Ce să faci când vine circul cu animale în orașul tău

Cruzime impotriva animalelor la circ
Antrenament la circ. Tehnicile de dresura sunt metode de tortura

Dacă ești iubitor de animale sau pur și simplu o persoană care prețuiește dreptatea, cu siguranță nu îți dorești să vezi animale exploatate în circuri.

Din păcate, acest lucru se întâmplă încă în România în ciuda noii legi adoptate în iulie 2017 care interzice folosirea animalelor la circ pe teritoriul țării noastre; legea permite câteva excepții, și anume, caii, câinii, anumite păsări exotice și delfinii din delfinarii.

Principalele motive pentru care e greșită folosirea animalelor în circuri:

  • Metodele de dresaj nu sunt nimic altceva decât metode de tortură, animalele realizează trucuri nenaturale de teama pedepselor;
  • Animalele petrec perioade foarte lungi și stresante în tranzit;
  • Ele sunt ținute în spații insuficiente și condiții de viață anormale. Sunt private de libertate, închise și izolate;
  • Animalele dezvoltă probleme de sănătate fizică și mentală, tulburări psihice și de comportament (eng. “zoochosis”);
  • Stresul extrem în care trăiesc aceste animale le face deosebit de periculoase în special pentru public.

Dacă vrei să afli mai multe despre exploatarea animalelor la circ, poți citi acest articol .

Legislația în România

În Monitorul Oficial al României  nr. 576 din 19 iulie 2017, a fost publicată Legea nr. 171/2017 pentru completarea legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, lege care interzice exploatarea animalelor în circuri pe teritoriul țării noastre.

În continuare, vom prezenta modificările aduse Legii nr. 205/2004 prin Legea nr. 171/2017.

Noua reglementare Art. 17 alin. (2) și (3) din Legea nr. 205/2004 (modificată prin Legea nr. 171/2017):

La art. 17, după primul alineat, se introduc două noi alineate, alin. (2) și (3).

Potrivit noii reglementări, art. 17 alin. (2) și (3) dispune următoarele:(2) Se interzice folosirea animalelor aparținând subîncrengăturii vertebrate indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare.(3) Fac excepție de la prevederile alin. (2) caii, câinii, unele specii de păsări exotice granivore și animalele folosite în delfinarii, acvarii. Caii, câinii și animalele de rentă pot participa la concursuri, târguri, competiții și expoziții de profil organizate și autorizate conform legii”.

Noua reglementare Art. 25 alin. (1), lit. g) din Legea nr. 205/2004 (modificată prin Legea nr. 171/2017):

La art. 25 alin. (1), după lit. f), se introduce o nouă literă, lit. g).

Potrivit noii reglementări, art. 25 alin. (1), lit. g) dispune următoarele:

(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:„g) folosirea animalelor aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare”.

(2) În cazul condamnării pentru una dintre infracțiunile prevăzute la alin. (1), instanța poate dispune ca pedeapsă complementară interdicția de a deține animale pentru o perioadă de la un an la 5 ani.

Alte prevederi relevante din Legea nr. 171/2017:

Potrivit art. II al respectivei legi, animalele aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, aflate în responsabilitatea unor instituții publice sau private, vor fi relocate prin grija acestora, în rezervații, sanctuare sau grădini zoologice, în termen de cel mult 18 luni de la intrarea în vigoare a respectivei legi, respectând prevederile art. 17 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, republicată, cu completările aduse prin respectiva lege.

De asemenea, planul de măsuri privind relocarea se prezintă Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor în termen de 12 luni de la data publicării respectivei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deși ne bucură faptul că pe plan legislativ avem această lege care protejează animalele de la circ, lupta pentru oprirea exploatării lor în circuri este doar pe jumătate câștigată. Încă sunt multe circuri cu animale care operează pe teritoriul României și nu respectă această lege.

Ce putem face dacă circul cu animale vine în orașul nostru?

Ce putem face fiecare dintre noi pentru a le opri? Având legea de partea noastră, cea mai eficientă metodă este de a face reclamații împotriva circurilor care nu respectă legea atât la Poliția Română cât și la A.N.S.V.S.A. – Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Există mai multe modalitați de a face aceste reclamații:

  • prin e-mail, la adresele: petitii@politiaromana.rooffice@ansvsa.ro;
  • plângere scrisă direct la secția de poliție pe raza căreia operează circul în mod ilegal;
  • achiziționați un bilet la circ și în momentul constatării faptului că se folosesc animale în mod ilegal, sunați la 112 și reclamați de urgență infracțiunea. Poliția este obligată să se deplaseze să constate fapta și să aplice sancțiunile corespunzătoare. Înregistrați momentele în care legea este încălcată!

Puteți descărca aici un model de reclamație împotriva circului care folosește în mod ilegal animalele.

Atenție! Pentru ca reclamația să fie validă, trebuie să vă asigurați întâi că circul într-adevăr folosește ilegal animalele în cadrul spectacolelor sale.

Cea mai eficientă metodă de a face reclamație este ca în orașul unde locuiești să te grupezi cu alți 2-3 activiști, să cumpărați bilete la circ, să filmați spectacolul care folosește animalele pentru a avea dovezile necesare, apoi să sunați la Poliția Română (112).

În momentul în care poliția va sosi la fața locului, veți face o plângere oficială agenților constatatori, le arătați dovezile și vă puteți oferi ca martori în caz că este nevoie. Agenții de poliție sunt obligați prin lege să constate infracțiunea și să ia măsurile necesare.

Activistă ținând un baner cu mesaj împotriva exploatării animalelor la circuri
Protest la Brașov împotriva circului cu animale

Ce putem face pentru acele animale care pot fi, conform legii, exploatate în continuare la circuri?

Chiar dacă oficial legea permite anumitor animale să fie în continuare exploatate în circuri (caii, câinii, anumite păsări și delfinii), din punct de vedere etic niciun animal nu ar trebui să fie folosit la circ. Toate animalele, indiferent de specie, suferă din cauza condițiilor și tratamentelor aplicate în cadrul circului.

Atunci când un circ care exploatează aceste animale poposește în orașul tău, poți organiza mini-campanii de informare a publicului, proteste, demonstrații și poți împărți pliante pentru a informa despre atrocitățile care au loc în spatele scenei. Pe acest site vei găsi materiale pe care le poți utiliza în astfel de acțiuni. De asemenea, poți lua legătura cu publicațiile și televiziunile locale, pentru a le sugera să abordeze subiectul cruzimii și abuzurilor comise asupra animalelor în circuri.

Avem speranța că activiștii pentru drepturile animalelor vor continua sa facă acțiuni legale și pașnice cu scopul de a se îmbunătăți legea actuală pentru a se interzice circurile cu orice fel de animale în România.

Mai jos puteți viziona un reportaj care vă dezvăluie adevărul despre exploatarea delfinilor în industria de divertisment:

Primul pas a fost făcut prin adoptarea legii însă stă în puterea noastră să ne asigurăm că legea este aplicată și animalele sunt protejate, de aceea vă rugăm să luați măsuri ori de câte ori constatați că circurile cu animale operează nestingherite.
Legea este de partea noastră, animalele au nevoie de noi, așa că nu ezitați să reclamați prezența circului cu animale în orașul vostru!

One Comment

  1. Pentru mai multe informații despre situația animalelor exploatate pentru divertisment în România și nu numai, accesați pagina: http://facebook.com/stopcirculuicuanimale

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *