***You can read the English version here (click).***
În vacanță, fiind în capitala Europei, am căutat pentru prânz un restaurant pe HappyCow cu mâncare vegană adevărată, adică nu doar cu opțiuni vegane limitate, ci un loc unde bucătarii știu să valorifice din plin roadele pământului. De fapt, dinainte să plec din țară m-am uitat un pic pe aplicație și „The Judgy Vegan” („Veganul critic”) mi-a atras cel mai mult atenția fiindcă mi-am imaginat că voi găsi niște oameni spontani și deschiși, pentru care localul acesta e mai mult decât o afacere.
Am ajuns acolo într-o după-amiază și, cum am intrat, m-am îndreptat spre rafturile cu broșuri și pliante despre veganism, observând că erau materiale și despre alte cauze sociale. Încăperea era înaltă, spațioasă, decorată eclectic și minimalist, cumva modest dar plăcut și îmbietor. Erau numai vreo două mese ocupate, așa că ne-am găsit și noi un locșor.
Ne-am ales din meniul zilei niște sandvișuri la grill cu tofu pané, cașcaval, cartofi, legume și sos, totul foarte bun și evident vegan (deși, după gust nu ți-ai fi dat seama că e vegan), o porție de paste farfalle cu ciuperci și arome interesante indiene și o brioșă delicată cu levănțică. Frigul ne-a fost alungat de muzica bună din surdină și de câte un ceai verde și unul cu fructe de pădure, ambele fairtrade.
Am vorbit un pic cu Nastasia, unul dintre cei trei manageri (trei tinere activiste), iar mai târziu a fost atât de amabilă, încât și-a rupt din pauza de lucru să ne acorde acest interviu.
Vegan în România: Care este povestea din spatele cafenelei „The Judgy Vegan” – când a început și de unde provine numele?
Nastasia: Suntem trei prietene și ne-am cunoscut în timpul studiilor. Mi-am dorit să fac o schimbare la universitatea mea, unde îmi petreceam majoritatea timpului. În Belgia există diverse cluburi studențești, unele dintre ele au și temă politică, iar al nostru era un club antispeciist (Cercle Antispéciste). Acolo le-am cunoscut pe Julie și Céline și ne-am potrivit din prima.
Două dintre noi studiam la vremea respectivă, iar cealaltă nu și ea a avut o idee: „Ce-ar fi să deschidem o cafenea în Bruxelles?”. Bruxelles lasă de dorit când vine vorba de veganism, în special din punct de vedere politic; există unele opțiuni vegetale dar nu multe și mai degrabă se axează pe latura oarecum superficială a veganismului – pe lucruri vegane „sănătoase” care sunt și foarte costisitoare, nu tocmai pe gustul nostru așa că ne-am gândit: „de ce să nu creăm noi înșine locul pe care vrem să-l vedem în Bruxelles?”. Acest spațiu este inspirat din cafenelele pentru activism din Berlin. Noi suntem antirasiste, feministe, vegane, antispeciiste și vrem să creăm un loc pentru activism. Abia l-am deschis la sfârșitul lunii septembrie (2017) deci nu am avut încă atât de multe evenimente, dar plănuim să organizăm destule. Nu a fost ușor, dar cred am reușit.
Numele este o glumă, un joc de cuvinte. Iepurele e „veganul critic” și reprezintă un mod de a demonta clișeul că veganii adoră să judece pe alții; e limpede că veganismul e despre animale și nu e centrat pe oameni. De asemenea, iepurele din logo este foarte special pentru noi fiindcă îl simbolizează pe cel pe care una dintre noi l-a adăpostit. Era dintr-o rasă „de carne” și a murit fiindcă, fiind exploatat pentru carnea lui, a fost făcut să crească enorm de mult, iar astfel de iepuri adesea mor foarte repede.
ViR: Acesta e un loc încântător și spațios și chiar ar fi grozav dacă ați găzdui evenimente. V-ați gândit la ceva anume?
Nastasia: De fapt, noi vrem să oferim spațiul nostru organizațiilor antirasiste, feministe, LGBTQ+ și altora, gratuit, fiindcă a închiria un astfel de spațiu în Bruxelles ar costa foarte mult.
ViR: Asta e foarte frumos! Ați menționat mai devreme că majoritatea clienților voștri nu sunt vegani, dar vin aici pentru mâncarea bună și ca să învețe despre veganism. O afacere ca a voastră poate să prospere într-o cultură care nu prea încurajează veganismul?
Nastasia: Este cam devreme să ne dăm seama dacă prosperăm sau nu. În weekenduri e destul de aglomerat, ceea ce e foarte plăcut, dar în zilele lucrătoare e destul de dificil pentru noi. Mulți non-vegani apreciază ce facem, dar e greu să obținem recunoaștere. E greu să atragi oameni dar facem tot ce putem și vom prospera. Oricum, nu acesta a fost țelul nostru principal; în mod evident, vrem să ne putem întreține din asta fiindcă trebuie, dar nu am deschis acest loc să ne îmbogățim; am sacrificat mult așa că sperăm că localul va rezista cel puțin. E adevărat că Belgia nu e foarte vegan friendly.
ViR: V-ați gândit să colaborați cu vreo organizație pentru drepturile animalelor?
Nastasia: Da, însă multe dintre cele belgiene sunt în extrema dreaptă așa că nu împărtășim aceleași viziuni în ce privește alte subiecte. Noi nu suntem doar antispeciiști, ci suntem incluzivi și nu dorim să facem echipă cu oamenii cu care nu cădem de acord, în special pe teme ca rasismul.
ViR: Ceva ce am observat și apreciem foarte mult este că oferiți ceai și cafea fairtrade. Ce ne mai puteți spune despre meniul și ingredientele voastre?
Nastasia: Acordăm foarte mare atenție ingredientelor datorită faptului că vrem să fim incluzivi. Este evident că exploatarea oamenilor este la fel de gravă ca exploatarea animalelor, așa că întotdeauna ne străduim să avem produse fairtrade: cafea, ceai, ciocolată. Unele produse sunt din Belgia, dar cele pe care trebuie să le importăm din afara Uniunii Europene, sunt fairtrade în măsura posibilităților fiindcă e foarte important pentru noi. E mult mai costisitor, așa că trebuie să echilibrăm cumva: fructele și legumele noastre sunt adesea organice, dar nu toate produsele sunt, ca să poată fi accesibile. A fi accesibil este esențial pentru noi fiindcă nu putem fi revoluționari dacă nu ajungem la cei săraci. Știm că unii oameni nu pot veni aici, din păcate, fiindcă sunt foarte săraci, dar noi încercăm să facem tot ce putem.
ViR: Mai sunt și alte localuri în Belgia care vă împărtășesc viziunea asupra veganismului, adică dincolo de a oferi alternative pe bază de plante?
Nastasia: Probabil că da; nu sunt sigură. Un loc foarte similar cu al nostru în ce privește mâncarea și care nu vinde băuturi alcoolice este VegaVerso din Leuven. Ne place acest loc foarte mult, mâncarea e cu adevărat gustoasă și nu e foarte scumpă, dacă îmi amintesc bine.
Mai este un local frumos aici în Bruxelles, numit Le Space, care nu e vegan, dar e antirasist. Suntem apropiați de el la nivel conceptual dar nu cred că e vegan – poate că are opțiuni vegane.
ViR: Probabil are nevoie de un mic ghiont în direcția corectă.
Nastasia: Da, poate.
ViR: Ce sfaturi ați da cuiva care își dorește să înceapă o afacere 100% vegană?
Nastasia: E nevoie de curaj, în primul rând. Cred că ai nevoie și de mulți bani, din nefericire. Noi am strâns bani printr-o campanie de crowdfunding și a trebuit să facem și un împrumut. Dar am fost norocoase fiindcă ne-au ajutat foarte mult părinții. Nu este ușor, dar dacă ai obiectivul în minte, asta ajută. Uneori mă simt descurajată, dar mă gândesc la viitor și văd pe oamenii care ne plac. Cred că suntem un spațiu sigur pentru comunitatea LGBTQ+ și aceasta mă încurajează enorm fiindcă îmi fac prieteni noi aici și văd că sunt atât de bucuroși să se afle într-un spațiu sigur, unde se simt ca acasă.
ViR: Deci aceasta îți aduce mulțumire sufletească.
Nastasia: Da, cu siguranță. E foarte plăcut să văd că oamenii sunt atât de relaxați la noi.
ViR: Mai dorești să ne împărtășești ceva despre „The Judgy Vegan”?
Nastasia: Nu chiar; cred că aceste întrebări au acoperit tot. Sper că și Vegan în România va prospera!
Puteți urmări activitatea de la Judgy Vegan pe Facebook și Instagram. Sperăm să aveți ocazia să gustați din preparatele delicioase și reconfortante de acolo sau să participați la un eveniment găzduit de cele trei activiste.