Industriile cărnii de vită, lactatelor și pescuitului, principalele cauze ale extincției animalelor

În prezent asistăm la pierderi de viață sălbatică, într-un ritm similar cu al extincțiilor în masă. Potrivit cercetărilor din domeniul biodiversității din cadrul WWF, 60% din viața sălbatică a Pământului a fost decimată în doar 50 de ani. Dacă această tendință continuă, supraviețuirea a specii numeroase este în pericol … inclusiv a noastră.

De ce mor plantele și animalele sălbatice?

Pe scurt, din cauza noastră. Și în mare parte, este legat de ce măncăm…

Printre aproape toate categoriile de plante și animale, principala cauză a exctinției este pierderea habitatului datorită curățării terenurilor – și marea majoritate a curățării terenurilor este pentru a servi păscutului vacilor, pentru industriile cărnii de vită și lactate și creșterea culturilor pentru a hrăni animalele din ferme. În prezent, aproape o treime din suprafața Pământului este folosită numai pentru aceste scopuri, cu mai multe terenuri forestiere doborâte cu buldozerul în fiecare an.

Pentru pești și alte animale marine, cea mai mare amenințare este exploatarea sau, cu alte cuvinte, pescuitul acestora până la dispariție.

Modul în care gândim în prezent și producem „hrana” are un impact catastrofal asupra aproape tuturor speciilor de plante și animale din întreaga lume.

Cum am ajuns aici?

Începând cu anii 1800, populația lumii a crescut atât de rapid încât perioada respectivă este cunoscută de oamenii de știință drept „Marea Accelerare”. Și în ultimii 50 de ani, cererea de resurse a atins un astfel de nivel încât interferează profund cu atmosfera, oceanele, calotele glaciare, pământul și biodiversitatea (viața plantelor și animalelor).


Oamenii de știință au avertizat că la nivelele actuale ale pescuitului, populațiile de pești ar putea să se prăbușească până în 2048.

Înainte de această explozie a populației, resursele Pământului au putut fi reînnoite mai repede decât oamenii le foloseau. Dar Pământul nu mai poate ține pasul cu noi. Și este modul în care mâncăm și producem mâncare, cel mai mare vinovat dintre toate. Trebuie să schimbăm modul în care mâncăm … și repede.

Supraviețuirea noastră este în pericol …

Biodiversitatea nu este importantă doar pentru că e drăguț să ne uităm la plante și la animalele. (Deși dacă sunteți un iubitor al naturii, veți ști că acesta este un motiv suficient.) Natura și ecosistemele plantelor și animalelor care funcționează în ea este literalmente ceea ce ne menține în viață. Într-un fel sau altul, tot ce are nevoie umanitatea pentru a supraviețui și a prospera este asigurat de natură – hrană, apă, oxigen … chiar și medicament.

Multe dintre alimentele vegetale pe care le consumăm se bazează pe polenizarea de la păsări, albine și alte insecte. Curățarea terenurilor pentru hrănirea animalelor din ferme este o amenințare imensă pentru albine și alți polenizatori, deoarece pierd rapid zonele naturale pentru hrănire și cuib. Multe ingrediente derivate din plante utilizate în tratamentele medicale se bazează, de asemenea, pe polenizare. Dispariția albinelor și a altor animale ce polenizează ar reprezenta o amenințare imensă pentru supraviețuirea noastră.


WWF estimează că peste 75% din culturile alimentare mondiale de frunte beneficiază de polenizare. Unele dintre aceste culturi sunt surse cheie pentru nutriția umană.

Pădurile tropicale umede, denumite uneori „plămânii Pământului”, absorb dioxidul de carbon și respiră oxigen. Și totuși, le tăiem rapid, distrugem adăposturile nenumăratelor animale și capacitatea Pământului de a genera oxigen. Aproape 80% din fostele păduri amazoniene sunt acum folosite pentru pășunarea bovinelor pentru carne.

Alături de beneficiile pentru starea de sănătate fizică, cercetările arată tot mai mult că timpul petrecut în natură îmbunătățește bunăstarea noastră psihologică. Și are o semnificație socială, culturală, spirituală și religioasă de neînlocuit.

Nu putem nega acest lucru – avem nevoie de natură. Iar modul în care mâncăm și producem hrană împinge viața sălbatică a plantelor și animalelor tot mai aproape de pragul dispariției.

Nu este prea târziu …

Dacă acționăm acum, putem totuși să întoarcem lucrurile. Mâncatul alimentelor bazate pe plante este una dintre cele mai simple și mai puternice metode de a utiliza resursele Pământului mai responsabil și de a proteja fauna sălbatică în acest proces. Cu o populație în creștere, utilizarea resurselor pe care le avem în mod eficient este din ce în ce mai importantă. În medie, este nevoie de aproximativ 6 kg de proteine ​​vegetale pentru a crea doar 1 kg de proteine ​​animale. Dacă în schimb am folosi culturile care hrăneau animale de fermă pentru a hrăni oamenii, am putea hrăni 4 miliarde de oameni în plus. De asemenea, alimentele pe bază de plante utilizează mai puțină apă și generează mai puține gaze cu efect de seră. Și totul poate fi delicios!

E nevoie de toți ca să întoarcem roata. Începeți cu una dintre aceste rețete gustoase, pe bază de plante:

Nu este de mirare că, potrivit unui raport GlobalData, aproximativ 70% din populație la nivel mondial își reduce consumul de carne sau mănâncă integral pe bază de plante. Din ce în ce mai multe restaurante adaugă feluri de mâncare pe bază de plante în meniurile lor, iar supermarketurile îmbrățișează rapid produsele pe bază de plante.

Aflați cum puteți face parte din mișcare pentru un viitor mai durabil, cu un kit de starter vegetarian gratuit și 100+ rețete pe bază de plante. Pentru rețete în limba română, intrați pe grupul de facebook Ce mănâncă veganii sau pe Bucătăria vegană a lui Fleur, sau dați un search pe google pentru rețete de post/rețete vegane.

Sursa articol: Beef, dairy and fishing industries are leading causes of extinction

Tradus de: Vladimir Volintiru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *