Zootehnie – despre ovine și caprine

Oaia Gigi se bucură de libertate la santuarul pentru animale Animal Place. Foto: Marji Beach
Oaia Gigi se bucură de libertate la santuarul pentru animale Animal Place. Foto: Marji Beach

Știați că ovinele și caprinele sunt animale sensibile, sociabile și inteligente? Ele sunt înrudite cu antilopele și fac parte din familia ungulatelor (numite și copitate).

Un alt lucru interesant despre acestea este faptul că sunt rumegătoare, stomacul lor având patru compartimente care le ajută să digere cu ușurință iarbă, fân și frunze!

Mieii, blânzi și docili, sunt percepuți cel mai adesea ca simboluri ale purității și bunătății. Mamele oi sunt foarte grijulii și formează legături profunde cu puii lor, putându-i recunoaște de la distanțe mari doar după sunetul vocii.

Din păcate, în stâne, ferme și abatoare, aceste mamifere blânde și fragile sunt despărțite de puii lor, maltratate, brutalizate și ucise pentru carnea, laptele și lâna sau părul lor. Ele sunt de asemenea exploatate pentru piele, cheratină (o substanță folosită în industria cosmetică, extrasă din fibra de lână sau din coarnele și copitele ovinelor, caprinelor sau bovinelor) și lanolină (o secreție a pielii oilor folosită în industria cosmetică).

De asemenea, alături de bovine, ele sunt victimele operațiunilor de export de animale vii în țări orientale unde, în cazul în care supraviețuiesc călătoriei lungi și extenuante, suferă morți agonizante și violente. Pe lângă aceste aspecte, oile și caprele sunt folosite în testele pe animale și în anumite experimente, precum cele efectuate de anumite forțe militare în vederea antrenamentelor.

La stâne, în gospodării și în ferme, animalele sunt exploatate în timpul anului în principal pentru lapte. La fel ca orice mamifer, oile și caprele dau lapte doar atunci când au pui, așa că, an de an sunt inseminate controlat, artificial sau natural (prin monta controlată) [7].

Surplusul de miei și iezi masculi din primăvară sunt uciși pentru a fi consumați. Femelele sunt păstrate pentru a urma soarta mamelor lor, și anume pentru a li se exploata aparatul reproducător și lactația. An de an ciobanii „reînnoiesc” turma, aceasta însemnând că animalele considerate neprofitabile sunt ucise pentru carne sau trimise la export.

Atunci când ne gândim la consumul de carne de oaie în România, primul lucru care ne vine în minte este consumul de carne de miel și ied cu ocazia Paștelui. Cei mai mulți dintre noi nu știm că acestă „tradiție” a apărut din cauza „surplusului” de miei masculi de la stâne. An de an, în fiecare primăvară, puii abia născuți sunt despărțiți de mamele lor și sunt uciși cu brutalitate.

Așadar, această tradiție a mielului de Paști este urmarea nevoii fermierilor și păstorilor de a elimina surplusul de miei. Consumul de lapte de oaie sau de capră și achiziționarea de îmbrăcăminte din lână sau a produselor cosmetice care conțin lanolină sau cheratină susțin în mod direct uciderea mieilor de Paști.

Târg de Paști, România. Un miel este legat și brutalizat înainte să fie ucis pentru a fi consumat la masa de Paști. Foto: Laura Isabela
Târg de Paști, România. Un miel este legat și brutalizat înainte să fie ucis pentru a fi consumat la masa de Paști. Foto: Laura Isabela
Târg de Paști, România. Un miel este legat și brutalizat înainte să fie ucis pentru a fi consumat la masa de Paști. Foto: Laura Isabela
Târg de Paști, România. Un miel este legat și brutalizat înainte să fie ucis pentru a fi consumat la masa de Paști. Foto: Laura Isabela

Despre ovine și caprine

Deși lasă impresia similarității, ovinele și caprinele sunt specii distincte, caracterizate de diferențe fiziologice și comportamentale semnificative. În timp ce oile domesticite sunt mai docile și preferă să trăiască, să se deplaseze și să se hrănească în turmă, caprele sunt în mod natural mai curioase și mai independente. Spre deosebire de oi, care se hrănesc în principal doar cu vegetația de la nivelul solului, caprele consumă frunzele tufișurilor și arbuștilor, folosindu-și uneori agilitatea chiar și pentru a se cățăra în copaci.

În pofida stereotipurilor și a ideilor preconcepute, oile sunt animale cu o inteligență similară cu cea a rozătoarelor, a primatelor și, conform unor studii, a copiilor umani. Acestea au capacități cognitive avansate, sunt foarte adaptabile și se orientează cu ușurință în spațiile înconjurătoare. Pot reține un număr de chipuri umane sau ale altor oi și pot fi învățate să răspundă la nume.

De asemenea, ovinele sunt cunoscute pentru loialitatea lor față de turmă și pentru instinctul matern foarte dezvoltat. Tocmai de aceea, separarea femelelor de pui, urmată de cele mai multe ori de uciderea acestora (uneori chiar în apropierea mamei) provoacă oilor stres și traume profunde. În cazul caprelor, cei aproape 10 000 de ani de domesticire și-au spus cuvântul, acestea fiind capabile să interacționeze cu oamenii și să se atașeze de ei la același nivel cu animale precum caii sau câinii.

Viața la stână și în micile gospodării

Stânele sunt ferme tradiționale localizate cel mai adesea în zone de munte sau deal, pe care mulți dintre noi le asociem cu o viață pașnică, în comuniune cu natura, cu peisaje care îți taie răsuflarea și mioare care își trăiesc viața în liniște și armonie.
Această prezentare romantizată și idealizată a stânelor ne distrage atenția de la realitățile și cruzimile practicate zi de zi în aceste așezări. Urmărind reportajele realizate la stâne putem constanta că se perpetuează aceste stereotipuri: aici peisajul magic de munte, dincolo ciobanii consumând mielul fiert în laptele mamei lui.

La stâne sunt exploatate ovine, caprine și uneori bovine sau măgari, alături de câinii folosiți pentru pază.
În acest articol, pentru simplitate, ne vom axa pe ovine, însă tratamentele acordate caprinelor sunt similare. Referitor la bovine, vă invităm să parcurgeți articolul dedicat lor.

La o stână tradițională românească responsabilitățile se împart între stăpânul de stână (cel care coordonează stâna), baciul (responsabil cu prelucrarea laptelui) și ciobanii (cei care duc oile la păscut și care le mulg). [9]

Viața la stână este sezonieră, fiind coordonată de anotimpuri, de perioadele de reproducere, de nașterea mieilor și de încetarea lactației femelelor.

Perioada de vară începe în aprilie și ține până în noiembrie-decembrie. În această perioadă ciobanii duc oile la pășunat. În unele zone oile sunt „urcate la munte” 3-4 luni (mai-septembrie). În perioada iernii (în afara perioadei de pășunat) oile sunt hrănite cu boabe de porumb, mazăre, soia, fasole, lucernă și baloți de lucernă.

Mieii se nasc primăvara, în perioada Paștelui, iar majoritatea mieilor masculi, considerați surplus, vor fi uciși în numele tradiției sau vor fi trimiși la export în țările orientale. Mulsul oilor începe tot în această perioadă, în aprilie, după ce se nasc puii și glandele mamare încep să secrete laptele destinat puilor lor.

Toamna, oile bătrâne sau cele care nu produc suficient lapte sunt trimise la abator, practică numită „reînnoirea turmei”. Oile care sunt considerate profitabile vor fi păstrate. Perioada de inseminare prin montă controlată și abuz asupra organelor reproductive ale oilor femele și berbecilor de montă începe tot în această perioadă, în luna septembrie.

Pe perioada verii, câtă vreme oile au lactație, acestea sunt mulse în fiecare zi, dimineața și seara, iar la unele stâne și la amiază.
Oile au lactație deoarece în primăvară au născut miei, miei care ar fi trebuit să sugă laptele destinat lor, dacă aceștia nu ar fi fost uciși. Unii miei continuă să rămână alături de turmă o perioadă mai îndelungată după înțărcare, până vor fi uciși pentru carne sau trimiși la export. Oile continuă să aibă lactație chiar fără mieii sugari deoarece prin mulgerea continuă le sunt stimulate ugerele astfel încât să continue producția de lapte. Lactația acestora se reduce semnificativ spre toamnă, când mieii sunt morți de mult, iar cei rămași au fost înțărcați deja.

Baciul prelucrează laptele folosind așa numitul cheag, cheag care în mod tradițional se obține din intestinele și stomacul mamiferelor erbivore (oaie, vacă, miel sau ied) și care, prin enzimele digestive conținute în intestine, va produce o fermentație accelerată a laptelui și îl va face ușor de digerat chiar și de către oameni. [10]
Organismul uman își pierde capacitatea de a digera, după vârsta înțărcării, laptele matern de la orice specie, iar prelucrarea acestuia folosind bacteriile din intestinele animalelor va asigura o digestibilitate mai bună a acestuia (dezgustător, dacă stăm să ne gândim).

La majoritatea stânelor, iar uneori și în micile gospodării, urechile oilor sunt mutilate și crotaliate pentru a fi ușor de recunoscut. Ele sunt uneori și marcate cu vopsea pe spate pentru a putea fi identificate ușor de la distanță.

O parte dintre micii gospodari care exploatează oi le trimit pe perioada verii, câteva luni, la stânele ciobănești, iar tratamentele aplicate acestora sunt identice: despărțirea mamelor de pui, uciderea mieilor și într-un final uciderea oilor când nu mai sunt considerate profitabile.

Un miel alb este dus pentru a fi ucis . Peisajul feeric contrastează puternic cu violența acestui act: un copil este ucis în mod nedrept. Sursa foto: ahitt92
Un miel alb este dus pentru a fi ucis . Peisajul feeric contrastează puternic cu violența acestui act: un copil este ucis în mod nedrept. Sursa foto: ahitt92
Mielul este ucis și tranșat. Sursa foto: ahitt92
Mielul este ucis și tranșat. Sursa foto: ahitt92

Exploatarea în fermele mari

Alături de stânele mai mici tradiționale, există și ferme mari și mijlocii mai puternic industrializate. La fel ca în cazul stânelor mici, oile sunt exploatate pentru laptele lor, carnea și lâna lor, sau trimise la export pe așa-numitele vapoare ale morții.

România este una dintre țările europene cu cel mai mare efectiv de oi, în 2008 ocupând locul 4 în Uniunea Europeană. De atunci până în 2014 efectivul de oi din România s-a dublat! [12]

Conform institutului național de statistică, în anul 2016 în România erau exploatate un număr de 9.875.483 de animale. Acest număr cuprinde atât fermele mici, mari și mijlocii, dar și exploatațiile agricole individuale (gospodăriile). [13]

Cele mai mari ferme românești de oi exploatau în anul 2014 un total de 50.000 de animale, cele mai mari ferme atingând în 2017 peste 7.000 de animale. Cel mai mare proprietar de oi deținea (a se citi exploata) în 2014 un număr de 45.000 de oi. [12]

Viața unui miel în 60 sec – Animal Equality Germania

Târgurile de animale

În târgurile tradiționale animalele au parte de un tratament brutal și de o moarte violentă.

Aceste târguri se țin pe toată perioada anului, însă în perioada Paștelui devin un adevărat iad pe Pământ pentru mieii și iezii în vârstă de doar câteva luni, separați de mamele lor și aduși la târguri pentru a fi uciși.

Animalele sunt sunt îngrămădite în cuști mici, transportate la târguri și lăsate ore în șir fără apă sau hrană până în momentul în care sunt ucise.

Cel mai adesea acestea sunt ucise în mod brutal, fără asomare, nerespectându-se normele europene care cer ca acestea să nu fie conștiente în momentul uciderii. În aceste târguri, animalele sunt ucise sub ochii semenilor lor și se zvârcolesc în agonie minute în șir!

Târgurile de miei și iezi din România

Exporturile de animale vii

România este unul dintre cei mai mari exportatori de ovine, caprine și bovine din Uniunea Europeană, peste 1,5 milioane de oi și viței fiind în fiecare an trimiși pe vapor în condiții greu de imaginat, spre țări precum Iordania, Egipt, Israel, Libia, Turcia, Palestina și Liban.

Navele maritime folosite pentru a transporta animalele sunt de regulă vechi și lipsite de dotările necesare. Așa cum au arătat numeroase investigații sub acoperire, la bordul acestor nave nu există nici medici veterinari care să se ocupe de animale în timpul traseului lung și extenuant. Multe animale bolnave sau muribunde sunt pur și simplu aruncate peste bord, iar cele care supraviețuiesc ajung la destinație epuizate, murdare și în suferință. [6]

Astfel, în vara anului 2015, mii de oi din România au murit de foame sau de sete în drum spre Iordania, iar autoritățile au refuzat să-și asume vreo responsabilitate, declarând că vina îi aparține companiei care asigură transportul naval. Conform activiștilor Vier Pfoten, oile erau bolnave și nu aveau mărci de identificare și au fost lăsate fără apă și hrană timp de 8 zile. [6]

Un alt semnal de alarmă în privința cruzimilor pe care acest tip de export le implică este faptul că, din cauza condițiilor inumane de transport al animalelor vii, a stării de sănătate precară a acestora și a mutilării ilegale a mieilor masculi, Israelul a oprit de mai multe ori importurile din România, justificând această decizie prin faptul că bunăstarea animalelor nu este asigurată. [6]

Animalele care supraviețuiesc și ajung la destinație în aceste țări suferă o moarte agonizantă și violentă, întrucât metoda de „sacrificare” halal practicată acolo interzice asomarea înainte de ucidere. Practicile standard în țări precum Egipt și Iordania includ imobilizarea animalului pe deplin conștient prin legarea brutală cu frânghii și eventual ridicarea acestuia de la pământ înainte de a fi omorât prin tăierea gâtului. În foarte multe cazuri, lucrătorii din abatoare sunt nepregătiți, prost echipați sau se tem de animale, ajungând să recurgă la tăierea tendoanelor și la scoaterea ochilor acestora pentru a le putea manipula mai ușor.

În ultima perioadă, nivelul de conștientizare cu privire la suferința din spatele acestei industrii a crescut datorită publicării a numeroase investigații și a campaniilor de informare desfășurate în mediul online și nu numai. Tot mai multe persoane și-au declarat opoziția față de aceste practici, iar organizații precum Animals International au cerut guvernelor (inclusiv Guvernului României) să pună capăt exportului cu animale vii.

Aceste exporturi continuă în ciuda opozițiilor masive a populației.
Ciobanii și crescătorii de oi, doritori de câștig, continuă să vândă animale vii pentru export, aceasta fiind pentru mulți principala și cea mai profitabilă sursă de venit de pe urma exploatării ovinelor și caprinelor.

O mamă își protejează puii abia născuți. Soarta acestora a fost deja pecetluită încă de la naștere; ei urmează să fie uciși la vârsta de numai câteva săptămâni, negându-li-se dreptul fundamental la viață și integritate corporală. Sursa foto: Tudor Seulean
O mamă își protejează puii abia născuți. Soarta acestora a fost deja pecetluită încă de la naștere; ei urmează să fie uciși la vârsta de numai câteva săptămâni, negându-li-se dreptul fundamental la viață și integritate corporală. Sursa foto: Tudor Seulean

Exploatarea pentru piele, blană, lână și păr

Din păcate, lâna este uneori promovată ca fiind o alternativă etică și ecologică fără ca implicațiile etice din spatele obținerii acesteia să fie întotdeauna cunoscute și înțelese.

Majoritatea lânii folosite în industria textilă mondială provine din Australia, de la rase de oi obținute prin selecție artificială pentru o producție excesivă de lână. Aceste oi mor de multe ori de hipertermie din cauza lânii bogate în căldura sufocantă a verilor australiene sau de infecții cu viermi ori bacterii, care apar de multe ori în zona dorsală din cauza surplusului de lână în care rămân blocate fecale.

Practica standard pe care fermierii australieni o folosesc pentru a preveni infecțiile cu viermi care apar frecvent la aceste rase este mutilarea animalelor, acestora tăindu-li-se coada și eventual câteva fâșii de piele din partea dorsală. Această procedură este efectuată de regulă fără niciun fel de calmante sau de anestezie, fiind extrem de dureroasă și de traumatizantă. Totodată, eficiența ei în ceea ce privește reducerea riscului de îmbolnăvire este scăzută, multe dintre oile mutilate astfel contractând din cauza rănii netratate corespunzător tocmai infecția pe care procedura ar fi trebuit să o prevină. [5]

Pe plaiurile mioritice, exploatarea pentru lână merge mână în mână cu cea pentru lapte și carne de oaie și miel. Susținând exploatarea locală de lână, susținem în mod direct și uciderea surplusului de miei din fiecare primăvară. De asemenea, procesul de tundere a oilor este traumatizant pentru niște animale care nu înțeleg ce li se întâmplă, acestea opunând rezistență și rezultatul fiind de regulă accidentarea sau brutalitatea din partea celui care le tunde.

Caprinele aparținând unor anumite rase sunt la rândul lor exploatate pentru materiale considerate „de lux”: cașmirul, mohairul și pashmina.

Fermele sunt localizate în principal în China și Mongolia, țări cu un climat dur pe timp de iarnă. Blana acestor animale are rolul de a le proteja în fața temperaturilor scăzute, întrucât caprele nu au straturi de grăsime consistente care să le ajute să-și mențină temperatura corpului. Odată ce aceasta este tunsă, animalele devin mai sensibile la boli și hipotermie, unele dintre ele murind dacă condițiile de vreme se înăspresc, de obicei recoltarea părului având loc în mijlocul iernii.

La fel ca în cazul ovinelor, procedura de tundere este una traumatizantă, animalele fiind deseori imobilizate prin legarea strânsă a picioarelor și manevrate violent de către cei care le tund.

Totodată, exploatarea animalelor pentru părul acestora are un impact negativ asupra mediului și asupra vieții sălbatice. Din cauza creșterii intensive a caprelor din această rasă în zona Asiei Centrale ca urmare a creșterii cererii de cașmir pe piață, habitatul unor specii de animale sălbatice din acel areal aflate deja în pericol de dispariție este restrâns din ce în ce mai mult. [5]

Unele specii sălbatice, precum antilopa tibetană, sunt ucise pentru ca lâna lor să poată fi colectată.

Astrahanul este o varietate de blană obținută prin uciderea mieilor nou-născuți și a femelelor gestante din rasa Karakul. Pentru ca blana să rămână cârlionțată, mieii sunt omorâți în primele 24-48 de ore după naștere sau femelele sunt ucise în timpul gestației, cu puțin timp înainte de a naște, pentru ca blana fetusului să fie recoltată. Niciun miel destinat uciderii pentru astrahan nu este lăsat să trăiască mai mult de trei zile, întrucât după această perioadă aspectul blănii începe să se modifice și nu mai îndeplinește standardele necesare. Peste 4 milioane de miei din această rasă sunt omorâți în fiecare an în numele modei.

Industria lânii – Erin Janus

Viața la sanctuar

La sanctuarele pentru animale, oile și caprele, fiind ființe sociale, sunt grupate în turme care variază de la doar câțiva indivizi la zeci de membri (de exemplu Sanctuarul Edgar’s Mission din Australia care are zeci de indivizi!).

Din cauza selecției naturale, aceste oi continuă să producă un surplus de lână și e nevoie să fie tunse pentru a fi protejate de căldură și infecții. La sanctuare, acest proces este realizat meticulos și cu grijă pentru a nu traumatiza animalele, iar lâna acestora este pusă la dispoziția păsărilor și a altor animale, care o folosesc pentru a-și face culcuș.

În încheiere

Dacă ești împotriva tradițiilor barbare de Paști care ucid an de an zeci de mii de miei, împotriva exploatării celor slabi și nevinovați, împotriva despărțirii mamelor de pui, alege să nu consumi și să nu susții aceste ferme barbare, refuzând să le cumperi produsele și adoptând un mod de viață în conformitate cu valorile tale – un mod de viață vegan.

Resurse și referințe

  1. Despre ovine, Ovine și Caprine
  2. Despre caprine
  3. Despre laptele de oaie și capră PETA
  4. Despre miei MFA
  5. Despre lână PETA, Shahtoosh
  6. Despre exporturile de animale vii Animals Australia, Animals Australia Press Release, Știrile Pro Tv, ZF 24, Maritime Executive, Libertatea
  7. Despre monta la oi Gazeta de Agricultură
  8. Despre creșterea ovinelor Cărți Agricole
  9. Ferme și stâne 1, 2, 3
  10. Despre cheagul utilizat pentru caș
  11. Despre exploatarea pentru lână
  12. Efective și ferme în România Gazeta de Agricultură, Economica,
  13. Statistici INSSE, ZF 24, BizBrasov, Agrointel 

Comments are closed.