Zootehnie – despre porci

Rita și puii la sanctuar. Ea a sărit din camionul care o ducea la abator, salvându-și astfel propria viață și pe cea a puilor cu care era însărcinată. Scroafele ca Rita sunt exploatate pentru a da naștere purceilor uciși pentru carne, iar când corpul lor cedează din cauza exploatării continue sunt trimite și ele la abator. E foarte comun ca scroafele și vacile trimise la abator să fie însărcinate! Sursa foto: Marji Beach / Animal Place
Timp de citire: 10 minute

 
Porcii sunt animale inteligente și sociale. Ei se dezvoltă prin contact fizic și explorarea împrejurimilor. Sunt capabili să parcurgă labirinturi, să joace jocuri video, să ajusteze temperatura camerei în care se află dacă le e frig sau cald și se pot recunoaște pe ei înșiși. Reprezintă una dintre puținele specii care știu să se recunoască în oglindă și, în mod surprinzător, ei pot folosi acea oglindă pentru a găsi obiecte ce se reflectă în ea, precum mâncarea. Un documentar deosebit de interesant despre porci este „The Private Life of Pigs” realizat de BBC.

Uniunea Europeană recunoaște statutul de ființe conștiente ale animalelor: „Există suficiente date științifice care demonstrează că animalele vertebrate sunt ființe sensibile (în limba engleză: „sentient beings”).[…] Conștienta unui animal rezultă mai ales din posibilitatea acestuia de a simți emoții și de a-și controla mișcările voluntare.[…] Sensibilitatea unui animal constă […] în posibilitatea sa de a simți durerea.”

Practicile din zootehnie, de la naștere până la moarte

  1. Nașterea la fermă

Mai mult de 4 milioane de purcei se nasc anual în fermele și gospodăriile din România, respectiv 250 de milioane în țările Uniunii Europene. Majoritatea acestor purcei provin din așa-numitele ferme industriale.

La câteva zile de la naștere, purceii au parte de mutilări fizice dureroase. La peste 90% dintre ei li se taie codițele pentru a preveni comportamentul anormal, rezultat din cauza modului nenatural în care sunt ținuți și din lipsa stimulării intelectuale. Neputându-și crea un sistem social și manifesta natural, aceștia încep să dezvolte comportamente ciudate, anormale, numite stereotipii. Un exemplu de comportament stereotip este mușcatul cozii, care poate provoca răni dureroase și infecții, putând rezulta chiar în canibalism. Așadar, în loc să li se dea mai mult spațiu de desfășurare și să li se creeze condiții naturale, fermierii preferă să taie părți din ei.

După tăierea cozilor, tuturor purceilor li se crestează urechile pentru identificare. Unii vor purta şi plăcuțe în urechi pentru acest scop.

De asemenea, purceii au opt dinți primari, dintre care cei patru canini le sunt tăiați la câteva zile după naștere, explicația fiind că se pot răni unii pe alții sau pot răni scroafa ca să ajungă la lapte (în sălbăticie nu s-ar pune problema stresului sau agresivității fiindcă scroafele nu dau naștere la câte 15-20 de pui și nu stau în spații strâmte).

Dacă purcelul e mascul, el va fi castrat, lucru care implică tăierea scrotului și a testiculelor. Motivul principal al acestei operațiuni este prevenirea gustului și mirosului indezirabile ale cărnii datorate hormonilor sexuali. Practic, carnea de porc castrat e mai gustoasă, lucru care aparent justifică mutilarea animalului, atât în fermele mari cât și în gospodăriile individuale. Această procedură se face fără anestezie, pentru a se grăbi procesul și a se reduce costul operațiunii.

Toate aceste proceduri au loc fără anestezie sau calmante.

  1. Înțărcarea timpurie

În sălbăticie, porcii trăiesc în familii mari, extinse. Purceii sunt înțărcați firesc la 3-4 luni de la naștere. Femelele rămân în turmă de cele mai multe ori, în timp ce masculii sunt excluși pentru a-și întemeia propriile turme.

Dar la ferme, purceii sunt înțărcați nenatural la o vârstă fragedă. La numai 3 săptămâni sunt luați de lângă mamele lor, lucru care îi stresează atât pe ei cât și pe mame. Scroafele manifestă simptome de stres, de la vocalizare, până la încercări de evadare.

Purceii sunt apoi mutați în creșe, unde fac cunoștință cu alți pui. Aducându-i laolaltă la o vârstă fragedă, ei devin extrem de agresivi și stresați. Se atacă unii pe alții, plâng după mamele lor, nu mai mănâncă, iar purceii bătuți adesea mor.

Aceasta e considerată cea mai stresantă perioadă pentru un porc de fermă, el abia având trei săptămâni.

Fără stimulare intelectuală, porcii înnebunesc. Sursa foto: Animal Equality Germany

  1. Creșterea forțată

Porcii domestici au fost modificați genetic prin selecție artificială să se dezvolte într-un ritm uluitor. Porcii sălbatici cresc mult mai încet, ajungând la mărimea deplină în cinci ani. Cei domestici, în schimb, ajung la „greutatea optimă” în șase luni și la mărimea tipică de adult, în doi ani. În timp ce un porc sălbatic poate ajunge la o masă corporală de 180 kg, cel domestic poate depăși dublul acestei valori.

Creșterea atât de rapidă are drept consecințe probleme de sănătate precum artrita, putând chiar să li se rupă picioarele și spatele din cauza surplusului de kilograme pe care îl poartă.

În timp ce e ilegală îngrășarea forțată a porcilor prin folosirea hormonilor de creștere, majoritatea hranei are antibiotice adăugate. 70% din totalul antibioticelor produse în lume sunt folosite în ferme, pentru a stimula creșterea animalelor. Dar acest lucru contribuie și la dezvoltarea bacteriilor rezistente la antibiotice.

  1. Exploatarea vierilor și inseminarea artificială

Reproducerea se realizează prin inseminare artificială în majoritatea cazurilor, fiind mai avantajoasă din punct de vedere cantitativ față de monta naturală.

Vierii sunt ținuți cel mai adesea în boxe individuale, pentru a preveni agresivitatea. Ei sunt scoși de două sau trei ori pe săptămână, în funcție de vârstă, pentru a li se colecta sperma.

După aproximativ trei ani, vierii sunt castrați pentru a fi pregătiți pentru abator. Se așteaptă minim o lună să iasă din sânge hormonii sexuali care dau gust puternic și „neplăcut” cărnii, apoi sunt omorâți și aceștia.

  1. Boxele de gestație și boxele de maternitate

Femelele însărcinate și cele care au născut sunt ținute în boxe atât de mici încât nici nu se pot roti. Majoritatea trăiesc așa timp de 3-5 ani, apoi sunt omorâte.

O boxă de gestație măsoară 2.15 m lungime și 60 cm lățime, nepermițând-i femelei să facă nicio mișcare în afară de a sta în picioare și a se culca într-o poziție incomodă. Pentru un mamifer care petrece o bună parte din zi căutând hrană și interacționând cu alte viețuitoare, acest sistem de închidere e traumatizant atât fizic cât și psihic.

Scroafele în cuști de gestație manifestă un comportament anormal asociat cu trauma psihologică. Ele ronțăie gratiile, dau din cap și se automutilează. Când își dau seama că nu le ajută cu nimic, multe dintre ele manifestă neajutorare dobândită, care poate duce la depresie clinică sau alte boli mintale.

Uniunea Europeană a interzis doar parțial boxele de gestație în anul 2013: se permite folosirea lor timp de patru săptămâni după inseminare. Însă investigațiile arată că se folosesc ca înainte.

Problemele de sănătate abundă în astfel de sisteme de închidere. Fiindcă stau întinse pe aceeași pardoseală pe care urinează și defechează (dejecțiile trec printre gratiile pardoselii, dar nu toate), ele stau pe o suprafață infectată. Infecțiile tractului urinar apar frecvent. Acestea sunt foarte dureroase și aproape niciodată nu sunt tratate la ferme.

Fiindcă sunt inseminate des, de multe ori uterul iese în afară, fenomenul purtând numele de prolaps. Și acesta e lăsat să se infecteze, femelele suferind atât de mult, încât singura absolvire pentru ele pare a fi moartea.

Abcesele și herniile sunt de asemenea probleme comune, ca rezultat al frecării constante de suprafețe dure și al adăpostului inadecvat. Uneori, un unguent superficial e aplicat pe răni, dar porcilor rar li se dau calmante sau antibiotice pentru tratarea infecțiilor.

Problemele respiratorii sunt un alt pericol pentru scroafele ținute în hale cu mii de alți porci. Pot fi și 10.000 de porci într-o singură clădire. Chiar dacă ventilarea funcționează corect, aerul este poluat cu amoniu de la urină, monoxid de carbon, hidrogen sulfurat. Problemele respiratorii afectează atât porcii, cât și muncitorii.

Cu câteva zile înainte să nască, scroafele sunt mutate în alte boxe, numite depreciativ „boxe de fătare”, în care urmează să stea cu puii lor, să îi alăpteze. La fel ca în boxele de gestație, nici aici nu au spațiu pentru mișcare, iar traumele sunt și mai mari, contactul cu puii lor fiind limitat și anevoios.

Boxă de gestație. Mamele nu se pot întoarce și de multe ori rănesc grav sau zdrobesc puii accidental. Sursă foto: Animal Equality Germany

  1. Uciderea

Toți porcii, indiferent dacă sunt crescuți în sistem ecologic sau ținuți în cuști, sunt omorâți la 6 luni, o vârstă extrem de fragedă raportată la durata naturală de viață – de până la 15 ani.

Porcii sunt sensibili, în special la schimbări de temperatură. Totuși ei sunt transportați în camioane, pe distanțe mari, fără ventilare sau control al temperaturii. Nu este un fenomen neobișnuit ca mulți porci să sufere accidente vasculare cerebrale din cauza căldurii sau să înghețe și să moară în drum spre abator.

Uniunea Europeană a propus în 2009 „abatoarele mobile” ca măsură de protejare a bunăstării animalelor. Odată ajunși la abator, printr-o metodă sau alta, porcii sunt conduși, adesea cu șocuri electrice și abuzuri fizice, către zona de ucidere. Unele abatoarele optează pentru electrocutare, altele pentru pistolul cu glonț captiv şi altele prin gazare cu dioxid de carbon. Aceste procedee cauzează pierderea conștienței până în momentul înjunghierii.  Asomarea unui porc e dificilă în majoritatea cazurilor, din pricina cantității mari de grăsime și a craniului gros, așadar nu poate fi întotdeauna eficientă. Însă cererea mare de carne de porc face ca abatorul să nu își permită să încetinească linia de producție pentru porcii care nu au fost imobilizați corespunzător, așa că mulți porci sunt înjunghiați fără a fi asomați. Porcii mor abia după ce li s-a scurs tot sângele din corp.

Operațiunea de asomare a animalelor înainte de ucidere se practică obligatoriu în abatoarele autorizate și se mai practică, la cerere, și în gospodăriile individuale. Așadar, nefiind un procedeu impus prin lege, aflăm an de an despre numeroase cazuri de cruzime care au loc la noi în țară.

Un porc înspăimântat care urmează să fie ucis. Sursa foto: Animal Equality

Concluzii

Industria cărnii, oricât de minuțios ar fi reglementată, nu va găsi niciodată o formă „umană” de a exploata și ucide animalele. Dar problema nu e cum exploatăm animalele, ci însuși faptul că o facem.

Oamenii nu au nevoie de carne pentru a trăi sănătos! Din păcate, încă se vehiculează opusul. Însă numeroase studii arată că o dietă vegană corectă este adecvată pentru „toate etapele ciclului de viață: sarcină, lactație, pruncie, copilărie, adolescență, bătrânețe, inclusiv atleților”:

  1. Poziția Asociației Americane de Nutriție și Dietetică Pubmed 2009PDF 2009Actualizare decembrie 2016.
  2. Dietitians Association of Australia
  3. The Associations of UK Dietitians
  4. Dietitians of Canada

Articol tradus și adaptat de pe animalplace.org

Pe 9 decembrie 2016, Vegan în România a lansat un film de 14 minute despre porci, pe care îl puteți vedea aici. Fiind realizat în preajma sărbătorii Crăciunului, acesta amintește și de tradiția sângeroasă pe care unii români încă o practică, din păcate, în acea perioadă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *