Alternative la ouă (4 rețete de ouă fără ouă + bonus)

Ouă fără ouă de la Vegan Peek și Alina Magdici

Vă invităm să încercați aceste rețete extrem de simple fără ouă, dar la fel de gustoase, sățioase și ușor de preparat!

Salată de ouă fără ouă

Ingrediente (4 porții)

  • 1 bloc tofu simplu (300 g)
  • 1 cartof mare / 2 cartofi medii
  • Maioneză vegetală
  • 1 ceapa albă
  • Turmeric / curcuma (un vârf de linguriță)
  • Sare neagră (un vârf de linguriță)

Instrucțiuni:
Cartoful se curăță, se spală și se taie cubulețe, apoi se pune la fiert într-un vas cu apă și puțină sare. Într-un bol mare vom pune tofu tăiat cubulețe mici sau zdrobit cu mâna în prealabil. Când a fiert cartoful bine, se scurge de apă, se adaugă peste tofu, se presară turmericul pudră și se amestecă. Se curăță o ceapă, se spală și se taie mărunt. Se adaugă maioneza vegetală, sarea neagră și ceapa, se amestecă bine.
Se poate servi pe pâine prăjită sau ca atare, ca aperitiv sau alături de o salată de roșii.

Salată de ou fără ou

Papară / Omletă

Ingrediente (2 porții)

  • 1 bloc de tofu de 300 g (simplu sau afumat)
  • Turmeric/curcuma (un vârf de linguriță)
  • Sare neagră (un vârf de linguriță)
  • Ulei

Instrucțiuni:
Într-o tigaie se pune puțin ulei, apoi blocul de tofu scurs de apă se va zdrobi – nu prea mărunt (cu furculița sau cu mâna). Peste tofu se presară turmeric, sarea neagră și se amestecă bine cu o lingură de lemn 2 minute sau mai mult, în funcție de preferințe. Se poate consuma ca atare, se poate adăuga în supa de salată sau în diverse combinații.

Sfat: pentru un gust mai autentic de ouă, adăugați sarea neagră după prepararea termică.
*opțional:

  • se poate căli ceapă (sau alte legume) în tigaie și apoi adăuga tofu + turmeric + sarea neagră;
  • se poate adăuga puțin cașcaval vegetal ras sau tăiat cubulețe, spre sfârșit, doar cât să se topească;
  • se pot adăuga fulgi de drojdie inactivă deasupra, în funcție de preferințe;
  • pentru o aromă mai puternică de ou, se adaugă sarea neagră doar la sfârșit.
Papară – tofuletă – scrob de tofu – o alternativă fără colesterol

Pâine în ou fără ou (friganele/french toast/bundas kenyer)

Ingrediente (2 porții)

  • O jumătate de pâine feliată, preferabil veche de cel puțin o zi (să nu fie moale)
  • Făină (albă de grâu, integrală, de secară, de năut sau alte tipuri)
  • Apă
  • Sare neagră (un praf)
  • Turmeric/curcuma
  • Zahăr (un praf)
  • *Opțional: fulgi de drojdie inactivă

Instrucțiuni:

Se amestecă făina cu sarea, zahărul și sarea neagră într-un bol spațios (mai larg, nu neapărat adânc). Se adaugă apă puțin câte puțin până se obține un maglavais moale, de consistența aluatului de clătite. Se pune o tigaie cu ulei pe foc și, cu o furculiță, se adaugă câte o felie de pâine în maglavais, se rotește să se acopere bine, apoi se scurge ușor și se pune în tigaie, unde va fi rumenită pe ambele părți. Se procedează la fel cu restul feliilor până se epuizează pâinea sau amestecul.
Se poate servi ca atare sau cu gem, dulceață, unt de arahide, însă sunt delicioase și alături de salate sau cu tofu-cremă, sau servite alături de brânzici și mezeluri vegane.
maglavais* = maglaváis, maglavaisuri, s.n. – (reg.) Amestec, mixtură. – Din germ. mackelweiβ

Pâine în ou fără ou
Pâine în ou fără ou

Clătite (crêpes)

Ingrediente:

  • Făină
  • Apă (sau opțional lapte vegetal)
  • Sare
  • Zahăr
  • Turmeric / curcuma
  • Ulei
  • Tigaie bună pentru clătite
  • *Opțional esență de vanilie sau de lămâie
  • Gem sau dulceață (pentru servit)

Instrucțiuni:

Într-un vas înalt se amestecă făina cu un vârf de linguriță de sare, o linguriță de zahăr, jumătate de linguriță de turmeric și, treptat, se adaugă apă sau lapte vegetal, se amestecă bine sau se mixează până se obține o compoziție (maglavais) moale și mai fluidă decât groasă.
Se poate folosi puțin ulei în tigaia pentru clătite, apoi se adaugă maglavaisul și se rotește tigaia să acopere toată suprafața. Clătitele se fac la foc mic, pentru a nu se usca, și se prepară una câte una.
Se pot servi sub formă dulce sau sărată, sau se pot consuma ca atare.

Clătite dulci sau sărate

Maioneză vegetală **bonus**

Ingrediente:

  • ¼ lgț turmeric/curcuma (sau: 30 g morcov sau dovleac fiert – pentru culoare)
  • 1 lgț muștar
  • ½  lgț sare „kala namak” (sare neagră de Himalaya)
  • 1 lg zeamă de lămâie (opțional)
  • 100 ml lapte de soia
  • 200 ml ulei de floarea soarelui (sau alt tip)

Instrucțiuni:

Se adaugă toate ingredientele într-un recipient. Se introduce blenderul în recipient și se pornește, ridicându-l ușor.

Dacă doriți să preparați o cantitate mai mică, folosiți proporția 1:2, adică o măsură de lapte de soia la 2 măsuri de ulei, înjumătățind doar cantitățile (ex. 50 ml lapte de soia – 100 ml ulei).

Maioneză vegetală

Ouă umplute **EXTRA BONUS** 

Complexitate medie spre ridicată

Ingredinte:

Pentru albușuri:

  • 750 ml lapte vegetal fără zahăr (migdale, soia, orez, caju etc.) pentru 14 „ouă” de 8 cm
  • 1 lg pudră agar agar (1 linguriță pentru 250 ml lichid)
  • 1/4 lgț sare kala namak

Pentru umplutură:

  • 200 g linte verde (năut, linte roșie sau tofu)
  • 200 g cartofi albi
  • 1/4 lgț cimbru uscat
  • 1/4 lgț fulgi de ceapă (sau ceapă răzuită și scursă de suc – după gust)
  • 1/4 lgț pudră de usturoi
  • 1 lgț turmeric
  • 1/2 lgț sare kala namak

Pentru maioneza vegetală:

  • 1 linguriță muștar
  • 1/4 lgț sare kala namak (cu gust natural de ou fiert)
  • 100 ml lapte de soia
  • 200 ml ulei de floarea soarelui

Instrucțiuni:

Se măsoară cât lichid intră în formele pentru ouă. E posibil să aveți nevoie de mai puțin lapte. (1 linguriță de agar-agar va întări 250 ml de lichid) – se amestecă agar-agarul cu laptele și fierbe 5 minute amestecând continuu pentru a nu se prinde. Lichidul pentru “albușuri” se va turna de aproape și cu grijă, pentru a evita formarea bulelor de aer. Se lasă cam o oră la temperatura camerei sau o jumătate de oră la frigider. Între timp, se prepară piureul de linte cu blenderul, iar cartofii cu sita sau furculița (dacă se folosește blenderul, cartofii vor deveni lipicioși). Într-un mojar sau râșniță de cafea se amestecă: cimbrul, fulgii de ceapă, pudra de usturoi, turmericul și sarea kala namak. Amestecul de condimente se adaugă peste piureul de linte și cartofi și se va completa cu 1-2 linguri de maioneză vegetală sau mai mult, până se ajunge la consistența dorită. Muștar și sare se pot adăuga după gust. Când s-au întărit „albușurile”, cât sunt încă în forme, se vor presa în mijloc cu capacul unei sticle de plastic pentru a se contura câte un cerc și se va scobi cu lingurița locul „gălbenușului”. Ouăle pot fi umplute folosind o pungă pentru patiserie sau o linguriță.

Ouă vegane umplute

Alte moduri de a înlocui ouăle

Ouăle pot fi evitate din aproape toate rețetele cu ou, fie că este vorba de rețete pentru torturi sau prăjituri, mâncăruri gătite la cuptor sau omletă/papară. La nevoie, se pot folosi înlocuitori de legare precum: piure/pastă de mere, piure de banană, semințe de in măcinate și înmuiate, semințe de chia înmuiate, tărâțe de psyllium înmuiate, lecitină de soia, amidon de porumb, tofu ș.a. Albușul oului poate fi înlocuit cu aquafaba pentru bezele sau torturi mai pufoase. Până și ouăle umplute pot fi veganizate (vezi aici).

Alternativele ouălor pentru diferite întrebuințări
Fiecare masă fără ouă poate salva o găinușă!

Găinile pot trăi fericite în libertate când facem simple schimbări în alegerile alimentare, bucurându-ne în continuare de rețetele noastre preferate, căutând alternativa vegană.

About Maria Eftimie

Nonviolent anarchist, I appreciate all earthlings and respect life and am working as a designer & illustrator, artist, writer, yogi, cook, mediator, animal rescuer. With a background in Art Schools (9+years), after graduating my MA I have worked 4+years as a freelance artist/designer/illustrator. Self-taught in nutrition, nonviolent communication and storytelling. Trying hard to help make a difference in the world, and make my existence count.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *