Timp de citire: 15 minute
Cuvintele pe care le folosim ne influențează percepția asupra lumii înconjurătoare și au puterea să ne apropie sau să ne detașeze de subiectul discutat.
Ludwig Wittgenstein, filosof austriac axat pe logică și pe filosofia limbajului, consideră că limbajul are trei trăsături importante:
– are o dimensiune morală;
– e important în conturarea și înțelegerea lumii;
– este creat și recreat continuu.
O „disecție” verbală poate ilustra acele situații în care perpetuăm fără intenție un limbaj speciist ce ascunde sau minimizează abuzurile la care sunt supuse animalele și le reduce la simple comodități.
Acest articol are scopul de a analiza modul în care limbajul nostru e recepționat de partenerii de dialog și cât este de corect față de animalele pe care vrem să le apărăm.
Vor fi descrise în continuare câteva moduri prin care limbajul poate fi folosit ca o formă de activism.
1. Evitarea eufemismelor
Eufemismul este o modalitate de a face referire la un lucru neplăcut, stânjenitor sau care ar putea leza, prin înlocuirea termenului literal cu un altul, mai puțin ofensiv, indirect sau chiar o metaforă. Pe scurt, constă în folosirea unor termeni neutri în locul unora realiști sau neplăcuți.
Eliminând formulările evazive comune, putem ajuta pe ceilalți să conștientizeze impactul alegerilor lor și să se apropie de veganism. Fie că vrem, fie că nu, eufemismele maschează violența față de animale.
• „Creșterea animalelor” înseamnă „exploatarea animalelor”. A crește presupune a îngriji, a ocroti. Un părinte își crește copilul fiindcă îl ocrotește, răspunde la nevoile lui și nu așteaptă ceva în schimb de la el (sigur că nu facem referire la părinții denaturați). Animalele din ferme și abatoare nu au parte de grijă, ocrotire și nevoile lor nu sunt împlinite decât dacă o anumită măsură de bunăstare aduce profit fermierului sau îi ușurează munca. Dar toate animalele din ferme sunt mutilate, exploatate și ucise prematur. Dacă nu vă sună natural „exploatare”, amintim că este un termen acceptat în zootehnie, neavând o conotație negativă.
• Oamenii ucid animale, nu le „sacrifică”.
Termenul „sacrificare” (din latină sacrificium: sacr- = sacru + facere = a face), semnifică, la origine, a oferi victime sau daruri unei zeități. În timp, a căpătat sensul de gest altruist prin care renunțăm la avantaje personale pentru folosul altora. Când vorbim despre uciderea sistematică în masă, nenecesară și violentă a animalelor pentru consumul uman, acest cuvânt nu reflectă în niciun fel un sacrificiu; niciun animal nu își dorește să fie ucis pentru a ne umple stomacul și nici noi nu aducem vreo ofrandă unei zeități. Limbajul ar trebui să reflecte era în care ne aflăm. În plus, nu avem motive să menajăm sensibilitățile oamenilor dacă alegerile lor alimentare sunt oricum numai nu sensibile. Pentru industria cărnii, „a ucide” e un termen comun (chiar dacă folosește uneori și „sacrificare”), prezent în normele și ghidurile ei.
• Să evităm termenii tehnici pompoși folosiți în industrie precum „intervenție”, „abatorizare”, „recoltare”, „procesare”, atunci când ne referim la mutilarea, uciderea și tăierea în bucăți a animalelor. Aceștia ne detașează de realitate.
• Unii oameni poartă piei, nu piele sau blană. Când spunem: „Nu port haine din piei de animale”, nu doar că reflectăm realitatea întocmai, ci și amintim de vremurile apuse din care provine acest obicei vestimentar, când nu existau alternative fără cruzime față de animale.
• Cuvinte care maschează proveniența cărnii precum vită/porc/rață/miel/pește; șuncă (bacon); fructe de mare; sau termeni de-a dreptul morbizi precum „cărniță”; sau, mai nou în restaurante și emisiuni culinare: proteină (când se referă la trupuri de animale) – aceștia sunt termeni pe care oamenii sunt învățați să-i asocieze cu „produsul finit”, fiind deconectați de originea lui.
Alternativă: animale; viață marină; folosirea pluralului în general. Exemplu: „Nu vreau să mănânc animale”; „Nu mănânc porci / vaci / rațe / miei / pești”; „Nu consum / ucid viață marină”. Folosirea pluralului va face pe oameni să ridice din sprâncene, îi va incomoda, poate, dar nu îi va ofensa. Este o strategie subtilă dar de efect, care accentuează faptul că ce se află în farfurie a fost cândva un animal viu, un individ cu personalitate proprie.
• Să evităm să definim carnea animalelor, laptele și ouăle lor drept „produse animale”; această expresie ascunde abuzul asupra animalelor. Alternativă: produse de origine animală / produse obținute din exploatarea animalelor.
2. Exersarea unui limbaj antispeciist
• Animalele pe care le îngrijim nu au „stăpâni”. Prin limbajul nostru putem accentua că animalele sunt indivizi, nu proprietatea noastră. Așadar în anunțurile pe care le scriem pentru a ajuta animalele abandonate, să menționăm că le căutăm familii, nu stăpâni sau proprietari.
• Să evităm sintagma „animal de companie” fiindcă ar ilustra că aceasta e menirea lui. Putem spune „animal care ne ține companie”, adică ne bucură cu prezența lui fără să aibă această obligație față de noi. Împărțim casa cu el, dar nu îl posedăm. Îi suntem prieteni / familie.
• Să spunem „lapte de la vaci”, nu „lapte de vacă”; „ouă de la găini”, nu „ouă de găină”; „mierea albinelor”, nu „miere de albine”. E o exprimare care nu reduce animalele la simple mașinării, ci ilustrează că trupurile lor le aparțin, împreună cu toate procesele biologice aferente.
• Mamiferele „nasc”, nu „fată”. Este la fel ca la oameni, fiind tot mamifere; de ce să folosim alt termen?
• Sarcină, nu „perioadă de gestație”.
• Animalele mănâncă și ele mâncare. „Nutreț” sau „furaj” înseamnă același lucru.
• Domesticit, nu domestic; sufixul „-it” denotă o acțiune săvârșită asupra animalului, nu ceva ce îi este caracteristic/natural.
• Nu animale „de fermă”, „de circ” sau „de zoo”, fiindcă locurile acelea nu le definesc, ci animale exploatate în ferme / animale din ferme, animale exploatate în circuri și animale din închisori zoologice.
• „Mai sunt puține exemplare de zimbri în România.” – „exemplar” e un termen prin care ne referim la animale ca la exponatele dintr-un muzeu, nu ca la ființe vii; despre oameni nu am vorbi așa.
• Animalele nu sunt „ființe necuvântătoare”. Ceea ce se dorește a fi o expresie duioasă – probabil pe unii dintre noi ne duce cu gândul la poveștile lui Emil Gârleanu – în prezent este un epitet prin care percepem animalele ca ființe inferioare.
Animalele au o voce și comunică (cu noi) în multe feluri, nu doar prin limbaj, ci și prin comportament și manifestări. Animalele ne vorbesc, dar noi fie că nu vrem să le ascultăm, fie le reducem la tăcere.
Spunând că animalele nu comunică, le negăm pe nedrept niște calități și chiar putem trăda o perspectivă ableistă sau antropocentristă cu privire la ceea ce înseamnă a comunica.
3. Limbajul disruptiv
Limbajul disruptiv este unul dintre ingredientele necesare activismului eficient.
Când întâmpinăm un termen nou, o exprimare alternativă, acest lucru ne stârnește interesul și suntem înclinați să reflectăm și să adresăm întrebări. (Lisa Kemmerer)
• Copiii animalelor merită să fie numiți astfel, nu pui. Majoritatea animalelor din ferme sunt ucise la vârste fragede, când sunt practic niște copii.
• Laptele și ouăle sunt secrețiile mamare / laptele matern / laptele de mamă, respectiv ovulațiile unor femele. În contextul potrivit, putem aminti acest lucru. Din păcate, cei mai mulți dintre noi suntem atât de desensibilizați încât nu recunoaștem secrețiile corpului pentru ceea ce sunt.
• Oamenii nu sunt carnivori ci carniști. Trăim într-o societate carnistă. Carnismul nu este o insultă ori vreo exagerare; este ideologia care condiționează oamenii să mănânce anumite animale și/sau secrețiile/ovulațiile lor. Carnismul este în esență opusul veganismului, la fel cum misoginismul este opusul feminismului. E necesar să definim mentalitățile distructive ale societății pentru a reuși să le combatem. Dacă rămân invizibile, nu pot fi contracarate. Totuși, contează și intenția; nu folosiți cuvântul acesta ca pe o insultă fiindcă își va pierde sensul și gravitatea.
4. Evitarea cuvintelor cu încărcătură negativă
Există cuvinte cu care oamenii au făcut de-a lungul vieții diverse asocieri psihologice și când le folosim într-o discuție, evocăm acele asocieri și stârnim un răspuns emoțional și automat de la oameni. Când oamenii dau un răspuns emoțional, ei nu mai sunt receptivi la mesajul nostru. (Melanie Joy)
• De ce nu am încadrat expresia „carnea e crimă”, pe care unii vegani sau vegetarieni o folosesc, la limbaj disruptiv recomandat?
„Crimă” e un termen care implică existența unui făptaș, deci scoate în evidență că interlocutorul a săvârșit sau e complice la o crimă. Crimă înseamnă intenția de a face rău cuiva, dar oamenii nu mănâncă animale fiindcă intenționează să le facă rău, ci fiindcă ei consideră că a mânca animale e un obicei normal, natural și necesar. Dacă insinuăm că interlocutorul e un criminal, automat îl acuzăm că intenția lui e una malițioasă. Nimeni nu vrea cu adevărat să facă rău nenecesar (excludem persoanele cu tulburări psihologice), așa că putem, mai bine, să îi arătăm cum să adopte comportamente în concordanță cu valorile lui.
În ce privește eficiența acestei expresii, persoana se va simți atacată și vinovată și va dori să evite aceste sentimente, închizându-se față de noi. (Melanie Joy, Swayze Foster)
• Nu recomandăm cuvintele „cadavru”, „hoit”, „necrofag” și altele asemenea în contexte precum „mâncător de cadavre”. Acestea, din experiența personală, ofensează și îndepărtează oamenii. Putem accentua individualitatea animalelor fără să ofensăm interlocutorul în modul descris la punctul 1.
• Evitarea cuvântului „viol” – este un cuvânt ofensator pentru persoanele umane care au fost abuzate și agresate sexual. Când ne referim la exploatarea aparatului reproducător al femelelor din industria cărnii/lactatelor, putem spune că sunt inseminate forțat. (Christopher Sebastian)
• Holocaust. Înainte de a rosti acest cuvânt în contextul uciderii animalelor, întreabă-te: ești cumva evreu, un supraviețuitor al Holocaustului sau ești urmașul direct al unui supraviețuitor? În funcție de răspuns, te poți gândi la felul în care incluzi acest termen în conversație fiindcă altfel e posibil să mergi în altă direcție cu mesajul pe care vrei să îl punctezi. Poți încerca termenii „măcel” sau „masacru”. (Christopher Sebastian)
• Nu numai nonveganii sunt ipocriți. „Ipocrit” sugerează o intenție negativă a persoanei în cauză. „Oamenii sunt inconsecvenți moral, sunt complicați. Cu toții suntem ipocriți, cu toții am moștenit această lume debusolată.” (Melanie Joy)
5. Răspunsul automat „fiindcă sunt vegan” e insuficient.
De exemplu:
— De ce nu mănânci carne?
— Fiindcă sunt vegan.
În primul rând, un astfel de răspuns evidențiază o trăsătură a noastră, ca și când ar fi ceva ce ne „înnobilează”, în loc să atragă atenția asupra animalelor.
În al doilea rând, „când răspunsul «fiindcă sunt vegan» ajunge un reflex, activiștii se îndepărtează – social, intelectual, emoțional – de motivația lor de a boicota produsele de origine animală. Ajung să ignore faptul că fiecare bucată de carne este o crimă, că fiecare ou înseamnă opresiune și că modul de viață vegan nu este o alegere personală, ci o obligație morală și politică.”
Alternativă: „Nu mănânc animale fiindcă nu vreau să le rănesc. Din cauza aceasta am adoptat o alimentație vegană / un stil de viață vegan.”
6. Mâncarea e vegană, nu de post.
Veganismul nu are nicio legătură cu postul sau cu religia și nici nu e o dietă temporară, ca și când ar fi în regulă să abuzăm animalele majoritatea timpului dacă ocazional luăm câte o pauză.
Pentru a normaliza veganismul, e nevoie să îi spunem pe nume. Atunci când mergem la un restaurant, să întrebăm dacă se poate comanda mâncare „vegană” și să explicăm, la nevoie, că înseamnă fără ingrediente de origine animală. Astfel facem cunoscut termenul și creăm un cadru bun pentru a informa fără a pune interlocutorul în defensivă.
7. Nu am renunțat la nimic.
Nu „am renunțat” la produse obținute din exploatarea animalelor, ci am încetat să luăm lucruri care nu ne aparțin.
A renunța la ceva presupune un sacrificiu personal, un efort extraordinar, demn de admirație. A face ceea ce e corect nu este un sacrificiu; e ceea ce se așteaptă de la un om integru.
Alternativă: „Nu (mai) mănânc animale.” sau „Am încetat să mănânc animale.”
Din aceeași categorie, trebuie să evităm să spunem „Nu pot să beau lapte sau să mănânc ouă” și să înlocuim cu „Pot, dar nu vreau să beau lapte și să mănânc ouă”.
8. Ipoteza lumii juste
Dacă insistăm pe faptul că animalele sunt victime și ființe inocente, e posibil să le facem mai mult rău decât bine.
E adevărat că animalele exploatate în ferme, abatoare, laboratoare ș.a.m.d. sunt nevinovate și adesea foarte blânde și iertătoare, însă studiile arată că atunci când vorbim în numele altora, această abordare îi poate defavoriza. Oamenii au tendința de a denigra victimele deoarece, conform „ipotezei lumii juste”, „oamenii vor să creadă că trăiesc într-o lume în care indivizii primesc ceea ce merită. Această credință face ca lumea să pară stabilă și ordonată, ceea ce ne aduce confort. Oamenii ezită să renunțe la acest crez, iar dovezile împotriva lui îi tulbură. Când oamenii văd o situație injustă, ei pot fie să încerce să ajute victima, fie pot să decidă că își merită soarta fiindcă victimele au făcut ceva rău ori sunt imperfecte. Oamenii denigrează victimele nenorocirilor pentru a încerca să dea sens unei suferințe fără sens și nemeritate.” (Nick Cooney)
9. Folosirea diatezei active
E recomandat să folosim diateza activă când vorbim despre acțiuni săvârșite asupra animalelor (asupra oricui, de altfel).
Ce e în neregulă cu structura enunțului: „Peste 1,5 milioane de porci sunt uciși în România în preajma sărbătorilor de iarnă.”?
Probabil că celor mai mulți dintre noi ni se pare de bun simț să punem accentul pe animale, că ele sunt victimele. Dar riscăm să distragem atenția de la făptași – cine ucide animalele? O formulare precum: „Românii ucid peste 1,5 milioane de porci în preajma sărbătorilor de iarnă.” atrage atenția asupra celor care vor să se hrănească cu trupurile lor, ceea ce rezultă în uciderea lor. În 2016 a apărut un studiu care a arătat cum diferite structuri gramaticale schimbă percepția publicului asupra vinovatului unei agresiuni sexuale, astfel eliminând tendința de a învinui victima.
10. Folosindu-ne de animale ca insulte, e nerealist și incorect față de ele.
Cu sute și mii de ani în urmă, animalele au ocupat un loc central în viețile oamenilor, fiind pentru ei sursă de inspirație, totemuri și simboluri sacre. Animalele l-au ajutat pe om să definească lumea din jurul lui prin crearea unui limbaj figurat, cu ajutorul numelor și însușirilor lor. Câteva exemple din „Iliada” lui Homer sugerează că fără a ne ajuta de animale, descrierile personajelor nu ar fi fost la fel de intense: „Viteazul se învârte în jurul leșului, asemeni unei vaci ce-a născut prima oară, gemând în jurul vițelușei de curând născute; la fel pășește-n preajma celui mort viteazul Menelau.”; „Pantera sau leul, ori spăimosul mistreț, nu l-ar putea întrece pe feciorul lui Panthous.”; „Asemenea leului ce-i pe munte crescut și plin de încredere în vânjoșia lui”. (John Berger)
În ziua de azi, expresiile cu animale pe care le utilizăm frecvent constau în asocieri destul de inexacte, care le denigrează și care uneori denotă violență.
„Acela e animal, nu om!” / „E grasă ca o vacă” / „Locuiește într-o cocină” / „Are creier de găină” / „A împușcat doi iepuri dintr-o lovitură” etc.
Spunem despre oamenii ticăloși că sunt animale, când animalele nu ar fi în stare de ticăloșiile lui. Insinuăm că porcii sunt animale murdare, când ei nici nu au glande sudoripare ca să transpire, știu de mici să își facă nevoile departe de culcuș și fac baie de nămol pentru a se răcori și a se feri de paraziți. Iar găinile sunt mai inteligente decât credem, putând recunoaște până la o sută de chipuri diferite, știind să rezolve anumite probleme de logică mai bine decât câinii și pisicile și manifestând empatie pentru alte animale.
Pentru a-ți da seama dacă o expresie e inofensivă sau nu, încearcă să îi găsești un echivalent cu subiecți umani; de exemplu, dacă ești de acord că expresia „să împuști doi copii dintr-o lovitură” e atroce, atunci nu e în regulă să vorbești așa nici despre animale. Caută expresii adecvate sau inventează altele („să hrănești doi iepuri cu un morcov” sau „să deschizi două uși cu o cheie”). Limbajul nu e static; se transformă continuu, adaptându-se la cultura și vremurile noastre. Nu este nimic ieșit din comun să contribui la această transformare.
Când ne referim la animale ca fiind murdare, proaste, fără individualitate și fără valoare, acest lucru ne împiedică să conștientizăm realitatea a ceea ce le facem. Le tratăm ca pe obiecte care ne aparțin, prin acțiunile, legile și chiar prin limbajul nostru. (Emily Moran Barwick, Colleen Patrick-Goudreau)
Cuvântul zidește și, prin felul în care ne exprimăm, putem construi o lume mai dreaptă sau mai puțin dreaptă pentru ele.
11. Evitarea cuvântului „milă”
Milă înseamnă a-i îngădui cuiva mai mult decât ce e drept. Animalele nu au nevoie de milă, ci de dreptate fiindcă viața și integritatea corporală li se cuvin.
Veganismul e despre dreptate, respect și compasiune. Compasiunea este în natura umană și e o trăsătură care se cultivă; înseamnă a te pune în locul cuiva, a suferi împreună cu cineva, dar merge mai departe decât empatia, fiindcă înseamnă să acționezi, nu doar să simți.
Poate că nu toată lumea empatizează cu alte animale, însă toată lumea ar trebui să evite a face rău nenecesar, din principiu.
Așadar, în loc de milă, putem aduce în discuție: empatia, compasiunea, dreptatea, justiția, corectitudinea.
12. Sanctuare, refugii și adăposturi, nu ferme
Animalele salvate din ferme și abatoare nu stau în ferme sau mini-ferme, ci în sanctuare, refugii, adăposturi. Putem informa pe ceilalți cu privire la existența lor.
În occident se folosește termenul „sanctuar”, în dicționar fiind definit ca: „întindere de pământ unde păsările și animalele sălbatice, în special cele vânate ca trofee, se pot refugia, fiind protejate în fața vânătorilor.” sau: „un loc de refugiu și protecție; un refugiu pentru animale sălbatice, unde prădătorii sunt ținuți sub control, iar vânătoarea e ilegală.”
În timp, rolul sanctuarului s-a extins la adăpostirea animalelor domesticite, odată ce au apărut astfel de refugii. Primul a fost Farm Sanctuary, în SUA, deschis în anul 1986, iar primul animal salvat a fost o oaie numită Hilda, găsită într-un morman de animale moarte în spatele unui abator. Documentarul „The Ghosts in our Machine” prezintă secvenţe din Farm Sanctuary.
Poate că ați remarcat în materialele noastre felul uneori atipic în care facem referire la alte animale sau la lucrurile obținute din exploatarea lor. Acesta se datorează faptului că ne străduim să evităm un limbaj standard care le reduce la simple obiecte.
Resurse și referințe
• Colleen Patrick-Goudreau – podcasturi
• Lisa Kemmerer, “Verbal Activism: Anymal”
• Nick Cooney, “Change of Heart”
• John Berger, “Why Look at Animals?”
• Wayne Hsiung, “Boycott Veganism”
• Melanie Joy, “Why We Love Dogs, Eat Pigs and Wear Cows”
• Tobias Leenaert (Vegan Strategist), Interviu cu Melanie Joy
• Christopher Sebastian, Vegan Publishers – Despre limbaj în veganism (articol)
• Emily Moran Barwick (Bitesizevegan), “Why you’re offensive and you don’t know it”
• Swayze Foster (Unnatural Vegan), “Why I Never Say ‘Meat is Murder’”
• Rehana Sara, “Mind Your Vegan language”