Cursele de ogari: campionate de cruzime

Exploatarea animalelor îmbracă numeroase forme în societatea noastră. Dacă, în majoritatea cazurilor, suferința victimelor este cât se poate de evidentă, în altele, aceasta este ținută departe de ochii publicului, încercând a se menține aparența unei „colaborări” între om și animal.

Nicio specie nu este scutită de exploatare, nici măcar câinii. Pe lângă faptul că suferă consecințele reproducerii selective – în urma căreia bunăstarea anumitor rase este compromisă (pug, bulldog francez etc.) – și sunt adesea înmulțiți în adevărate „ferme” de căței (en. puppy mills) pentru a satisface dorința oamenilor de a deține companioni canini, aceștia sunt folosiți în nenumărate alte moduri: pază, vânătoare, divertisment, concursuri, experimente, și chiar în scopuri militare.

Despre ogari

Ogarii sunt o rasă de câini ce au botul și membrele alungite, statura zveltă, viteza mare de alergare (de până la 70 km/oră) și vederea excelentă. Cea mai cunoscută rasă este Greyhound (sau ogarul englez) și datează încă din Egiptul Antic, ajungând în Anglia pe parcursul Evului Mediu.

Exploatați la vânătoare

Datorită acestor caracteristici și, totodată, a caracterului docil, ogarii au fost dresați, încă din cele mai vechi timpuri, pentru vânătoare – în special de animale de talie mică, principalele ținte fiind vulpile și iepurii de câmp. Datorită vitezei fantastice pe care o pot atinge câinii și a puternicului instinct de prădător cu care sunt înzestrați, animalul vânat nu are, practic, nicio șansă să-și salveze viața. [1][2]

Practica este crudă atât față de animalele vânate, cât și față de ogarii în sine. În nenumărate cazuri, după ce sezonul de vânătoare se încheia, ogarii erau uciși de stăpânii lor (de regulă prin spânzurare) deoarece era mai ieftin să cumpere alți ogari pentru sezonul următor decât să îi întrețină pe cei existenți. Problema persistă în zilele noastre în Spania, singura țară din Uniunea Europeană în care vânătoarea cu ogari încă este permisă, iar aproximativ 20.000 de câini sunt omorâți, în fiecare an, în chinuri groaznice din această cauză. [3]

Având în vedere aspectele amintite, numeroase state, printre care și România [4], au interzis prin lege folosirea ogarilor drept câini de vânătoare. În țara noastră, braconajul cu ogari reprezintă infracțiune și se pedepsește ca atare. Chiar și în Marea Britanie, țara în care vânătoarea cu ogari se practica prin tradiție, aceasta a fost interzisă în anul 2004, folosirea câinilor fiind permisă doar dacă rolul acestora este să sperie animalul, să îl scoată din ascunzătoarea sa, pentru a fi împușcat. [5]

Cursele de câini

Trecerea în ilegalitate a vânătorii cu ogari nu a însemnat sfârșitul exploatării acestei rase. Dimpotrivă, la ora actuală, aceștia sunt folosiți cu precădere în cadrul curselor de ogari pe care deseori se pariază – o distracție în culisele căreia se ascunde multă suferință.

Folosirea animalelor ca „momeală vie”

Cursele de ogari au devenit populare în secolul 20, cu precădere în Statele Unite și în Marea Britanie. Inițial, acestea presupuneau folosirea unui animal redus la statutul de momeală vie (de regulă un iepure), care putea fi sfâșiat și ucis, pentru a determina câinii să alerge. Folosirea „momelilor vii” a fost îndelung criticată și recunoscută ca fiind o cruzime, motiv pentru care multe țări au luat decizia de a o scoate în afara legii. Totuși, aceasta nu înseamnă că practica s-a oprit definitiv; s-au înregistrat cazuri în care au fost folosite animale mici ca momeală pentru ogari, în pofida interdicției.

În 2015, un reportaj șocant al trustului media ABC News Australia documenta folosirea unor purcei și oposumi ca momeli pentru ogari:

Grupul GREY2K USA, o organizație non-guvernamentală americană care luptă împotriva exploatării câinilor în cadrul acestor concursuri, a declarat într-un articol din 2012: „Cred că dresajul cu momeală vie încă se practică și astăzi în industria curselor de câini și că o parte din industrie se face că nu observă această practică plină de cruzime. Alți susținători ai curselor de câini continuă să justifice dresajul cu momeală vie. […] Acesta este încă un motiv pentru care cursele de ogari trebuie să înceteze. Este clar că industria curselor de câini pur și simplu nu e capabilă să se îndrepte, nici măcar când vine vorba de ceva în mod evident crud și barbar precum dresajul cu momeli vii.” [6]

Condițiile de trai

În industria curselor, ca în multe altele, animalele sunt tratate ca niște simple mașinării, iar singura valoare a câinilor în ochii celor care se ocupă cu exploatarea lor este aceea conferită de competențele lor atletice, aducătoare de câștiguri financiare, nicidecum cea intrinsecă. Din păcate, această atitudine se reflectă asupra modului în care sunt tratate animalele.

În majoritatea timpului, ogarii stau închiși în cuști mici, lipsiți de orice fel de stimulare mintală, ceea ce poate avea un impact negativ major asupra lor – totul pentru acele câteva minute în care câinele intră în cursă. Caracterizată prin lipsa grăsimii corporale și prin blana foarte scurtă, ogarii sunt foarte sensibili la căldură și la frig deopotrivă. În pofida sensibilității lor, sunt forțați să alerge în condiții climatice extreme, de la temperaturile negative de iarnă, până la canicula insuportabilă din timpul verii. Acest lucru le pune viața în pericol, înregistrându-se decese în rândul lor, provocate de hipertermie.

Ogarii sunt în mod frecvent transportați pe distanțe lungi de la o pistă de curse la alta, iar condițiile de transport le pun, de asemenea, viața în pericol. În mod obișnuit, aceste animale sunt transportate cu zecile într-un camion, câte 2-3 câini într-o singură cușcă. Aerul condiționat lipsește deseori, fiind înlocuit de gheață pusă pe podeaua camionului, o modalitate ineficientă de a răci aerul interior. În aceste condiții, temperatura dinăuntru poate atinge ușor valori periculoase pentru niște animale care nu se pot răcori prin transpirație (la fel ca porcii transportați spre abator), existând riscul morții. [7]

Ogari închiși în cuști. Sursă foto: Jo-Anne McArthur / WeAnimals.org

Nici „acasă” condițiile nu sunt cu mult mai bune. Deseori, câinii stau închiși în cuști până la 20-23 de ore pe zi și își petrec cea mai mare parte a timpului cu botnița pusă, ceea ce le provoacă răni și bătături. S-au constatat mai multe cazuri în care ogarii erau deshidratați, malnutriți și sufereau de infestații cu paraziți interni sau externi. Acestea se datorează hrănirii cu carne crudă de proastă calitate, considerată nepotrivită pentru consumul uman – de multe ori, cu carnea foștilor cai de curse trimiși la abator odată ce și-au încheiat „cariera”. Deținătorii preferă să își hrănească ogarii în acest mod fiindcă este mai ieftin. [8]

Viața unui câine de curse

De la vârstele cele mai fragede, puii din această rasă sunt supuși la mutilări, având uneori ghearele amputate fără anestezie. Mulți vor muri în numele „reproducerii selective” chiar înainte de a avea parte de prima cursă. Femelele sunt inseminate artificial de un veterinar, în majoritatea cazurilor, având în medie șase pui la fiecare naștere.

La câteva luni, aceștia vor avea numere tatuate pe partea interioară a urechii pentru a fi înregistrați și recunoscuți – exact ca celelalte animale exploatate în diferite industrii. Puii petrec în jur de un an în crescătorii, înainte să devină apți pentru a începe antrenamentele. În acest timp, sunt, de regulă, ținuți afară, în cuști cu dotări minime. [8]

Un ogar începe să ia parte la curse încă de la vârsta de 18 luni. După 4-5 ani de efort, vine momentul retragerii, câinele pierzându-și potențialul. Industria curselor nu are cum să asigure bunăstarea ogarilor „pensionați”.

Criza adopțiilor

În fiecare an, sute de ogari au nevoie urgentă de adopție imediat ce sezonul curselor se încheie. Organizațiile de protecție a animalelor încearcă din răsputeri să salveze și să dea spre adopție cât mai mulți, însă nu toți câinii sunt norocoși. Întrucât industria continuă să aducă pe lume noi și noi câini cu unicul scop de a-i exploata, adopțiile nu pot ține pasul. Singura modalitate de a pune capăt acestei probleme este încetarea curselor de ogari.

Astfel, o parte dintre ei sunt adoptați, alții ajung în ferme de reproducere, iar soarta celorlalți nu este cunoscută, însă s-au înregistrat cazuri în care aceștia au fost folosiți pentru experimente sau au fost omorâți prin împușcare ori electrocutare.

Una dintre cele mai șocante descoperiri a avut loc în 2002, când rămășițele a circa 3000 de ogari „pensionați” au fost descoperite pe proprietatea unui fost paznic de pistă de alergare din Alabama, care obișnuise să împuște animalele mortal pentru mai bine de 40 de ani. Declarația avocatului său a fost una cutremurătoare: „Dacă este cineva care să merite incriminat, aceea e industria, pentru ceea ce le face acestor animale. Suferința începe în momentul în care se nasc. Suferința se termină în momentul în care ajung pe mâinile clientului meu și acesta le împușcă în cap.”

La fel de tulburătoare a fost și arestarea și pedepsirea unui fost deținător de câini de curse în 2003, după ce s-a constatat că acesta vânduse peste 1000 de ogari pentru experimente de laborator, declarând în mod fraudulos că aceștia ar fi fost adoptați. [7]

Mai mult, o investigație PETA a scos la iveală situații în care ogarii ajung să fie ținuți captivi în cadrul unor „bănci de sânge”. Aceștia sunt găzduiți cu cheltuieli minime, fiindu-le recoltat sânge în mod repetat pentru a fi vândut clinicilor veterinare. [9]

Accidente și mortalitate

Un alt fapt îngrijorător este rata mare a eutanasiei în cazul acestor animale. În multe state, legea permite eutanasia animalelor chiar fără un motiv de ordin medical. Atât câinii accidentați, cât și cei retrași din industrie și neadoptați sunt expuși acestui risc.

Un raport intern al Greyhounds Australasia susține că industria australiană a curselor de câini este responsabilă de moartea nenecesară a 13.000-17.000 de ogari sănătoși, în fiecare an. În același timp, RSPCA a primit doar 410 ogari și a reușit să dea spre adopție numai 154 într-o perioadă de 6 ani. [10]

În lumea curselor de câini, accidentele și rănirea animalelor sunt o realitate constantă. Cea mai comună formă de accidentare este fractura membrelor, însă se înregistrează și fracturi de coloană, traumatisme craniene, atacuri de cord sau electrocutări. O parte semnificativă dintre ele se termină cu moartea sau cu eutanasia animalelor.

Informațiile referitoare la accidentele din timpul curselor nu sunt accesibile publicului în toate statele, ceea ce acoperă gravitatea problemei. În SUA, s-au înregistrat 15.273 de accidente pe o perioadă de zece ani. În statul australian New South Wales, au avut loc 5.335 de accidente în mai puțin de trei ani, dintre care 473 s-au soldat cu decesul câinilor. [8]

Droguri și dopaj

O altă problemă serioasă care persistă, în pofida interdicțiilor de ordin legislativ, este dopajul câinilor de curse, ce implică adesea droguri puternice. Pentru a crește performanța de moment a animalelor, deținătorii recurg la substanțe precum morfina, codeina și amfetaminele. În urma testelor, s-au descoperit chiar și cazuri în care ogarilor li s-a administrat cocaină.

Femelele sunt injectate cu steroizi pentru a preveni intrarea în călduri, ceea ce le poate cauza probleme de sănătate. [7]

Deși această practică este ilegală, sute de cazuri de dopaj și de utilizare a drogurilor asupra câinilor au fost înregistrate în statele în care se desfășoară curse de acest fel. [8]

Interdicții

Având în vedere riscurile și cruzimea pe care o implică aceste competiții, tot mai multe state aleg să le scoată în afara legii, laolaltă cu pariurile pe transmisiuni ale curselor. Astfel, la nivel global, industria curselor de câini a intrat în declin. Prăbușirea ei este amplificată și de scăderea interesului tinerilor clienți ai caselor de pariuri pentru acest domeniu.

În SUA, 41 de state au interzis cursele de ogari. Dintre acestea, o mare parte au în vigoare și interdicția de a paria pe transmisiuni. Parierea pe cursele de câini a scăzut cu peste 70%, iar înmulțirea ogarilor cu 60%.

Cea mai recentă victorie a fost înregistrată în Florida, stat ce a adoptat în noiembrie 2018 o lege care interzice cursele de ogari. Lovitura dată industriei este una puternică, întrucât 11 dintre cele 17 piste active din SUA se află în Florida. Legea le obligă pe acestea să pună capăt curselor de câini până în 2020 – ceea ce înseamnă că, în curând, vor mai exista doar șase piste active pe teritoriul SUA. Această decizie aduce industria curselor de ogari din America și mai aproape de colapsul inevitabil.

În China, singurul stadion legal dedicat acestui tip de curse, Canidromul din Macao, s-a închis în iulie 2018, iar sutele de câini exploatați acolo au ajuns în America și în Europa pentru a fi adoptați. [11]

Argentina a interzis în 2016 cursele de câini, indiferent de rasa acestora.

Cursele comerciale de ogari sunt ilegale în Africa de Sud din 1946. Organizația GREY2K USA a prevenit cu succes expansiunea industriei în această țară. În urma unei petiții, Departamentul de Comerț și Industrii a hotărât în 2014 să refuze legalizarea acestor competiții. [12]

După ce o serie de cazuri șocante de cruzime au ieșit la iveală, capitala Australiei, Canberra, a interzis cursele de ogari. Legea a intrat în vigoare în mai 2018. [13]

În prezent, se urmărește interzicerea curselor de ogari în întreaga Australie, dar și în Marea Britanie, Irlanda și Noua Zeelandă, existând inițiative în acest sens.

În România

Din păcate, în noiembrie 2018 au avut loc în premieră două curse de ogari pe Hipodromul Ploiești, la inițiativa unui deținător de ogari englezi care mai participase la competiții asemănătoare în străinătate. Acesta intenționează să extindă cursele și în țara noastră, plănuind să înființeze un club pe parcursul anului viitor. Viceprimarul din Ploiești și managerul Hipodromului sprijină inițiativa. [14] Totodată, Casa de pariuri Fortuna a încheiat un contract cu CSM Ploiești. [15]

Având în vedere riscul ca această industrie să își facă simțită prezența și în România, este necesar un răspuns ferm din partea autorităților, cetățenilor și organizațiilor care luptă pentru drepturile animalelor. Este timpul ca România să se alăture numeroaselor state care au scos în afara legii cursele de câini sau sunt pe cale să o facă, nepermițând organizarea și dezvoltarea unei „distracții” întemeiate pe suferința și pe exploatarea animalelor.

Despre Mihnea Popescu

Vegan, libertarian leftist, feminist, philosophy enthusiast, reader, fighter against injustice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *