În primăvara lui 2019, într-o vizită la Madrid, am avut posibilitatea de a participa la un spectacol de coridă. Am refuzat-o pe loc și nu a existat, de atunci, nicio clipă în care să privesc în urmă și să regret că m-am lipsit de o astfel de experiență culturală. Poate vă va fi mai ușor să îmi înțelegeți decizia dacă, printr-un exercițiu de imaginație, substituiți corida cu luptele de gladiatori din Roma Antică, care astăzi sunt doar niște vestigii ale unei societăți cu practici retrograde, abrutizante. În schimb, activiștii pentru drepturile animalelor încă poartă o luptă crâncenă pentru interzicerea spectacolelor de coridă[1]. Supunerea taurilor la o luptă inegală, menită să le provoace suferință pentru divertisment, reprezintă doar una dintre numeroasele fațete ale specisismului.
Dar ce este specisismul?
Pentru a înțelege ce presupune specisismul, este necesar să cunoaștem, mai întâi, că o specie reunește animale care tind să se împerecheze între ele și să dea naștere unor urmași fertili[1]. Spre exemplu, specia noastră este Homo sapiens, însă ea a fost concurată, cândva, de alți veri aparținând genului Homo, dintre care cei mai cunoscuți sunt neanderthalienii. În ultimii Homo sapiens a fost singura specie umană, dobândind supremația asupra întregului ecosistem[1].
Termenul „specisism” nu apare în Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX), astfel că vom recurge la definițiile de origine anglo-americană. Așadar, potrivit Cambridge Dictionary[1], specisismul este ideea că o specie, cu precădere cea umană, este mai importantă decât alta și, pe cale de consecință, privilegiată în privința drepturilor ce îi revin. În dicționarul Merriam-Webster[2] regăsim și dimensiunea discriminatorie a atitudinii: prejudice or discrimination based on species, especially discrimination against animals. Cu alte cuvinte, specisismul este credința că oamenii le sunt superiori tuturor celorlalte animale, convingere care justifică mai departe indiferența sau chiar suferința provocată acestora.
„Au capacitatea să sufere?”
Unul dintre primii gânditori moderni care au pledat pentru drepturilor animalelor a fost Jean-Jacques Rousseau (1762). Deși admite că nu au capacitatea de a raționa și de a înțelege sistemul juridic, ele posedă sensibilitate, experimentează durere și suferință: „Obligația de a nu aduce niciun prejudiciu semenilor mei derivă mai puțin din raționalitatea lor și mai degrabă din calitatea de ființe sensibile; iar această trăsătură, comună atât oamenilor, cât și animalelor ar trebui să le îndreptățească pe acestea din urmă să fie scutite de un tratament crud și arbitrar din partea oamenilor”[1].
Tot în acest sens, filosoful utilitarist Jeremy Bentham (1789) susținea că problema nu se pune în termeni de rațiune sau de comunicare verbală; în schimb, dilema asupra tratamentului la care supunem animalele ar putea fi rezolvată prin răspunsul la întrebarea „Au capacitatea să sufere?”[2]. Mai mult, gradul de suferință ce ar putea fi mai scăzut în cazul animalelor nu scuză practicile brutale. În alt eseu[3], Bentham dezaproba voracitatea, tendința de a încuraja excesele culinare, și se opunea vânătorii în scop recreațional, însă o considera justificată pe cea „utilă”, pentru procurarea hranei. În aceeași logică utilitaristă clasică, testarea pe animale și supunerea acestora la experimente ce le pun în pericol viața este justificată de unii ca fiind prețul pentru maximizarea fericirii oamenilor, întrucât, dacă luăm în considerare distincția realizată de John Stuart Mill[1], lor le-ar reveni privilegiul plăcerilor așa-zis „superioare” (potrivit lui Mill, animalele ar fi capabile să experimenteze numai plăcerile elementare). Totuși, o abordare mai recentă[2] semnalează că este foarte dificil ca satisfacția pe care noi o căpătăm să depășească durerea cumplită și groaza prin care trec animalele în ultimele clipe de viață. Așa cum arată Animal Ethics[3], plăcerea de a mânca un ou delicios durează numai câteva minute, însă, pentru același ou, o găină a suferit enorm timp de cel puțin o zi, pentru ca, după ce și-a îndeplinit rolul reproducător, să fie ucisă.
Recent, pe Instagram s-au răspândit imagini, preluate dintr-un documentar din 2007[4], cu un pinguin care își părăsește colonia și se îndreaptă spre un lanț muntos îndepărtat. Protagonistul a fost botezat Pinguinul Nihilist și a devenit sursa unor meme despre crize existențiale. Chiar dacă acestea sunt simple glume care se concentrează mai mult pe experiențele utilizatorilor, realitatea științifică este că, pe măsură ce studiem comportamentul animalelor, ajungem să descoperim tot mai multe manifestări afective ce le apropie de specia umană. De pildă, elefanții formează conexiuni sociale durabile cu semenii lor și suferă la moartea unui confrate, al cărui trup îl veghează și îl mângâie cu trompa pentru perioade îndelungate[5]. Animalele pot, de asemenea, să rezolve probleme și să folosească unelte: cimpanzeii sparg nuci, corbii se folosesc de rămurele pentru a pescui insecte, pisicile se distrează jucându-se cu ghemul de lână, iar macacii japonezi au demonstrat că pot separa grâul de tărâțe[6].
Originile unei idei incomode
Richard Ryder[1] este cel care a introdus conceptul de specisism, participând în 1970 la prima dezbatere televizată despre drepturile animalelor, dar termenul a fost popularizat de filosoful australian Peter Singer[2] în lucrarea sa din 1975, „Animal Liberation”, atrăgând atenția asupra caracterului arbitrar al specisismului, pe care îl includea în paradigma altor forme de discriminare nejustificată: rasismul și sexismul. Singer a susținut că apartenența la o anumită categorie, așa cum este și specia, nu poate fi considerată un temei moral pentru discriminare. Atât oamenii, cât și animalele, își fundamentează existența pe un duet similar de interese: maximizarea plăcerii și minimizarea durerii, o teză pe care se întemeiază doctrina utilitaristă. Singer argumenta că suferința provocată unei ființe ar trebui să fie punctul de plecare, de unde și principiul egalitarist pe care îl invocă.
Cu toate acestea, este dificil să adopți o astfel de atitudine într-o lume profund antropocentristă. În lucrarea „The History of European Morals”, W. E. H. Lucky[1] precizează că bunăvoința noastră se îndreaptă mai întâi spre familie, iar cercul se extinde treptat pentru a cuprinde, în această ordine, clasa socială, națiunea, alianțe internaționale, întreaga umanitate și, într-un final, animalele. Inclusiv numele pe care îl poartă actuala eră geologică, Antropocenul, atestă hegemonia speciei umane. Deși majoritatea animalelor ne sunt superioare în privința abilităților fizice înnăscute – viteza, forța -, noi am învățat, pentru a supraviețui, să dezvoltăm tehnologii care să suplinească deficiențele biologice[2]. În acest fel, Homo sapiens a devenit superior prin hipersocialitate și capacitatea de învățare socială, la care a contribuit deschiderea pentru colaborarea cu semenii. De altfel, cooperarea a fost prima treaptă în evoluția moralității noastre, ajutându-ne să dominăm lumea animală în ciuda dezavantajelor biologice.
Supremația lui Sapiens
Următorul pas, susține Sauer[3], a fost instituția pedepsei și a domesticirii. Strămoșii noștri din Evul Mediu și de la începuturile modernității pedepseau inclusiv animalele și chiar obiectele neînsuflețite. De pildă, la 864, orașul german Worms a condamnat o colonie de albine la moarte prin sufocare[4]. În 1587, comuna Saint-Julie din Franța a dezbătut posibilitatea de excomunicare a cărăbușilor[5]. Într-un articol din 2022, Sven Gins, cercetător la Universitatea din Groningen, argumenta că nu ar trebui să ne pripim să judecăm oamenii din Evul Mediu: „Aceștia trăiau cu și printre animalele lor, care umblau libere. Uciderea lor se petrecea în public, ca parte integrală a vieții lor. Pentru un animal, vremurile de astăzi reprezintă adevărata epocă a tenebrelor – să ne gândim cum sunt tratate animalele în fermele industriale, cu ucideri preventive în masă și abatoare ferite de ochii publicului. Urmașii noștri ne vor privi, fără îndoială, ca pe niște barbari”[6].
Deși anecdotele de mai sus ar putea crea iluzia că animalele se bucurau pe atunci de egalitate în fața legii, explicația antropologică se bazează pe nevoia omului de justiție retributivă[1], de restabilire a ordinii: dacă un apropiat își pierduse viața într-un accident, cineva trebuia să plătească – era nevoie de un țap ispășitor (și acesta putea fi chiar un țap!). Preocuparea pentru drepturile animalelor s-a născut abia în secolul al XIX-lea, sub forma unor acțiuni marginale[2]. Cert este că, încă din zorii civilizației, omul a găsit plăcere în cruzime[3]. O posibilă explicație pentru această înclinație rezidă în trecutul tumultuos al speciei noastre[4]. Timp de milioane de ani, oamenii au vânat animale mai mici în timp ce se ascundeau de prădătorii mai puternici. Ascensiunea omului la vârful lanțului trofic s-a produs abia în urmă cu 100.000 de ani. Reziduurile psihologice ale acestei schimbări bruște au fost explicate de Yuval Noah Harari, autorul bine-cunoscutei lucrări „Sapiens: Scurtă istorie a omenirii”, astfel: „Sapiens seamănă cu un dictator dintr-o republică bananieră. Fiindcă am fost până foarte de curând printre subalternii savanei, suntem plini de temeri și anxietăți în ceea ce privește poziția noastră, ceea ce ne face de două ori mai cruzi și mai periculoși”[5].
Dublul standard
Unul dintre argumentele invocate adesea de cei care se opun specisismului este că, asemenea animalelor, există oameni care, din diverse cauze, nu posedă autonomie morală, nu sunt capabili de raționament și nu pot utiliza limbajul, însă ei nu sunt supuși aceluiași tratament discriminatoriu tocmai datorită statutului lor de ființe umane[1]. Evident, ar fi absurd să se militeze pentru egalitatea deplină în drepturi a oamenilor și a animalelor; nimeni nu susține că acestea din urmă ar trebui, de exemplu, să aibă drept de vot ori acces la educație. Eforturile de combatere a specisismului urmăresc, mai degrabă, să reducă exploatarea și suferința inutilă la care sunt supuse animalele. În acest sens ne putem gândi la practicile nemiloase întâlnite în adăposturile publice din România, unde câinii care nu au fost adoptați pot fi eutanasiați după 14 zile. Inclusiv ființele umane pot deveni victime ale abandonului sau ale sărăciei și excluziunii sociale, dar în cazul acestora răspunsul constă în măsuri de sprijin, de reabilitare și reintegrare. Câinii fără stăpân, a căror înmulțire necontrolată este agravată și, într-o mare măsură, pricinuită de neglijența oamenilor, nu au parte de aceeași clemență, ce le-ar putea fi acordată prin sterilizări în masă și promovarea adopției responsabile. În noiembrie 2025 a fost depus un proiect legislativ[1] pentru protecția animalelor, care prevede recunoașterea animalelor ca ființe vii și, printre altele, renunțarea la uciderea câinilor sănătoși din adăposturi
Omul, un carnivor empatic
Spre deosebire de celelalte specii, noi suntem capabili să reflectăm asupra suferinței pe care o provocăm, astfel încât să ne putem îndrepta greșelile sau să le prevenim pe cele viitoare, datorită unui proces numit metacogniție[1], abilitatea de a analiza propriile gânduri. De exemplu, ești conștient că nu cunoști răspunsul la o întrebare sau că nu ești suficient de pregătit pentru un examen, așa că ajungi la concluzia că ar trebui să te documentezi mai bine. Sau te străduiești să îți amintești parola de la contul de Facebook – știi că există un vid informațional, știi că există o lacună în memoria ta, așa că mintea caută tactici pentru a remedia aceste erori, pentru a umple golurile. Mai mult decât atât, metacogniția face posibile reflecțiile etice, conștientizarea dimensiunii morale a acțiunilor noastre.
Prin prisma acestei capacități putem evalua coerența dintre ideile, sentimentele și acțiunile noastre. Dacă acestea intră în contradicție, experimentăm disonanța cognitivă[2], un disconfort pe care căutăm să îl reducem prin reconciliere. Ne face plăcere să consumăm un cheeseburger suculent, însă puțini dintre noi suportă imaginile din abatoare. Pentru a ne proteja sentimentele și a evita să ne cufundăm în spirala unei dileme morale, ne detașăm printr-o formă de escapism: preferăm să pretindem că abatoarele nu există. Într-o logică mercantilistă, folosim reprezentările culturale – văcuța care paște fericită în reclamele la Milka, mascota poznașă a Antefrig, personajele antropomorfizate precum Tweety și Donald Duck – pentru a separa ființa simțitoare de bunul de consum. În spațiul occidental, iubim câinii și pisicile, care, asemenea omului, consumă carne, dar instrumentalizăm alte animale pe care le-am domesticit exclusiv pentru satisfacerea unei nevoi primare. Consumul de carne nu mai este, însă, de mult doar o necesitate; a devenit o practică înrădăcinată cultural, valorificată și profitabilă în industria turismului, urmărind perpetuarea tradiției, conservarea unui statu-quo. Astfel, carnea de cal și șarpele sunt considerate delicatese în anumite regiuni din Asia, iar carnea de struț ocupă un statut similar în țări din Europa.
Am internalizat deja specisismul?
În egală măsură, tendința de a recurge la denumiri de animale în scop depreciativ, pentru a insulta interlocutorul, reflectă modul în care societatea a asimilat specisismul. În 2021, PETA a atras atenția pe Twitter (actualul X) cu privire la consecințele nefaste asupra animalelor, argumentând că un astfel de limbaj este degradant și le reduce la stadiul de dobitoace lipsite de capacitatea de a simți. În consecință, se scria în postare[1], violența împotriva animalelor este normalizată, în ciuda dovezilor consistente ce atestă inteligența unor specii precum șerpii, care formează conexiuni familiale, ori porcii, capabili de empatie. De altfel, în „Ferma animalelor”, alegerea lui Orwell ca nomenclatura sovietică să fie simbolizată de porci, singurele personaje animale capabile să scrie și să citească, este întemeiată pe inteligența lor superioară în rândul speciilor non-umane.
Un rol important în specisism îl joacă instinctul de autoconservare a propriei specii, la care se adaugă complexul de superioritate specific omului. Folosim animalele ca mijloace pentru satisfacerea nu doar a nevoilor fiziologice, ci și a capriciilor noastre vestimentare ori recreative, izolându-le în grădini zoologice sau transformându-le în actori pe seama cărora să ne distrăm la spectacole. Mai mult, le distrugem habitatul și, mai apoi, nu le dăm nicio șansă de supraviețuire. Un proiect de lege din decembrie 2025[2], contestat de experți și de organizații pentru protejarea mediului precum WWF România, urmărea să reducă numărul urșilor prin dublarea cotei de vânătoare.
Modul în care ne raportăm la alte animale și în care le tratăm invită la reflecție: este posibil ca noi să fim, de fapt, specia lipsită de empatie?
Articol scris de Alexia Popescu
Referințe:
- Alexander, Ryan. „What Is Speciesism According to Peter Singer?” TheCollector, 4 ianuarie 2024. https://www.thecollector.com/what-is-speciesism-according-to-peter-singer/.
- Armour, Rab. „Stop Using Animal Names for Insults Urges Charity – TFN”. Third Force News, 1 februarie 2021. https://tfn.scot/news/stop-using-animal-names-for-insults-urges-charity.
- Alexander, Ryan. „What Is Speciesism According to Peter Singer?” TheCollector, 4 ianuarie 2024. https://www.thecollector.com/what-is-speciesism-according-to-peter-singer/.
- Armour, Rab. „Stop Using Animal Names for Insults Urges Charity – TFN”. Third Force News, 1 februarie 2021. https://tfn.scot/news/stop-using-animal-names-for-insults-urges-charity.
- BBC Bitesize. „What Is Metacognition and How Can It Help You?” Data accesării 1 februarie 2026. https://www.bbc.co.uk/bitesize/articles/zjgs3qt.
- „Definition of SPECIESISM”. Data accesării 1 februarie 2026. https://www.merriam-webster.com/dictionary/speciesism.
- Essays, U. K. „An Exploration of Animal Rights and Speciesism”. UKEssays.Com, Noiembrie 2018. https://www.ukessays.com/essays/philosophy/an-exploration-of-animal-rights-and-speciesism-2077.php.
- Ethics, Animal. Utilitarianism. f.a. Data accesării 1 februarie 2026. https://www.animal-ethics.org/utilitarianism/.
- Harari, Yuval Noah, 2017, Sapiens:. Scurtă istorie a omenirii, trad. de Adrian Șerban, Iași: Polirom
- Kniess, Johannes. „Bentham on Animal Welfare”. British Journal for the History of Philosophy 27, nr. 3 (2019): 556-72. https://doi.org/10.1080/09608788.2018.1524746.
- „Leon Festinger – Cognitive Dissonance, Social Psychology, Theory | Britannica”. 1 februarie 2026. https://www.britannica.com/biography/Leon-Festinger/Cognitive-dissonance.
- Marsden, Harriet, și The Week UK published. „Spain’s Top Matador Just Quit in Latest Red Flag for Bullfighting”. The Week, 21 octombrie 2025. https://theweek.com/culture-life/spain-matador-resigned-bullfighting-ban.
- „Primul proiect de lege care-și propune să reducă numărul urșilor este contestat de activiștii de mediu și de unii specialiști – Știrile ProTV”. Data accesării 1 februarie 2026. https://stirileprotv.ro/stiri/politic/primul-proiect-de-lege-care-si-propune-sa-reduca-numarul-ursilor-este-contestat-de-activistii-de-mediu-si-de-unii-specialisti.html.
- „Proiect legislativ care prevede «recunoașterea animalelor ca ființe vii». «Oamenii nu trebuie mușcați de câini» – Știrile ProTV”. Data accesării 1 februarie 2026. https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/proiect-legislativ-care-prevede-zrecunoasterea-animalelor-ca-fiinte-vii-zoamenii-nu-trebuie-muscati-de-caini.html.
- Protection, World Animal. „Can Elephants Feel Emotions and Empathy?” World Animal Protection, 6 iunie 2024. https://www.worldanimalprotection.org/latest/blogs/elephants-emotions-and-empathy/.
- Ryder, Richard D. Speciesism, Painism and Happiness: A Morality for the 21St Century. Imprint Academic, 2011.
- Sauer, Hano, 2025, Inventarea binelui și răului: Istoria culturală a moralității, trad. de Lorin Ghiman, București: Editura Trei
- „Speciesism”.1 februarie 2026. https://dictionary.cambridge.org/dictionary/english/speciesism.
- „The Complete History of Animal Rights Activism – Lions Tigers and Bears”. Data accesării 1 februarie 2026. https://www.lionstigersandbears.org/the-complete-history-of-animal-rights-activism/.
- The Economic Times. „Why is a penguin’s «death march» going viral? Meaning behind 2026’s «Nihilist Penguin» meme that has the internet overthinking life”. 24 ianuarie 2026. https://economictimes.indiatimes.com/news/new-updates/why-is-a-penguins-death-march-going-viral-meaning-behind-2026s-nihilist-penguin-meme-that-has-the-internet-overthinking-life/articleshow/127364576.cms?from=mdr.
- Think Differently About Sheep. „Animal Rights: A History Jean-Jacques Rousseau”. Data accesării 1 februarie 2026. http://thinkdifferentlyaboutsheep.weebly.com/animal-rights-a-history-jean-jacques-rousseau.html.
- University of Groningen. „Medieval Animal Trials: Like Animals?” 21 septembrie 2022. https://www.rug.nl/news/2022/09/bij-de-beesten-af.