au fost suficiente acestea două încât să zic: de mâine nu mai mănânc nimic ce provine din suferință! […]
După câteva luni am văzut și Forks over Knives. Apropiații și familia nu m-au înțeles; credeau că va fi ceva de moment, mă tot întrebau: Și? Mai ții? Nici măcar să guști? Dar de ce nu și ouă sau lactate? O să devii anemică! De unde îți iei proteinele? Apoi mi-am zis: cred că e timpul să îmi fac un album să postez mai des ceea ce mănânc eu, să vadă lumea că se mănâncă foarte bine și vegan și fără să mori de foame.

Sper ca fiecare dintre aceste povestioare să incurajeze pe cineva și să se gândească bine unde vrea să ajungă și ce decizii corecte vrea să ia. #GoVegan, dragilor!

Nu este așa de greu pe cât pare. Sunt atât de multe canale YouTube și grupuri cu rețete vegane – de la dulciuri care mai de care, până la salate, înlocuiri ale mâncărurilor tradiționale și lista continuă; trebuie doar să vrei să te trezești! Mie îmi pare rău că nu am făcut-o mai devreme, dar mi-am zis: mai bine mai târziu decât niciodată!

Cred că tuturor veganilor le pare rău că nu au luat decizia mai devreme!

Cristina

Cristina și Lucky

Se spune că majoritatea veganilor sunt inspirați de cineva anume. Eu am fost inspirată de tot ceea ce mă înconjoară, de natură și animale.
De mică am avut mereu întrebări și frământări interioare. Nu înțelegeam de ce trebuie sa mănânc pui? Nu reușeam să înțeleg de ce toată lumea spunea că „ele există pentru a fi mâncate. Așa ne-a fost dat.” De către cine? Care Dumnezeu este atât de rău încât să sacrifice atâtea suflete pentru plăcerea noastră inutilă?
Anii au trecut și am început să am acces la informații. Căutând într-o seară pe IMDB idei de filme, am dat peste Earthlings. M-am hotărât să îl văd, să mă forțez să rezist până la capăt. Trebuia să fac asta. Până în momentul acela refuzam să văd imagini și filmulețe cu animale în chinuri.
Au fost cele mai cumplite zeci de minute din viața mea. De la primul minut și până la ultimul, am plâns ca un copil, cu sughițuri.
Pe măsură ce înainta documentarul, mușcam din mâneca bluzei de frustrare și de nervi. În sfârșit deschisesem ochii și vedeam tot ce se întâmplă în jurul meu. Nu am dormit trei nopți. M-am simțit atât de vinovată pentru că fac parte din rasa umană, că am fost atât de ignorantă până atunci.
Din noaptea aceea am devenit vegană.
Dimineața următoare am deschis frigiderul și am aruncat tot ce aveam de origine animală, fără să țin cont că prietenul meu le consuma. A urmat o săptămână cu panică totală pentru că mă aflam într-o situație total necunoscută, având impresia că nu am ce să mănânc. Am consumat doar cartofi câteva zile, până am strâns suficiente informații și rețete. Cu timpul am învățat singură ce înseamnă și activismul, că nu este de ajuns doar să nu mănânci animale, am găsit produse de îngrijire vegane, citesc etichetele de pe haine. Am reușit să conving câteva persoane din jurul meu să facă primul pas spre veganism, iar prietenul meu a devenit ovo-lacto-vegetarian.
A trecut de atunci un an și jumătate, mă simt atât de liniștită seara, când pun capul pe pernă că nu fac nimănui rău. Lupt cu fiecare fibră din ființa mea pentru animale și mediu. Am învățat că veganismul nu este o dietă ci un stil de viață, în care te dedici lor, ești vocea necuvântătoarelor.

Sarah

Sarah și Alma, cățelușa care a determinat-o să devină vegană

Am devenit vegană după ce cățelușa mea Alma a murit. Am simțit o durere atât de mare în urma pierderii ei încât nici acum nu pot să îi uit privirea. Iubesc animalele și mereu îmi aduc aminte cum dormeam în pat cu ea și celălalt cățel al meu, Max, și două rățuște.

Am învățat să prețuiesc viața și natura datorită faptului că am învățat sa privesc lucrurile prin ochii unei ființe necuvântătoare.
Ele sunt ființe care iubesc atât de mult omul încât suportă orice pentru el. Ele sunt absolut neputincioase în fata puterii distrugătoare a omului.

În ultima zi petrecută alături de Alma am decis să devin vegană, pentru a ajuta toate animalele!
La început mi-a fost greu pentru că nu prea știam ce să mănânc, dar mereu mă gândeam la cauza și motivul pentru care am luat această decizie, iar prietena mea cea mai bună m-a susținut foarte mult și, pentru a mă ajuta, s-a făcut vegetariană (ovo-lacto-vegetariană). Am trecut și eu printr-o etapă scurtă de două săptămâni în care am fost vegetariană, apoi am trecut la veganism. Sunt foarte fericită de decizia mea și mă bucur că pot să protejez animalele.

Mihaela

Mihaela și Sasha

Eram într-o perioadă foarte întunecată, într-o depresie cu atacuri de panică zilnice și căutam să mă simt stăpână pe organismul meu. Am început să caut pe YouTube rețete vegetariene, căci voiam sa mănânc mai sănătos, respectiv mai multe fructe și legume. Am găsit doar rețete vegane și am observat cât de ușor poți să te alimentezi fără produse origine animală și că nu te restricționează cu absolut nimic. Unii dintre youtuberi ofereau informații cu privire la modul în care erau abuzate și omorâte animalele pentru consumul uman și asta m-a șocat. M-am gândit la câinele meu, care oricând s-ar fi putut afla în situația respectiva și am conștientizat cât de mult rău le fac și că pot sa opresc asta. Am devenit ovo-lacto-vegetariană, pentru că îmi era teamă să fac o schimbare bruscă, nesimțindu-mă stabilă pe organismul meu, dar știam clar că scopul meu este veganismul. Apoi, am început să mă simt slăbită, pentru că nu mă alimentam corect, au fost și sărbătorile pascale în care am început să mănânc din nou produse animale. Țin minte că mă simțeam extrem de vinovată și îmi spuneam că este ultima dată când fac asta. Pe 15 mai am renunțat la carne. După câteva luni am încetat să consum lapte, apoi ouă și am devenit vegană. Familia mă întreba de unde mi-a venit mie, dintr-o dată, ideea că nu e okay să mâncam animale, să bem lapte etc. Am stat și m-am gândit și am realizat că întotdeauna mi s-a părut ciudat să mâncăm animale moarte, dar recunosc, nu conștientizam câtă suferință există în industria lactatelor și a ouălor. Mă gândeam la perioada Crăciunului cum, întotdeauna, mă ascundeam în casă cu degetele în urechi să nu aud cum zbiară porcul înainte de a fi ucis. Țin minte că am fost la câțiva prieteni și au vrut să taie un miel, el fiind lângă noi, legat. L-am mângâiat, m-am uitat în ochii lui și nu am putut să mănânc. Acum totul are sens. Instinctul nostru este de a le iubi și a le proteja, nu de a le abuza, dar undeva conexiunea e ruptă. Societatea ne învață că trebuie să le exploatăm. Teama de a nu ne încadra în normele societății, în a face lucrurile diferit, pentru că instinctul nostru ne spune că nu este okay să continuăm așa, ne face să ne oprim, sa rămânem prinși în același ciclu vicios. Eu am descoperit un stil de viață care mă face să mă simt liberă și mai ales liniștită, pentru că știu că am ales să nu contribui la suferința lor.

Dacă ar fi să transmit un mesaj celor care nu s-au „trezit”, acesta ar fi: Alegeți înțelept, alegeți cu inima, alegeți VEGAN!

One Comment

  1. si eu cind aud cum tipa saracii porci la vecin cind ii omoara,daca am geamul deschis il inchid cit mai repede si tot cit mai repede imi astup urechile.S-ar putea ca pina in decembrie anul asta sa nu pot inca cu mina accidentata daca nu o sa se recupereze pina atunci sa ajung pina la ureche sa-mi bag degetul,dar tot o sa mi le astup cu ceva. La miei tot la fel ca acum stiu cum tipa saracii dupa ajutor.Zau daca pot sa-i inteleg pe toti oamenii care provoaca atita suferinta altor fiinte,cum de nu ii afecteaza si pot dormi linistiti.Nu-i inteleg absolut deloc! Sufar atit in sufletul meu pentru atita rautate in lumea asta si atita suferinta provocata unor fiinte fara aparare care nu se pot apara.I-am trimis pe email mamei si site,si video-uri si tot degeaba,tot continua sa manince fiinte,lapte de vaca,oua.Sufar singura!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *