Pești

Păstrăv în libertate, așa cum toți ar trebui să fie. Sursa foto: Yellowstone National Park
Timp de citire 15 minute

Peștii simt durerea? Alte aspecte etice.

Carasul auriu pe numele Albert Einstein deține recordul mondial din Cartea Recordurilor pentru peștele care știe cele mai multe trucuri. Știați că peștii au memorie de lungă durată și pot învăța trucuri?

Majoritatea studiilor despre percepția durerii la pești arată în mod clar că peștii simt durerea și evită acțiunile care le pot provoca durere, cum ar fi șocurile electrice. Există și un studiu care neagă acest fapt, spunând că reacția lor la durere este de fapt un reflex nervos cu scopul de a-i feri de ceva care le poate face rău sau care le poate provoca moartea.[1,2]  Studiile făcute pe pești sunt în urmă comparativ cu cele făcute pe mamifere și alte nevertebrate, iar în momentul de față nu există un consens științific în ceea ce privește felul în care peștii simt durerea sau dacă o simt [1,2].

Dar, indiferent dacă peștii simt sau nu durerea, toate studiile cad de acord asupra unui fapt: peștii au un mecanism complex care îi ajută să evite suferința.

Faptul că percep sau nu durerea, sau felul în care o percep nu este singurul punct de discuție în dezbaterea dacă e etic sau nu să îi ucidem pentru a le consuma trupurile sau secrețiile.
Multe studii arată că peștii sunt ființe inteligente și au conștiința sinelui. Ei evită acțiunile sau obiectele care le pot provoca suferință sau moarte și răspund la situații de stres în mod similar mamiferelor. De asemenea, ei prezintă abilități cognitive, abilități de învățare, au memorie de lungă durată și aptitudini de rezolvare a unor probleme sau situații complexe. Toate acestea sunt indicatori ai conștiinței sinelui și a capacității cognitive, aceste abilități fiind folosite pentru a dovedi existența conștiinței sinelui la alte specii. [3,4]

Peștii recunosc alți indivizi, au structuri sociale complexe și cooperează cu alți pești din aceeași specie sau din alte specii. Ei comunică între ei și învață unul de la altul, transmițând-uși cunoștințele din generație în generație.

Există dovezi că unele specii de pești, cefalopode și crustacee percep durerea, au memorie de lungă și scurtă durată, prezintă abilități cognitive complexe, abilități de percepție, diferențe între indivizi, și că pot folosi unelte și învăța unii de la alții.” – Donald M. Broom PhD, Universitatea din Cambridge, Profesor de Bunăstarea Animalelor – Bolile Organismelor Acvatice, Vol 75, No. 2, 2007

“Consider că există suficiente dovezi că peștii simt durerea și suferă, precum există dovezi că păsările și mamiferele simt durerea și suferă – chiar mai multe decât există în momentul de față pentru copii încă nenăscuți.” – Dr. Victoria Braithwaite, Profesor de Biologie la Universitatea Penn State University

Introducere

Peștii sunt exploatați și uciși pentru carnea și ovulele lor numite icre.

Formele de exploatare sunt acvacultura (exploatarea în ferme piscicole), pescuitul comercial, pescuitul „recreativ” (în amenajări piscicole, ape curgătoare sau stătătoare) precum și pescuitul INN (pescuit ilegal, nedeclarat, nereglementat). Braconajul piscicol reprezintă pescuitul speciilor protejate sau în perioadele de reproducere în care pescuitul e interzis.
În România se practică, la fel ca peste tot în lume, toate aceste forme de exploatare.

Indiferent de forma de exploatare, peștii sunt uciși de cele mai multe ori într-un mod brutal prin sufocare, înghețare, strivire sau lovire, iar normele europene, sub incidența cărora intră și România, nu reglementează felul în care aceștia pot fi uciși și nici nu stabilesc „norme de protecție în timpul uciderii”. De exemplu, în cazul peștilor, asomarea înaintea uciderii nu este obligatorie.

În România, instituția care controlează și reglementează aceste activități se numește ANPA (Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură). [8]

Legea Europeană, prin Tratatul de la Lisabona, recunoaște că peștii sunt ființe conștiente și cere ca aceștia să fie protejați de durere, stres și suferință în momentul uciderii.
Însă, în ciuda acestui fapt, nu există specificații sau recomandări detaliate despre cum se face aceasta și nu există legi menite să impună vreun fel de protecție.  [5] Consiliul Uniunii Europene:

În formularea și implementarea practicilor agricole, piscicole, de transport, ale pieței interne, cercetării și dezvoltării tehnologice și spațiale, Uniunea și statele sale membre, datorită faptului că animalele sunt ființe conștiente, trebuie să respecte cerințele de asigurare a bunăstării animale […]

Recomandările privind peștii de crescătorie nu au fost incluse în prezentul regulament ca urmare a necesității unui aviz științific și a unei evaluări economice suplimentare în acest domeniu.
Peștii prezintă diferențe fiziologice importante față de animalele terestre; peștii de crescătorie sunt sacrificați și uciși într-un context foarte diferit, mai ales în ceea ce privește procesul de inspecție.
În plus, cercetările în domeniul asomării peștilor sunt mult mai puțin dezvoltate comparativ cu cele referitoare la alte specii de crescătorie. Ar trebui să se stabilească standarde separate privind protecția peștilor în momentul uciderii.
Prin urmare, dispozițiile aplicabile peștilor ar trebui să se limiteze pentru moment la principiile esențiale. Inițiativele viitoare ale Comunității ar trebui să se bazeze pe o evaluare științifică a riscurilor privind sacrificarea și uciderea peștilor, realizată de EFSA, evaluare care să țină cont de implicațiile sociale, economice și administrative.” [10]

În Statele Unite și în majoritatea țărilor lumii nu există legi care să protejeze peștii în momentul uciderii. [15]

La nivel mondial, conform FAO (United Nation’s Food and Agriculture Organization), în anul 2008 s-au consumat 142 milioane de tone de pești, proveniți atât din acvacultură cât și din pescuit.
Dintre aceștia, 115 tone au fost consumate în mod direct de oameni, restul de 27 de milioane de tone fiind consumate de animalele exploatate în ferme.

În anul 2008, la nivel mondial, 46% din acest total a provenit din acvacultură, spre deosebire de 43% în anul 2006.
Conform FAO, în anul 2010, aproximativ 62% dintre peștii proveniți din fermele piscicole vin din China, 26% din state Asiatice exceptând China, 4.5% din Europa și 4.5% din Americi. [11, 12]

În Uniunea Europeană se consumă 12,3 milioane tone de pești anual. Din acest total, aproximativ 24% provin din acvacultură, restul din pescuit. [16, 17]

Din totalul de pești consumați în UE, în anul 2014, aproximativ 43% proveneau din țările Uniunii Europene, restul de 57% proveneau din țări non UE. [17]

În România în anul 2015 s-au produs 11.015,766 tone de pești în fermele piscicole (cifra nu include pepinierele – crescătoriile de puiet de pește) [8]

Victimă colaterală, un rechin este capturat și rănit mortal într-o plasă de pescuit. Anual sunt extrase din ape și oceane un număr de 650,000 de capturi accidentale: balene, delfini, foci, lei de mare și rechini. Sursa foto: Brian Skerry / National Geographic


Unele studii estimează că 40% din peștii extrași din oceane sunt capturi accidentale. Pescuitul comercial extrage pentru fiecare kg de specie țintă între 2.5 – 10 kg de pești din alte specii. Sursa foto: Alessio Viora / Marine Photobank

Pescuitul comercial

Cifrele FAO arată că anual se extrag 90-100 milioane tone de pește din ape și oceane. Alte studii spun că această cifră se ridică la 130 milioane tone!
Între 33% din peștele consumat în Uniunea Europeană provine din țările subdezvoltate unde pescuitul este nereglementat și necontrolat.

În România s-au extras din apele dulci și marine un total de 4.740,4 tone de pești în 2014 și 8.585,0 în anul 2015! [8]

În continuare vom prezenta două metode de pescuit des utilizate. Pentru detalierea pe larg a metodelor de pescuit vă recomandăm acest articol.

Metode de pescuit. Traulere [18]

Un trauler este un vas de pescuit modificat pentru a pescui cu traule, o metodă prin care un năvod este remorcat prin apă la diverse adâncimi de către unul sau mai multe traulere. Un traul este practic năvod sau plasă de mare dimensiuni (provine din limba engleză trawl).

Activitatea traulelor este controversată din cauza impactului pe care îl are asupra mediului acest tip de pescuit distrugând biologia marină. Dragarea plaselor cu greutăți pe fundul mării distruge coralii și algele, alterând habitatul, reducând diversitatea de specii, promovând speciile cu comportament oportunistic. Tipul de distrugere este comparat cu defrișarea completă în cazul pădurilor. Principala sursă de distrugere o reprezintă poarta plasei care poate cântări mai multe tone, care rămâne în contact cu fundul apei.

Traulerele de fund agită sedimentele care rămân suspendate în coloana de apă. Prin agitarea sedimentelor, elemente poluante persistente (fosfor) prezente în mâl intră în lanțul alimentar. Resuspendarea nutrienților solizi poate mări o cerere de oxigen în coloana de apă, rezultând în ape cu deficit de oxigen și creând Ocean Dead Zones (zone moarte din oceane unde nu ai trăiesc pești din cauza lipsei hranei; Aceste zone sunt foarte întinse afectând și animalele marine care migrează, provocându-le moartea din cauză că în aceste zone nu găsesc hrană.). Alt efect secundar este crearea de explozii algele dăunătoare prin introducerea de sedimente în coloana de apă.

Activitatea traulelor afectează direct coralii prin rupere sau îngropare în sedimente.

Traulerele pelagice, de la mijlocul coloanei de apă, afectează mai puțin decât cele de fund, dar există problemă capturii accidentale a unor specii protejate sau a unor exemplare juvenile.

Secretarul general al ONU a raportat în 2006 că 95% din daunele produse ecosistemului fundului oceanelor este produs prin dragarea traulelor. [11]

Dispozitivele agregate de pescuit (Fish Aggregating Device – FAD)

Urmăriți acest scurt clip subtitrat în limba română pentru a afla de adecărul despre aceste dispozitive:

Victimele colaterale: capturile accidentale (în engleză bykill, bycatch)

Vasele comerciale de pescuit caută să captureze o specie țintă, însă e imposibil să captureze pești doar din această specie, așa că de fiecare dată vor fi extrase din oceane și ucise specii nedorite, numite capturi accidentale (în engleză bycatch/bykill).

Studiile arată că la fiecare kg de pește pescuit, se extrag încă 2.5-10 kg de vietăți marine din alte specii. [18]

Anual sunt extrase din ape și oceane și ucise ca victime colaterale 650,000 de balene, delfini, foci, lei de mare și rechini.
În anul 2013 s-au extras aproximativ 340 milioane kg de vietăți marine colaterale. [24]

Suprapescuitul (Overfishing). Sustenabilitatea pescuitului oceanic.

Suprapescuitul are loc atunci când sunt capturați mai mulți pești decât pot fi înlocuiți prin capacitatea naturală de reproducție.
Suprapescuitul este rezultatul goanei după profit și are consecințe foarte grave, afectând echilibrul biosferei oceanelor.

Pescuitul industrial a crescut exponențial în ultimii 50 de ani, evoluând spre practicile nesustenabile pe care le vedem astăzi.
Multe din rezervele oceanice de pește au ajuns în pragul colapsului. Peste 85% din zonele de pescuit din lume au ajuns la limita biologică și multe specii de pești au fost aduse în pragul extincției. De exemplu, tonul atlantic a ajuns chiar în punctul în care specia e amenințată cu extincția. [21]
Pescuitul speciilor prădătoare precum tonul remodelează biofera marină, permițând supradezvoltarea speciilor marine mai mici cum ar fi sardinele și hamsiile, modificând astfel ecosistemul.
Un studiu pertinent apărut în publicaţia de profil Science estima că dacă pescuitul oceanic va continua la aceleași proporții de recoltare ca în prezent, în anul 2048 nu vor mai exista pești în întreg Oceanul Planetar. [18]

Un vas de pescuit canadian a capturat rechini și alte specii marine neintenționate. Majoritatea acestor animale vor muri. Sursa foto Jeff Rotman


Capturi accidentale pe un vas de pescuit creveți. Sursa foto Scuba Kitten (Flickr)

Acvacultura

Acvacultura cuprinde mai multe subramuri [6]:

  • piscicultura (creșterea peștilor);
  • conchilicultura (creșterea scoicilor); cele mai cunoscute sunt: ostreicultura (creșterea stridiilor), perlicultura (creșterea stridiilor perlifere), miticultura (creșterea midiilor),
  • creșterea crustaceelor (creveți, crabi, raci);
  • algocultura (creșterea algelor);

Fermele piscicole sunt ferme specializate în exploatarea peștilor pentru carnea lor, icrele lor sau ambele.
Aceste ferme produc pește pentru consum (numite crescătorii) și puiet de pește (numite pepiniere).

Principalele specii de pești „cultivate” în România sunt: crap comun, caras, ciprinide asiatice (sânger, cosaș, novac), păstrăv curcubeu, indigen, fântânel, șalău, știucă, somn. [7]

Există numeroase metode de “producție” utilizate în acvacultură [6]:

  • intensivă,
  • extensivă,
  • în mediu natural sau în bazine,
  • în apă dulce sau apă sărată (maricultură),
  • în sisteme de curgere continuă sau de recirculare,
  • tradițională sau modernă,
  • clasică/convenționlă sau organică,
  • în spații închise sau în spații deschise,

Sistemele de creștere pot fi sistem long-line, sistem reciclat, creștere intensivă în sistem monocultură sau policultură.

În cazul păstrăvilor icrele eclozează în maxim 7 zile în bazine cu temperaturi constante controlate. Ei sunt mutați în diverse bazine în funcție de vârstă. Bazinele aglomerate se curăță o dată la 6 luni. Hrana furaj concentrat în creșterea intensivă. Păstrăvii sunt eviscerați fără asomare.

Fermă piscicolă în România. Peștii sunt înghesuiți în spații restrânse. Sursa foto: Acqua Farm


Fermă piscicolă în România. Peștii sunt înghesuiți în spații restrânse. Sursa foto: Acqua Farm

Speciile exotice invadatoare

Acvacultura prezintă numeroase riscuri pentru biogeografia locală, deoarece speciile exploatate în ferme pot ajunge ușor în apele și râurile locale.
Speciile exotice invadatoare au fost identificate ca una dintre cauzele principale de pierdere a speciilor indigene și de distrugere a biodiversității.
Transferul speciilor din arealul lor natural în zone în care acestea sunt absente la nivel local din motive biogeografice specifice poate prezenta riscuri pentru ecosistemele din zonele respective. [9]

Speciile carnivore exploatate în ferme

O mare parte a peștilor exploatați în fermele piscicole sunt specii carnivore, ceea ce înseamnă că pentru a-i hrăni e nevoie să se pescuiască și mai mulți pești și vietăți marine din oceane.
De asemenea, chiar și speciilor erbivore, fermierii le oferă uleiuri de pește și făină de pește pentru a-i face să crească mai repede.
Acvacultura utilizează aproape 70% din totalul de pește pescuit la nivel mondial și 90% din totalul mondial de ulei de pește pentru hrănirea peștilor din fermele piscicole!! [15]

Pescuit “recreativ”

Anual, la nivel global sunt pescuite 11 milioane de tone de pești în pescuitul recreativ și 80 de milioane de tone de către vasele de pescuit comercial. [4]

Pescarii folosesc undițe cu momeli și cârlige ascuțite menite să penetreze obrazul sau gura peștelui.
Un studiu arată că peștii au receptori de durere localizați în zonele în care cârligele de pescuit le penetrează carnea (gura, obrajii) și aceștia simt durerea. [22]

De asemenea, de multe ori peștii sunt răniți sau uciși în timpul pescuitului, fie la scoaterea din apă prin lovire, fie agățați în mai multe cârlige. Peștii pot fi răniți mortal, străpunși de cârlige sau chiar rupți în două.
Peștii nu pot respira afară din apă, ei practic sufocându-se atunci când sunt ținuți în aer. Atingerea peștilor cu mâinile uscate le poate deteriora stratul exterior protector.

Peștii capturați de pescari sunt fie aruncați înapoi în apă, fie uciși pentru a fi mâncați.

De cele mai multe ori ei sunt uciși prin sufocare, lovire sau strivire, și e foarte comun să fie curățați de solzi de vii de bucătari, având astfel parte de o moarte dureroasă.

Cârligul de pescuit înfipt în obraz. Sursa foto: Chesapeake light tackle.


Rănirea mortală a unui pește cu cârligul de pescuit. Sursa foto: Dave Lewis Worldwide Fishing

Marea Neagră, Delta Dunării, Conservare, Specii protejate, Braconaj

Din apele Mării Negre se pescuiește în principal calcan și rechin. [8]

În Delta Dunării, în Marea Neagră precum și în alte ape ale țării noastre trăiesc specii de pește protejate cum ar fi sturionul și țiparul, pescuirea acestora fiind interzisă.
De asemenea, în anumite perioade ale anului (în perioadele critice pentru reproducere), pescuitul este interzis.

Totuși braconajul este foarte prezent în România din cauza lipsei de educație, a corupției și a sancțiunilor mici.
În momentul de față braconajul este considerat infracțiune și ar trebui sancționat prin amenzi și/sau dosar penal. [14] Totuși, aceste sancțiuni nu reușesc să îl oprească, atâta vreme cât nu există controale regulate din partea instituțiilor statului.

Se preconizează că Delta Dunării va rămâne în curând fără pește datorită braconajului excesiv, care căpturează de două ori mai mult peste decât pescuitul legal! [23]

Poluarea apelor

Poluarea apelor planetare este un subiect vast pentru care există mai mulți responsabili. Printre aceștia se numără

  • zootehnia care deversează materii fecale și alte reziduuri chimice;
  • agricultura intensivă care deversează insecticide și fertilizatori (poluare chimică);
  • exploatările petrochimice și transporturile care provoacă deversări de petrol;
  • poluarea cu deșeuri și gunoaie produse de oameni care ajung în râuri, lacuri, mări și oceane;
  • poluarea minieră și industrială;

Materialele care ajung în ape afectează ecosistemul în mod negativ destabilizându-l, ucigând animale și modificând ecosistemul.

Substanțe poluante precum mercurul vor fi ingerate și de oamenii care consumă pește sau alte vietăți marine.

Și totuși, e sănătos să mâncăm pești?

Alături de aspectele etice, în acest articol vom încerca să atingem și aspectele care vizează propria noastră sănătate.

Avem tendința să credem că peștii sunt un „aliment” sănătos care nu ar trebui să lipsească dintr-o alimentație optimă.

Peștii conțin o formă activă de omega 3 (DHA/EPA) pe când legumele și algele conțin forma inactivă (ALA) a acestui acid gras.
Forma inactivă poate fi convertită de organism în forma activă, uneori cu o eficiență mai bună, alteori cu o eficiență mai proastă. Mai multe detalii despre aceasta puteți găsi pe pagina www.veganhealth.org [19]

Ce e important de reținut e că peștii nu produc omega 3, ci, la rândul lor, o iau și ei din algele pe care le consumă.
Surse vegetale de omega 3 sub forma ALA sunt nucile românești, semințele de in, chia, soia (sub toate formele de preparare: tofu, lapte de soia, tempeh etc.) și semințele de cânepă.

Există și suplimente vegane de omega 3 în forma activă DHA recomandată, care pot fi procurate online. Accesați pagina Cumpărături pentru a afla de unde o puteți procura.
Numeroase persoane non-vegane suplimentează omega 3 pentru beneficiile acesteia, iar veganii pot suplimenta și ei acești acizi grași. Accesează meniul Cumpărături pentru a afla de unde poți achiziționa aceste suplimente vegane.

Din cauza poluării apelor, peștii sunt contaminați cu mercur și alte metale grele care se acumulează în țesuturile acestora. Atunci când se consumă pești se ingerează și cantități de mercur care pot pune probleme grave de sănătate.
Mercurul se acumulează în țesuturi, concentrația de mercur crescând de-a lungul lanțului trofic, fenomem numit biomagnificare.

Sursa foto: Thinglink

Ce poți face?

Ca de fiecare dată, puterea de a schimba ceva stă în alegerile noastre zilnice, în calitate de locuitori ai acestei planete și consumatori.
Alege o alimentație vegană, care poate furniza toți nutrienții necesari pentru organism.
Preparatele vegane sunt variate și delicioase, pentru inspirație și recomandări accesează meniul Nutriție și Rețete.

În încheiere vă lăsăm două clipuri informative și interesante (în limba engleză).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *