Organizarea unui eveniment Cube of Truth sau Earthlings Experience în România

Vegan in Cluj-Napoca la una dintre acțiunile lor de informare Earthlings Experience cu tema lactate. Sursa foto: Vegan in Cluj-Napoca
Vegan în Cluj-Napoca la una dintre acțiunile lor de informare Earthlings Experience cu tema lactate. Sursa foto: Vegan in Cluj-Napoca

Timp de citire: 10 min

Vrei să organizezi o formă eficientă de activism stradal în orașul tău?
Earthlings Experience și Cube of Truth sunt două modele de activism cu impact vizual puternic, care arată atrocitățile din ferme și abatoare și care expun trecătorii, de multe ori pentru prima dată, la conceptul de veganism și drepturile animalelor.
Pentru a maximiza impactul acestor evenimente, dar și pentru a ne asigura că lucrurile decurg ca la carte, în calitate de organizator sau participant, trebuie să știi câteva lucruri pe care le vom acoperi în acest articol.

Acest articol reflectă experiența Vegan în Cluj și Vegan în România cu organizarea acestor evenimente. Dacă dorești să aduci completări, te rugăm să ne scrii sau să lași un comentariu.

Tatonarea terenului

1. Earthlings Experience sau Cube of Truth? Acestea sunt două tipuri de activism foarte asemănătoare dar independente și diferite din câteva puncte de vedere.

Earthlings Experience a inițiat această formă de activism, iar grupul Anonymous for the Voiceless a preluat modelul și l-a adaptat, stabilind niște reguli mai stricte cu scopul de a-l face mai eficient. Noua formă creată de Anonymous for the Voiceless poartă numele „Cube of Truth”.
În continuare vom folosi prescurtările AV (Anonymous for the Voiceless), EE (Earthlings Experience) și CT (Cube of Truth).
Organizarea unui Cube of Truth presupune aderarea la organizația AV și niște reguli stricte, printre care:

  • Pentru a face parte din AV / Cube of Truth trebuie întâi să îi contactezi, iar aceștia vor programa un interviu. După interviu, AV vor crea un grup special pentru orașul tău și un eveniment atașat paginii lor principale pentru fiecare acțiune organizată de tine. Setup-ul poate dura și o lună de zile;
  • Evenimentul și grupul asociat orașului tău sunt create de AV;
    AV oferă un manual care conține toate regulile și clipurile pe care trebuie să le folosești la evenimente;
  • Îmbrăcămintea neagră este obligatorie la AV, pe când la EE poți să te îmbraci cum vrei;
    AV presupune organizarea activiștilor într-un cub, iar EE acceptă orice formație (cub, linie, cerc);
  • În general, AV nu colaborează cu alte asociații (există și excepții de la această regulă);
  • Fiecare pliant sau material pe care urmează să îl distribui la evenimentele Cube of Truth trebuie aprobate de AV în prealabil;
  • Măștile folosite diferă la cele două tipuri de evenimente: AV folosesc măști tip Vendetta – Guy Fawkes, cu mustață, iar EE măști albe simple; Vegan în Cluj folosesc pentru unele acțiuni măști 3D create de ei (vezi foto).

2. În al doilea rând, ai nevoie de voluntari, preferabil cel puțin 6 persoane, însă dacă nu există suficienți activiști în orașul tău, asta nu trebuie să te oprească de la a organiza o acțiune.

O parte dintre voluntari trebuie să stea în formație să țină tablete și postere cu mesaje, iar alți voluntari trebuie să vorbească cu trecătorii.
Dacă sunt șase voluntari, e recomandat ca patru să stea în cub și doi să facă outreach; pentru zece voluntari, șase în cub și patru pentru outreach – acest aranjament se poate modifica pe parcurs dacă crește sau scade fluxul de trecători; e datoria organizatorului să urmărească desfășurarea evenimentului și să decidă dacă sunt necesare ajustări sau modificări față de planul inițial.

E nevoie de un organizator care să își asume demersurile legale și monitorizarea continuă a evenimentului (discuția cu autoritățile, să se asigure de estetica cubului și de faptul că totul decurge conform planificărilor etc.).

E nevoie și de o persoană care să facă poze și eventual să filmeze – în lipsă de voluntari, acestea pot fi făcute de coordonator sau de cineva din afara cubului.

3. Următorul pas este alegerea locației, zilei și orei.

Perioadele cele mai potrivite pentru organizarea acestor evenimente sunt seara când se întunecă, altfel soarele bate direct în ecran și filmele nu sunt vizibile (mai mult o problemă vara; iarna e mai noros). Astfel, orele recomandate sunt vara 7 – 10 P.M., toamna 6 – 9 P.M., iarna 5 – 8 P.M.;

Sunt recomandate locațiile centrale, piețele centrale, intersecțiile circulate, opririle de autobuz, unde este flux mare de oameni;

În timpul săptămânii, locații posibile sunt pe lângă licee și facultăți, când elevii și studenții ies de la ore;

E recomandat să se verifice vremea (ploaie, caniculă) iar dacă se anunță ploaie, viscol, ninsoare, să analizăm dacă evenimentul mai poate fi ținut sau dacă ar trebui să îl scurtăm ca durată, având în vedere că probabil trecătorii vor fi grăbiți, dar și faptul că vom folosi laptopuri și tablete care vor fi expuse intemperiilor;

Vegan in Cluj-Napoca la una dintre acțiunile lor de informare Earthlings Experience cu tema lactate. Sursa foto: Vegan in Cluj-Napoca
Vegan in Cluj-Napoca la una dintre acțiunile lor de informare Earthlings Experience cu tema lactate. Sursa foto: Vegan in Cluj-Napoca

Demersurile legale

Cel care organizează și își asumă calitatea de organizator trebuie să facă demersurile legale pentru a anunța acest eveniment. Astfel, va trebui să anunțe la primărie, la jandarmerie și să obțină o hârtie ștampilată de ambele. Această hârtie și actul de identitate al organizatorului trebuie avute la îndemână și prezentate la cererea autorităților pe toată perioada desfășurării evenimentului.

Să le luăm pe rând.

Întâi se aduce la cunoștință primăriei organizarea evenimentului – personal sau online.
Timișoara acceptă doar aplicații online, pe când alte orașe precum Cluj-Napoca, București și Iași acceptă aplicații atât în persoană cât și online.
Acolo va trebui să completezi informații precum:

  • Organizator. Persoana fizică sau persoana juridică poate fi organizator. Ca organizator, îți asumi responsabilitatea pentru managementul oamenilor și bunul mers al evenimentului (pot fi două persoane: organizator și responsabil). Aceștia trebuie să aibă un semn distinctiv precum o banderolă pe braț, iar semnul distinctiv se va trece în actul care se completează la primărie;
  • Scopul unui eveniment Earthlings Experience sau Cube of Truth poate fi trecut ca „informarea populației în legătură cu un stil de viață etic și sănătos”;
  • Poți specifica dacă ai nevoie de jandarmerie sau dacă trebuie închise drumurile, puse gărdulețe de delimitare etc. Pentru Earthlings Experience sau Cube of Truth nu e nevoie.

Vom descrie parcursul prin care au trecut cei care au organizat aceste evenimente în câteva orașe ale României, mai apoi urmând să vorbim despre parcursul stipulat de lege, care nu este întotdeauna aplicat de primării și instituțiile locale.

Legea 60/1991 Legea organizării și desfășurării adunărilor publice (mitinguri, proteste etc.) spune că evenimentele trebuie anunțate la primărie cu minim 3 zile înainte. Primăria are la dispoziție două zile să dea un răspuns negativ în scris și împreună cu cel care a aplicat să soluționeze problema astfel încât ambele părți să fie mulțumite.
Dacă răspunsul e pozitiv, Primăria nu îți transmite nimic și implicit înseamnă că e în regulă. Următorul pas este ca după trei zile de la depunerea actelor să suni la primărie și să întrebi când poți ridica hârtia. Unele primării anunță când poți merge să o ridici, altele nu.

Cu actele ștampilate primite de la primărie se merge la jandarmerie de unde se primește o nouă ștampilă.
Primăria din Iași, spre exemplu, dacă finalizează actele în timp util, înștiințează și jandarmeria; dacă nu, organizatorul trebuie să meargă personal și la jandarmerie.
În Cluj-Napoca Primăria anunță jandarmeria, iar organizatorul trebuie doar să meargă pentru ștampilă.

Aceste acte și buletinul sau cartea de identitate trebuie avute la îndemână pe toată perioada evenimentului și prezentate de câte ori vor fi cerute de autorități. În mod normal poliția sau jandarmeria se opresc și verifică aceste acte.
Toți cei care participă la eveniment trebuie să știe cine este organizatorul, care este semnul lui distinctiv și să direcționeze autoritățile, dacă sunt întrebați, către acesta.

E foarte important să ne purtăm frumos și draguț cu cei de la primărie, jandarmerie și poliție și să stabilim relații bune cu aceștia.

Există două motive legale prin care Primăria poate da un răspuns negativ:

  • Acțiunea e e ilegală pentru că instigă la discriminare (fascism, rasism etc.) – nu a fost niciodată cazul după cunoștințele noastre;
  • În locația și ora aleasă este deja programat un alt eveniment.

Singurul motiv de refuz întâlnit până acum de activiști este varianta a doua, faptul că locația este alocată altui eveniment, caz în care Primăria anunță că ți se dă o altă locație (s-a întâmplat în București, Brașov, Timișoara, Iași). Teoretic, legea spune că Primăria și organizatorul trebuie să găsească de comun acord un loc mulțumitor și că ar trebui să te invite la o discuție pentru a alege împreună altă locație. Dacă nu procedează așa, iar locul primit nu e pe placul tău, trebuie să mergi la biroul lor și să negociezi o altă locație.

Când începi demersurile, când să te prezinți la Primărie?
Dacă organizezi prima dată un eveniment în orașul tău sau a trecut ceva timp de când l-ai organizat ultima dată, recomandarea e să anunți mai din timp, cu două săptămâni înainte de data pe care o dorești.
Vegan în Cluj-Napoca, ce organizează constant astfel de evenimente și are relații bune cu cei de la Primărie care se ocupă cu organizarea evenimentelor, anunță cu cinci zile înainte. Totuși, dacă nu ai mai organizat sau nu ai stabilite relații bune cu Primăria, nu știi cât de repede ți se va răspunde și e bine să anunți mai din timp pentru a evita pe cât posibil eventuale probleme.

Revenind la legile pentru organizarea adunărilor publice: alături de legea 60/1991, mai există o lege care spune că Primăria, Poliția și orice instituție are 30 de zile la dispoziție să răspundă la orice cerere. Legea 61/1991 spune că nu îți trebuie nicio aprobare pentru organizarea adunărilor publice și că aceste evenimente trebuie doar anunțate cu trei zile înainte. Unele primării folosesc abuziv legea cu termen de 30 de zile; dacă se întâmplă aceasta, trebuie să te prezinți în cunoștință de cauză și să discuți cu cei de acolo.

De asemenea, Legea 60/1991 spune că trebuie mers în aceeași zi la Primărie, Jandarmerie și Poliție pentru a anunța, însă în practică nu se face așa. În practică se merge la jandarmerie cu hârtia de la primărie și jandarmeria pune la rândul lor parafa.

E foarte important să fim politicoși și amabili cu cei care lucrează la instituțiile statului.
Odată ce stabilești relații bune cu aceștia și după aprobarea evenimentului ar trebui să ceri un număr de telefon de contact în caz că apar probleme sau ai nevoie de ei, de aceea cere numărul Oficiului pentru evenimente publice și al jandarmeriei direct de la cei care lucrează acolo, atunci când te prezinți personal.

Vegan in Cluj-Napoca la una dintre acțiunile lor de informare Earthlings Experience. Sursa foto: Vegan in Cluj-Napoca
Vegan in Cluj-Napoca la una dintre acțiunile lor de informare Earthlings Experience. Sursa foto: Vegan in Cluj-Napoca

Pregătirea evenimentului

  • În primul rând, trebuie creat și promovat evenimentul de Facebook.
    Evenimentul trebuie promovat distribuindu-l pe grupurile de vegani și anunțând personal cunoștințele și prietenii care ar putea fi interesați să participe în calitate de voluntari.
    AV creează ei personal evenimentul de Facebook după ce le comunici data, ora și locația. Pentru un eveniment EE ești responsabil de crearea acestuia;
  • Logistica:
    Laptopuri, tablete, un generator pentru alimentarea laptopurilor și tabletelor (opțional), procurarea măștilor, crearea și listarea posterelor cu mesaje („Află de ce suntem aici”, „Privește videoclipurile”, „Privește adevărul”, „Încă bei lăptic?” – fraze catchy pe tema aleasă), procurarea pliantelor sau broșurilor care vor fi folosite pentru outreach;
  • Materialele digitale:
    Descărcate și pregătite clipurile și sunetele sau muzica de pe fundal (sonor separat pe boxe):
    Clipurile Anonymous for the Voiceless, Clipuri folosite de Vegan în România (din diverse surse), Clipurile Vegan în Cluj-Napoca, Clipurile Vegan în Cluj-Napoca (lactate), Muzica Anonymous for the Voiceless – Toate aceste linkuri pot fi găsite în descrierea evenimentelor;
  • Organizarea și coordonarea activiștilor:
    Trebuie stabilit rolul fiecărui voluntar: cine vorbește cu trecătorii, cine ține laptopurile și posterele cu mesaje, cine face poze ș.a.m.d.;
    Trebuie desemnată o persoană pentru poze și filmări (eventual coordonatorul, dacă nu există o persoană care sa se ocupe doar de poze);
  • Pregătirea activiștilor:
    Voluntarii trebuie anunțați să se pregătească din timp pentru eveniment distribuind informații pe grupul de voluntari și în privat.
    Aceștia trebuie să se prezinte la eveniment cu bateriile dispozitivelor încărcate, să aibă filmulețele descărcate local, player pe care să meargă aceste filmulețe (de exemplu VLC Player) și să se pregătească pentru interacțiunea cu trecătorii informându-se cu privire la cele mai eficiente metode de outreach și familiarizându-se cu răspunsurile celor mai comune întrebări adresate veganilor.
    Vegan în România pune la dispoziție două articole pe această temă: răspunsurile pentru cele mai comune întrebări adresate veganilor și 10 sugestii pentru comunicare eficientă.
    Toți participanții, inclusiv cei din formație, trebuie să se pregătească cu răspunsurile la cele mai comune întrebări și tehnici de outreach pentru a fi cât mai eficienți.
  • Pregătirea materialelor de împărțit trecătorilor: pliante, broșuri, stickere.
    Toate acestea sunt necesare pentru a maximiza activismul nostru. Materialele se distribuie doar celor care au urmărit clipurile sau celor cu care am interacționat;
  • Dacă dorim să folosim VR (recomandat!), trebuie să avem pregătit sistemul, instalate aplicațiile necesare și descărcate clipurile.
    Avem două opțiuni pentru clipuri și aplicații, cele de la Condition 1 sau  cele de la Animal Equality numit iAnimal. Pentru Condition 1 putem descărca direct pe mobil aplicația și clipurile, iar pentru iAnimal trebuie să îi contactăm prin formularul de contact de pe site. Recomandăm să aveți pregătite ambele aplicații, deoarece clipurile oferite sunt foarte variate.
  • Dacă planificăm un eveniment mai mare, putem face comunicat de presă. Comunicatele de presă au o rată mai mare de succes dacă știm persoane care lucrează la ziare și publicații și le trimitem direct acestora;
  • E necesar să programăm suficient timp pentru discuții și o repetiție generală cu 30 de minute înainte de eveniment. În acest context organizatorul va explica fiecăruia rolul și regulile evenimentului, va putea răspunde la întrebări și lămuri orice neclarități.
Vegan in Cluj-Napoca la una dintre acțiunile lor de informare Earthlings Experience. Sursa foto: Vegan in Cluj-Napoca
Vegan in Cluj-Napoca la una dintre acțiunile lor de informare Earthlings Experience. Sursa foto: Vegan in Cluj-Napoca

Reguli care trebuie explicate voluntarilor înainte de eveniment

  • Organizatorul este cel care supraveghează bunul mers al evenimentului, structura estetică a cubului/formației, faptul că cei din cub sunt bine și nu au nevoie de nimic, se ocupă de reorganizarea cubului dacă e necesar. Fiecare voluntar trebuie să știe cine este organizatorul și care este semnul distinctiv al acestuia în caz că e nevoie să direcționeze autoritățile către acesta.
    Pe toată perioada evenimentului coordonatorul va fi cu ochii în patru pentru a se asigură ca totul e în regulă (în continuu merge la voluntari să le aranjeze laptopurile, sa vadă dacă nu are nimeni nevoie de ceva, dacă vor o pauză, dacă vor apă, mănuși, fulare etc.);
  • Orice nelămuriri sau sugestii trebuie adresate organizatorului. Dacă observăm nereguli sau situații care pot deveni periculoase, acestea trebuie aduse în atenția organizatorului cât mai devreme posibil;
  • Voluntarii trebuie să se familiarizeze cu conținutul materialelor pe care le împart, pentru ca atunci când trecătorii au întrebări să poată face referire la ele;
  • Fiecare voluntar să aibă pregătite câteva fraze cu care să abordeze trecătorii, dar și fraze cu care să înceapă discuția cu cineva care a privit deja filmele.
    Coordonatorul trebuie să ofere câteva opțiuni în temă cu evenimentul organizat și care sunt util pentru acei voluntari care partcipă pentru prima dată la astfel de acțiuni.
    Pentru a aborda trecătorii și a-i invita la discuție, putem spune de exemplu:
    „Bună ziua! Vreți să aflați / să vedeți de ce suntem aici?”
    „Bună ziua! Doriți să aflați informații despre ceea ce facem?”
    „Bună ziua! Vă pasă de animale?”

    „Bună ziua! Ați discutat cu unul dintre colegii mei?” sau „Bună ziua! Ați primit informații de la colegii mei?”
    „Bună ziua! Aveți un minut pentru animale?”
    Dacă sunt tineri:
    „Bună! Vreți să fiți consumatori informați și să aflați de unde provin îmbrăcămintea și mâncarea pe care le procurăm?”
    Dacă discutăm cu cineva care a privit deja filmele expuse:
    „Ați mai văzut astfel de imagini până acum?”
    „Ce părere aveți de modul în care tratăm animalele?”
    „V-ați gândit vreodată să deveniți vegani/vegetarieni?”
    În încheiere, indiferent dacă am avut o conversație bună sau nu:
    „Mulțumesc, o zi frumoasă!”
  • Cei care poartă măștile și stau în cub/formație, nu vorbesc cu trecătorii, iar dacă un trecător li se adresează, aceștia trebuie să ridice mâna iar un outreacher trebuie să preia conversația;
  • Dacă voluntarii din cub au nevoie de ceva, de asemenea trebuie să ridice mâna, iar organizatorul e cel care trebuie să se ocupe de ei (au nevoie de o pauză, apă, e prea cald, prea rece, se termină bateria etc.);
  • Voluntarii din cub/formație trebuie să opereze ca o ușă automată și să își extindă laptopul sau tableta în exterior atunci când trecătorii se apropie de ei, astfel invitându-i subtil să privească filmele. Pentru a menține estetica, ecranele nu trebuie îndreptate către trecători ci ținute perpendicular, cu brațele înainte;
  • Cei care vorbesc cu trecătorii, dacă nu știu să răspundă întrebărilor, cheamă un alt coleg;
  • Discuțiile cu „trolii” nu trebuie încurajate; dacă constatăm că avem de-a face cu un trol, trebuie să ne retragem politicos din conversație;
  • Dacă observăm că un coleg petrece foarte mult timp cu cineva (peste 10 minute), cineva din echipă trebuie să intervină și, dacă e cazul, să îl ajute să încheie conversația dacă aceasta nu duce nicăieri și avem de-a face cu un trol;
Earthlings Experience la Iași - Echipa Vegan în România
Earthlings Experience la Iași - Echipa Vegan în România

Desfășurarea evenimentului

Evenimentul trebuie planificat astfel încât să existe timp pentru o repetiție și întrebări la început.

La finalul evenimentului e necesară o discuție în care toți participanții să poată oferi feedback, să împărtășească conversații cu trecătorii și experiența din timpul evenimentului.
Dacă se dorește, se poate merge la masă sau la un suc.

Pozele trebuie postate pe pagina evenimentului și distribuite pe social media în următoarele 24 de ore, iar filmulețele editate trebuie postate în următoarele 48 de ore.

Fă un checklist!

Fie că ești începător sau veteran în organizarea evenimentelor, un checklist poate face diferența între un eveniment perfect și unul așa și așa.
Urmărește acest clip pentru a afla mai multe!

Mult succes cu organizarea sau participarea la un eveniment Earthlings Experience sau Cube of Truth!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *