Timp de citire: 15 minute
Ciocolata e un produs apreciat de cei mai mulți dintre oameni și e un bun garantat, nelipsit din magazine. Însă traseul parcurs, de la arborii de cacao din fermele Africii de Vest la batonul dulce-amărui din supermarket, e învelit cu abuz, suferință și sclavie – a oamenilor și a animalelor.
Te-ai gândit vreodată cum au fost obținute ingredientele din tableta preferată de ciocolată? Ți-ai imaginat vreodată cum un desert care îți aduce bucurie poate să aducă în același timp multă suferință altor indivizi? Și, în final, dacă ai ști că lucrurile ar putea fi îndreptate, ai contribui la o schimbare pozitivă?
TRECUTUL SUMBRU AL CIOCOLATEI
Arborele de cacao, Theobroma cacao, e originar din America de Sud, iar boabele sale erau consumate sub formă de băutură de către mayași și azteci. Când spaniolii au cucerit Imperiul Aztec, au transportat boabe de cacao în Europa și au început să experimenteze diferite rețete cu acestea. După ce a fost îndulcită cu zahăr, băutura de cacao a devenit tot mai populară, iar Spania a înființat plantații de cacao în coloniile ei din Indiile de Vest pentru a răspunde cererii. La sfârșitul secolului al XVII-lea, în timp ce băutura cu cacao s-a răspândit în toată Europa, englezii, francezii și olandezii au creat și ei plantații în Indiile de Vest și în America de Sud. Precum în cazul altor culturi din „Lumea Nouă”, și cultivarea boabelor de cacao a fost realizată de sclavi din Africa de Vest. Cererea de ciocolată a crescut și mai mult după inventarea presei hidraulice care separă pudra de unt, prima tabletă de ciocolată fiind creată în mijlocul secolului al XIX-lea.
Dezvoltarea culturii de cacao în Africa de Vest a fost asociată cu sclavia și munca forțată de la începutul producției în masă. Oamenii erau transportați din Angola pe insulele São Tomé și Príncipe să muncească pe noile proprietăți de cacao, deși sclavia fusese abolită în mod oficial în 1875. Între 1888 și 1908, peste 67.000 de oameni de pe continentul Africii au fost trimiși cu forța pe cele două insule. Chiar dacă marile companii de ciocolată au încetat să cumpere materia primă din acele insule în 1909, rapoarte privind munca forțată au continuat să apară până în anii ‘50.
În 1946, munca forțată, folosită de francezi în coloniile lor pentru a construi infrastructura, a fost abolită. Acest lucru a înlesnit creșterea producției în Coasta de Fildeș și Cameroon. Prețurile mari pentru cacao din anii ‘50 și cele scăzute pentru alte produse ca uleiul de palmier și cauciucul natural, au încurajat oamenii să cultive cacao.
Investigațiile în ferme făcute în acea perioadă arată că oamenii erau trimiși „împotriva voinței lor și adesea în condiții de mare cruzime”; „unii africani nenorocoși sunt deportați în São Tomé și Príncipe, unde există deficit de forță de muncă. Acolo depun muncă forțată pe plantațiile de cacao în circumstanțe ce abia se deosebesc de sclavie.”
PREZENTUL AMAR AL CIOCOLATEI
În prezent, Coasta de Fildeș, urmată de Ghana, este cea mai importantă țară exportatoare de boabe de cacao. Acolo, imigranții au jucat un rol important în dezvoltarea industriei ciocolatei, majoritatea provenind din Mali și Burkina Faso, două dintre cele mai sărace țări din lume.
Există mai multe tipuri de muncă în producția ciocolatei în Africa de Vest:
- Munca fermierului;
- Munca familiei apropiate a fermierului;
- Munca familiei extinse a fermierului;
- Munca plătită la zi;
- Munca pe bază de contract anual sau pe alt termen lung;
- Munca ilegală (munca forțată, sclavia, exploatarea copiilor).
După liberalizarea pieței de cacao în 1999, au fost înființate cooperative cu scopul de a ajuta fermierii să depoziteze produsele și să negocieze direct cu exportatorii. Sute de cooperative au fost înființate (GVC – Groupement de Vocation Cooperative), dar majoritatea nu erau eficiente din cauza lipsei de membri și de fonduri.
În Coasta de Fildeș mai ales, cumpărătorii care vizitează fermele sunt în general finanțați de către exportatori mari de cacao, lucru care le permite să ofere bani în numerar fermierilor. Avantajul acesta pare atât de mare pe moment pentru fermieri, încât sunt dispuși să accepte un preț mai mic decât ar accepta în mod normal. Cooperativelor le este greu să concureze cu această practică, deși cer un preț mai mare, fiindcă nu au fonduri suficiente și sunt forțate să lucreze pe credit.
Când prețurile cacauei se schimbă, fermierii au posibilități foarte limitate de a ajusta producția în concordanță cu cererea fiindcă depind de mulți factori din agricultură. Interacțiunea dintre schimbările de preț și adaptarea fermierilor – precum plantarea de arbori noi sau abandonarea plantațiilor vechi – sunt răspunzătoare pentru fluctuațiile de durată ale prețului boabelor de cacao.
Cacaua în Africa de Vest se cultivă cel mai adesea în ferme mici; 22% au mai puțin de 2 hectare, 65% au între 2-10 ha și doar 12% sunt plantații cu mai mult de 10 ha. Fermele mici sunt în general administrate de familii. Ca urmare a migrării tinerilor în mediul urban în anii ‘80-‘90, vârsta medie a fermierilor e destul de înaintată, de peste 55 de ani. Din această cauză fermierii depind mai mult de arendași.
Fermele de familie cultivă și alte plante în afară de cacao, adesea pe același teren, pentru a se hrăni. Amestecul dintre culturile de export și cele pentru mâncarea proprie este esențial pentru supraviețuirea micului fermier. Acesta nu poate vinde cacaua decât o dată sau de două ori pe an, iar în restul timpului e adesea nevoit să se împrumute pentru a putea mânca sau pentru a cumpăra îngrășământ. Dobânda din aceste împrumuturi reduce mult din câștigurile pe care le așteaptă.
Majoritatea fermierilor nu fac parte din cooperative și numai o mică parte dintre cei care aparțin sunt ajutați cu adevărat. Cooperativele au de-a face cu anumite obstacole înainte de a fi cu adevărat eficiente: trebuie să stabilizeze capitalul de lucru, să instruiască membrii despre administrare eficientă și, un lucru care depinde mai puțin de ele, e faptul că drumurile trebuie îmbunătățite. Când drumurile nu se pot circula ori sunt de proastă calitate, recoltele rămân nevândute sau mașinile care le transportă se deteriorează, iar cooperativele suportă cheltuieli suplimentare.
Cooperativele de asemenea nu pot ajuta foarte mult arendașii. Mulți dintre cei care cultivă cacao nu dețin terenul și trebuie să dea proprietarului 50-66% din recolta obținută, așa că aceștia încearcă să păstreze cheltuielile la minimum, adesea recurgând la a-și aduce propria familie să muncească, inclusiv pe copii. Din acest motiv, folosirea copiilor pentru muncă este foarte răspândită, iar în regiunile mai izolate, copiii nu au acces la educație. Coasta de Fildeș a ilegalizat în 1995 munca prestată de copiii sub 14 ani, însă legea se aplică doar sectorului de activitate formal, nu și fermelor de familie. Legi similare există în toată Africa de Vest, așa că există în prezent numeroase cazuri în care chiar și copii cu vârsta de 5 ani sunt forțați să muncească în producția de cacao.
Un fermier povestea: „Când am nevoie de muncitori, merg înapoi în satul meu din Burkina Faso și le spun rudelor că vreau ajutor la ferma mea de cacao. Dacă au copii, îi vor trimite la mine. Stabilesc cu tații lor un preț și o durată de muncă pentru fiecare copil în parte. Tații apoi îi trimit la ferma mea sau, dacă sunt prea mici să se descurce, se duce fratele meu să-i aducă. Plătesc în jur de 100.000 CFA (cca. 700 lei) dacă e mai mare copilul și 70.000 CFA (cca. 500 lei) dacă e mai mic.”
E o muncă aprigă și periculoasă pentru copii: cară greutăți mari, mânuiesc cuțite și aplică pesticide. Unii dintre ei reușesc să se întoarcă acasă cu niște bani, în timp ce alții devin sclavi. Acest lucru creează un efect de loterie, iar unii părinți ajung să creadă că merită riscul să își trimită copiii la muncă.
Mai mult de 2 milioane de copii sunt privați de educație și de o copilărie normală și pe măsură ce crește cererea de ciocolată, cum a crescut în ultimii ani, situația se înrăutățește.
Multor persoane li se promite o slujbă bună, mâncare și un adăpost. Din păcate, aceste promisiuni nu se adeveresc. Li se spune că datorează o sumă mare angajatorului care a făcut efortul să le aducă la fermă și nu li se va permite să plece până când nu o achită. Ba chiar sunt amenințate cu moartea pentru a nu încerca să fugă.
Cei care țin captivi pe acești copii îi supun la munci grele, care îi lasă cu răni și cicatrici pe mâini, pe umeri, pe picioare de la folosirea macetelor mari și tăioase. Dacă nu dau randament, sunt agresați fizic, terorizați și biciuiți. Drissa, un tânăr eliberat din sclavie, a spus reporterilor: „Auziserăm de lucrurile îngrozitoare care ți se pot întâmpla dacă mergi la ferme, că unii erau exploatați ca sclavi, dar nu ne-am gândit niciodată că ni s-ar putea întâmpla chiar nouă.” și „Când oamenii mănâncă ciocolată, ei mănâncă din carnea mea.”
Tinerii și copiii forțați să muncească în fermele de cacao sunt doar o fațetă a unei probleme mai largi de trafic de ființe umane care are loc în țările din vestul Africii.
LAPTE MATERN FURAT, COPII UCIȘI
Un ingredient adesea prezent în tabletele de ciocolată este laptele, iar prima ciocolată cu lapte a fost făcută și vândută de Nestlé în 1904.
Procesul de obținere a laptelui este practic același în orice fermă, fie tradițională, „de la țară”, fie intensivă: o vacă trebuie să nască un pui pentru a începe să secrete lapte, la fel ca orice alt mamifer. În imaginea ce urmează este ilustrată sumar viața scurtă și chinuitoare a vacilor și vițeilor lor:
Aflând aceste informații, unii oameni aduc în discuție pe acei țărani care se poartă frumos cu animalele, care le duc la păscut, se joacă cu ele și le dau nume. Cu toate că există cazuri rare în zilele noastre în care văcuțele sunt tratate cu blândețe în viața de zi cu zi, absolut toate sfârșesc prematur la cuțit și puii lor la fel, la vârste foarte fragede, dacă fermierii nu îi găsesc a le fi de folos ori nu își permit să-i îngrijească.
Nu există un mod „uman”, etic și în același timp practic de a obține lapte; întotdeauna vor exista consecințe și victime colaterale.
În plus, în articolul de față vorbim despre industria ciocolatei; în acest caz, laptele folosit în ciocolata cu lapte provine evident din ferme industriale. Acolo, vacile sunt inseminate forțat în fiecare an, despărțirea puiului de mamă e de fiecare dată brutală, traumatizantă, animalele sunt mutilate prin decornare, marcare cu fier încins, vițeii masculi sunt castrați și vânduți pentru carnea lor și în final vacile au parte de o moarte violentă, la numai un sfert din vârsta la care ar ajunge în mod natural. Carnea lor e utilizată apoi sub diverse forme, deci putem concluziona că industria cărnii e strâns legată de cea a lactatelor. Când oamenii consumă lactate, ei consumă carnea vițelului și a mamei lui.
Până la urmă, fiecare dintre noi ar trebui să se întrebe dacă gustul unui desert e mai presus de viața și demnitatea cuiva. Cruzimea față de animalele din ferme continuă să existe fiindcă noi, în calitate de consumatori, nu cunoaștem sau ignorăm adevărul din spatele fermelor și abatoarelor și sprijinim funcționarea lor cu banii noștri, cumpărându-le produsele.
O PROBLEMĂ ECOLOGICĂ
Arborele de cacao are nevoie de condiții geo-climatice speciale, de aceea majoritatea culturilor se află în limita a opt grade la nord sau la sud de ecuator. În Africa de Vest, plantarea în pădurile rărite este cea mai folosită metodă de cultivare a cacauei. Ca regulă generală, plantarea pe teren proaspăt defrișat, cu sol fertil și o frecvență redusă de boli și dăunători, este mult mai profitabilă decât folosirea terenului pe care deja s-au cultivat cacao sau alte plante.
Copacii cresc până la înălțimea de 12-15 metri, încep să rodească după trei ani și să ajungă la producție maximă la cinci ani. Ei continuă să rodească încă 20 de ani, cel puțin, cu condiția să fie îngrijiți. Florile sunt atât de mici și de complexe încât insectelor le este greu să le polenizeze, așa încât din cele 10.000 de flori ale fiecărui copac, doar 20-30 sunt polenizate și se dezvoltă în păstăi de cacao. Fiecare păstaie conține circa 40 de semințe care devin boabe de cacao.
Pe solurile sărăcite de elemente nutritive, dăunătorii și bolile atacă plantele îmbătrânite, iar recoltele scad. Arborii bătrâni de cacao sunt o problemă gravă pretutindeni, iar reducerea treptată a ploilor începând cu anii ‘50 a înlesnit răspândirea gândăceilor din cauza cărora se ofilesc păstăile de cacao.
În majoritatea Africii de Vest acești factori au contribuit la defrișarea continuă a pădurilor tropicale virgine pentru ca producția de cacao să își continue existența.
La 20-30 de ani după plantarea arborilor de cacao, solul începe să piardă nutrienți, apar eroziunea, paraziții și bolile, așa că fermierii se confruntă cu luarea unei decizii importante: fie investesc în dezrădăcinare, replantare, îmbunătățirea solului și protecția împotriva dăunătorilor, fie se mută într-o regiune proaspătă de pădure. Replantarea este mult mai costisitoare în ce privește cerința de capital, riscurile aferente culturilor, munca fizică, erbicidele, pesticidele și îngrășământul. Ca urmare, în numai zece ani, suprafața forestieră s-a redus la mai puțin de jumătate în Coasta de Fildeș. Acest lucru se întâmplă și în alte țări, defrișările având ca efect eroziunea solului și, uneori, pierderi ireversibile de ecosisteme și biodiversitate.
Dacă țările de import nu sunt dispuse să plătească un preț mai mare pentru cacao, pierderea pădurilor va continua, cu impactul aferent la nivel local și internațional.
În plus, un studiu din 2013 arată că, din cauza schimbărilor climatice, în viitorul nu foarte îndepărtat, numai 10.5% din zonele unde se cultivă cacao vor putea fi utilizate în acest scop.
SOLUȚIA FAIRTRADE – necesară, imperfectă, dar viabilă
Piața este tumultuoasă pentru micii fermieri din sudul global, iar cooperativele au avut rareori succes în a-i sprijini în trecut. Un exemplu fericit a fost Kuapa Kokoo.
După liberalizarea pieței interne de cacao în Ghana, câțiva fermieri conduși de Nana Abebrese, cu ajutorul Twin Ltd UK, au înființat în 1993 cooperativa Kuapa Kokoo („Cacaua Fermierilor Buni” în dialectul Twi). A evoluat enorm, având mai mult de 35.000 de fermieri, iar în prezent, organizația este compusă din cinci unități principale:
- Uniunea fermierilor;
- Filiala comercială;
- Trustul fermierilor – responsabil cu distribuirea primei de preț fair trade în proiecte comunitare;
- Sindicatul – asigură servicii bancare fermierilor;
- Compania Day Chocolate – producători și comercianți londonezi ai ciocolatei „Divine”.
Pe lângă toate acestea, un mare avantaj al acestei cooperative este că prezintă încredere și se asigură că nu au loc înșelăciuni atunci când cacaua este cântărită pentru a fi vândută; procesul acesta este altminteri recunoscut pentru tentativele de fraudă.
Kuapa Kokoo deține o treime din acțiunile companiei de ciocolată Divine, ceea ce îi oferă un profit mai mare de pe urma produsului finit, precum și avantajul de a lua decizii importante în cadrul firmei.
Există și un alt model de operare care servește interesele fermierilor: comerțul echitabil (fair trade).
Fairtrade este o abordare alternativă la comerțul obișnuit, care contribuie la reducerea sărăciei din sudul global prin organizarea unui sistem comercial care permite producătorilor marginalizați un acces mai direct la piețele nordice. Această alternativă permite comunităților să îndeplinească un rol activ în propria lor dezvoltare, în timp ce răspund la cererea consumului din nord.
Principala caracteristică a comerțului echitabil este acela de respect și parteneriat între producătorii sudici și importatorii nordici. Fairtrade „umanizează” procesul tranzacțional, scurtând pe cât posibil lanțul dintre producător și consumator, astfel încât consumatorii să fie conștienți de cultura, identitatea fermierilor și de condițiile în care trăiesc și muncesc aceștia.
Standardele Fairtrade stipulează următoarele îndatoriri ale comercianților:
- Să plătească producătorilor un preț care acoperă costurile producției sustenabile și a traiului lor;
- Să plătească o primă pe care producătorii să o investească în dezvoltarea afacerii și/sau în proiecte comunitare;
- Să plătească în avans când acest lucru e cerut de producători;
- Să semneze contracte care permit planificarea și aplicarea de metode de producție sustenabile.
Pentru ca micii fermieri să se alăture sistemului Fairtrade, ei trebuie să formeze asociații precum cooperativele care să respecte anumite principii precum transparența, atitudinea nediscriminatorie, protecția mediului, administrarea democratică și asigurarea de condiții corecte de muncă.
Cea mai mare organizație este Kuapa Kokoo din Ghana, menționată mai sus, apoi MACEFCOOP din Cameroon, iar majoritatea celorlalte sunt în America Centrală și de Sud.
Prețul plătit producătorilor de cacao Fairtrade se stabilește astfel încât să acopere costul producției și al traiului fermierilor, la care se adaugă o primă. Dacă prețul pieței crește peste prețul Fairtrade, atunci se mai adaugă o sumă. Pentru cacaua organică se oferă o primă suplimentară.
Trebuie menționat că prețul pentru boabele de cacao acoperă numai un mic procentaj al prețului unei tablete de ciocolată; acesta este influențat de conținutul de cacao solidă, de celelalte ingrediente, de ambalaj, transport și altele. În final, chiar și pentru o ciocolată certificată Fairtrade, în jur de 6% din preț îi revine fermierului, în timp ce pentru o ciocolată non-fairtrade îi revine în jur de 2%.
Piața de ciocolată este dominată de câteva companii mari (non-fairtrade) care dețin majoritatea brandurilor disponibile (Nestlé, Mars, Ferrero și Kraft, printre altele). Așadar, pentru a îmbunătăți situația micilor fermieri din lumea întreagă, e nevoie:
- Fie ca marii cumpărători de cacao să devină Fairtrade;
- Fie să crească întreprinderile noi de nișă, care să taie elanul celorlalte.
Altfel, vor trebui găsite alte soluții pentru a genera venituri rezonabile micilor producători.
Din păcate, eticheta Fairtrade de pe ambalaj nu poate garanta faptul că ciocolata a fost făcută fără abuzuri. În 2009, fondatorii Fairtrade au fost nevoiți să oprească aprovizionarea de la mai mulți furnizori din Africa de Vest din cauza dovezilor de exploatare a copiilor.
Trebuie amintit că sclavia din fermele de cacao există într-o conjunctură complexă, plină de probleme la nivel local, afectată de economia internațională și mascată cu înșelătorii și corupție. Modelul Fairtrade nu poate fi o soluție universală la problemele interne, profunde, perpetuate de sute de ani, însă e un pas uriaș în direcția corectă.
Fermierii care muncesc în afara sistemului Fairtrade nu au parte de stabilitate financiară și de sprijin din partea comunității, ceea ce înseamnă că sunt mult mai vulnerabili la abuzuri.
SOLUȚII PRACTICE
Deși românii nu mănâncă la fel de multă ciocolată ca alți europeni precum elvețienii (2.2 kg ciocolată / cap de locuitor / an față de 11 kg ciocolată / cap de locuitor / an), e necesar să cunoaștem problemele aferente industriei ciocolatei, în mod particular a celei cu lapte, care implică și exploatarea animalelor pe lângă nerespectarea drepturilor oamenilor, și să facem alegeri mai bune.
În calitate de consumatori, nu este neapărat nevoie să eliminăm ciocolata din meniu, ci să fim atenți la proveniența și ingredientele ei și să alegem acele produse care nu fac rău altora.
Noi recomandăm opțiunile vegane din această listă de ciocolată întocmită de organizația Food Empowerment Project. Lista ține cont de țara de proveniență a boabelor de cacao, nu neapărat de certificările de pe ambalaj. Din cauza faptului că munca prestată de copii e foarte răspândită în Africa de Vest, organizația nu recomandă ciocolată din acea regiune, puține excepții fiind anumite cooperative.
Unele tipuri de ciocolată etică și vegană se pot cumpăra și în România, din magazine fizice sau online:
❊ Alce Nero ❊ Chocolate & Love ❊ Conscious ❊ iChoc ❊ Inspiral ❊ iQ Superfood Chocolate ❊ Lifefood ❊ Mulu ❊ Naturata ❊ Ombar ❊ Organica ❊ Plamil ❊ Pulsin’ ❊ Rapunzel – se găsește și pudră de cacao ❊ Ritter Sport ❊ Raw Health ❊ Rawr ❊ Seed and Bean ❊ Simply Raw ❊ The Raw Chocolate Co ❊ Vivani ❊ Zotter
Foarte multe dintre acestea se pot cumpăra de pe planteea.ro și nu sunt toate simple și amărui, ci și cu diverse nuci, condimente sau lapte vegetal. În supermarketuri și hypermarketuri găsim tot mai multe tipuri de ciocolată sub formă de tablete, bomboane și alte dulciuri care au logo-ul Fair Trade. Verificând la viitoarele cumpărături lista de la FEP, logoul Fair Trade și lista de ingrediente, ne vom obișnui să găsim doar acele produse în regulă (vegetale și etice).
În prăjituri, cacaua poate fi înlocuită cu succes de către pudra de roșcove, foarte apropiată ca gust, mai accesibilă ca preț și mai răspândită geografic decât cacaua (roșcovul se poate cultiva și în România). Recomandăm oricând pudra de roșcove în defavoarea cacauei problematice, transportată mii de kilometri până la noi.
Opțiunea Fairtrade e de obicei mai costisitoare decât cea obișnuită, dar dacă privim ciocolata sau cacaua ca pe un aliment exotic, așa cum e, atunci prețul se justifică din acest punct de vedere și, pe de altă parte, poate că procurând ciocolată mai rar, dar din surse etice, îi vom aprecia gustul mai mult.
Când vine vorba de ciocolată, e important să alegem produse vegane și etice. Creșterea cererii va demonstra micilor fermieri și cooperativelor că oamenii sunt dispuși să plătească prețul corect pentru munca lor, ceea ce va asigura că sistemul crește și tot mai mulți fermieri și muncitori sunt ajutați. Și de asemenea va ajuta la îmbogățirea varietății de ciocolată vegană, lipsită de cruzime.
Sunt trei pași importanți pe care îi putem face la nivel individual:
- Să ne informăm – un consumator informat nu știe doar unde să găsească oferte bune, ci știe de unde să cumpere lucruri care nu rănesc pe alții;
- Să ne alăturăm cauzei – sprijinind organizații și proiecte pentru drepturile omului și a animalelor, putem accelera o schimbare în bine;
- Să acționăm – Ne putem implica activ prin voluntariat, prin activism stradal, prin a scrie articole și postări care aduc la lumină problemele grave ale societății și în multe alte feluri.
E revoltător că în prezent încă tratăm oamenii și animalele ca sclavi, iar consumul abuziv pe care îl pretindem are efecte devastatoare asupra mediului înconjurător, ceea ce ne afectează propria existență din ce în ce mai mult.
Singura soluție este să nu fim indiferenți și să facem, fiecare dintre noi, ceea ce e corect și demn.
Într-o mare măsură, schimbarea depinde de noi!
Resurse:
1. Acest raport al organizației Anti-Slavery International – cea mai veche organizație internațională pentru drepturile omului – stă la baza articolului de față
2. Mai multe informații despre sclavia din industria ciocolatei: acest articol al organizației Food Empowerment Project
3. Informații despre defrișările din Africa pentru culturile de cacao
4. Un articol despre modul în care schimbările climatice afectează producția boabelor de cacao
5. O poveste de succes a unei cooperative africane
6. Mai multe despre comerțul echitabil – un articol al organizației ieșene „Mai Bine”, care se ocupă cu numeroase proiecte sociale și ecologice
7. Lista de companii etice și vegane de ciocolată întocmită de FEP
8. Documentarul “The Dark Side of Chocolate” și partea a doua, “Shady Chocolate”